De Business

Punem punctul pe știi

Numărul şomerilor din Iaşi a crescut cu câteva sute de persoane

vineri, 12 martie 2021, 10:15
2 MIN
 Numărul şomerilor din Iaşi a crescut cu câteva sute de persoane

Efectele pandemiei se văd din ce în ce mai tare pe piaţa muncii. Iaşul se află printre oraşele în care numărul şomerilor a crescut la sfârşitul lunii ianuarie a acestui an comparativ cu luna decembrie a anului 2020. Potrivit ultimelor statistici publicate de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), consultate de „Ziarul de Iaşi”, în judeţul nostru erau 9.708 de oameni fără un loc de muncă la finele lunii ianuarie 2021, dintre care 4.475 erau femei. 

Faţă de luna decembrie 2020, numărul şomerilor la încheierea primei luni din acest an a fost mai mare cu 352 de persoane. Din miile de şomeri, doar 2.144 primeau indemnizaţie de şomaj. Pe lângă Iaşi, un număr mai mare de oameni rămaşi fără un loc de muncă s-a consemnat în alte 15 judeţe, cu precădere Bacău (516 persoane), Alba (386 persoane) şi Cluj (299 persoane). Pe de altă parte, raportat la aceeaşi perioadă, în 25 de oraşe şi în municipiul Bucureşti numărul şomerilor a scăzut, arată datele ANOFM. Astfel, rândul şomerilor a fost „subţiat” considerabil la sfârşitul lunii ianuarie a anului în curs în judeţul Suceava –  cu 1.169 de persoane, Maramureş – 706 persoane, Arad – 495 persoane, Dâmboviţa – 407 persoane şi Vaslui – 403 persoane.

Cititi si: Rata şomajului din judeţul Iaşi este sub media naţională

În municipiul Bucureşti numărul lor a scăzut cu 177 de persoane. În luna menţionată anterior, rata şomajului la nivelul judeţului Iaşi a fost 3,27%, mai mică decât cea atinsă la nivel naţional, respectiv 3,34%. Cât priveşte situaţia şomerilor înregistraţi pe judeţe şi medii, din totalul celor 9.708 de şomeri înregistraţi la nivelul Iaşului la 31 ianuarie 2021, cei mai mulţi proveneau din mediul rural, mai exact 7.680 (din care 3.378 femei), iar din mediul urban 2.028 (din care 1.097 femei). La nivel naţional, numărul total de şomeri la finalul lunii ianuarie 2021 a fost de 292.216 de persoane, mai mic cu 3.835 de persoane faţă de cel înregistrat la sfârşitul lunii anterioare. 

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii