O misiune pentru o generație: salvarea tezaurului nostru de clădiri-monument! (P)

Cu alte cuvinte, faptul că proprietatea lor imobilă figurează pe o listă a monumentelor, îi determină să nu se preocupe de acestea în nici un fel, dorind ca natura să-și urmeze cursul până la colapsul și dispariția lor totală.

Ca întotdeauna, chiar și acolo unde adevărurile par evidente, lucrurile sunt mult mai complicate, iar mentalul colectiv nu reține în mod necesar decât frânturi de realitate. În primul rând, aș remarca faptul că, atunci când am avut în responsabilitate problematica Patrimoniului Național în cadrul Ministerului Culturii, ca Secretar de Stat, am constatat în urma unui studiu făcut alături de specialiștii Institutului Național al Patrimoniului, că, în realitate, un număr semnificativ din cele 800 de clădiri în stare de colaps sau pre-colaps radiografiate la nivel național aparțin sau sunt în administrarea autorităților publice, a societăților cu capital majoritar de stat, precum și cultelor!

Prin urmare, înainte de a arunca vina pe presupuse sau reale interese imobiliare care ar sta în spatele lipsei de intervenție pentru salvarea unor clădiri-monument, este bine să avem o imagine de ansamblu corectă și să vedem că statul român însuși este parte a problemei.

În al doilea rând, nu toate clădirile istorice aflate în proprietate privată care ajung să prezinte pericol public sau se află într-o stare avansată de degradare aparțin unor imobiliari însetați de a acumula averi pe spinarea istoriei naționale, ci unor români care le-au moștenit și nu au posibilitățile materiale suficiente pentru a le reabilita sau unor concetățeni de-ai noștri care au o vârstă înaintată și nu vor putea, lipsiți de ajutorul statului, să întreprindă orice măsură de punere în siguranță a construcției cu valoare de monument sau de lucrări mai ample în acord cu legile de protejarea a clădirilor-monument.

Este clar că astăzi nu vom reuși să rezolvăm problemele clădirilor-monument fără să avem o privire globală asupra fenomenului, fără să acoperim și situațiile particulare, fără să intervenim cu instrumente financiare și legislative optime.

Din acest motiv, în ultima perioadă activitatea mea în Legislativul României se concentrează exact pe acest subiect spinos și pentru care am inițiat și voi mai iniția legi sau modificări ale unor legi existente care să ne dea siguranța că generațiile viitoare nu vor fi private din ignoranță sau delăsare de o moștenire culturală care încă mai poate fi salvată!

Pe lângă Legea care instituie Programul Național de scoatere din pericol a patrimoniului cultural Imobil, am mai depus, de curând, cu sprijinul colegilor deputați și senatori liberali, un alt proiect de Lege, care se referă, între altele, la mecanismele de intervenție ale autorităților locale și centrale în salvarea și protejarea clădirilor-monument aflate în proprietate privată.

În ceea ce privește amendarea Legii nr. 422/2001, modificările şi completările propun, în vederea facilitării intervenției statului în scopul protejării patrimoniului cultural în interes public, reglementarea cadrului de intervenție a autorităților publice în locul proprietarului/administratorului/deținătorului monumentului istoric în interesul scoaterii din pericol a monumentelor istorice, în sensul prevederilor din Convenția europeană pentru protecția patrimoniului arhitectural al Europei ratificată prin Legea nr. 157/1997.

Astfel, spre exemplu, modificarea legislativă propusă stipulează faptul că, în cazul în care proprietarul bunului aparținând patrimoniului cultural imobil nu își îndeplinește obligațiile, constatându-se un pericol de distrugere sau de alterare fizică semnificativă ori un astfel de proces se află în desfășurare, administrația publică județeană, locală ori, după caz, Ministerul Culturii, direct sau prin serviciile publice deconcentrate ale acestuia, poate să întreprindă, în regim de urgență lucrări în vederea scoaterii din pericol a imobilului și a conservării acestuia, substituindu-se proprietarului, titularului dreptului de administrare sau, respectiv, a titularului altui drept real asupra bunului protejat, urmând ca, pe cale amiabilă sau prin acțiune în regres, să recupereze cheltuielile de la proprietar.

Este doar un exemplu de prevedere și acțiune care poate debloca mult situația actuală. Desigur, propunerile sunt mult mai extinse și acoperă in extenso problematica amintită. Responsabilitatea de a notifica proprietari, de a sesiza instituțiile competente sau chiar instanțele de judecată aparține însă și autorităților locale, care sunt invitate să joaca un rol mai activ!

În definitiv, nu vom vedea o îmbunătățire a situației existente fără un parteneriat real și activ cu cetățeanul, dar și fără o clarificare a legislației.

Nu în ultimul rând, pentru ceea ce poate deveni un mare proiect național de revalorificare a tezaurul nostru cultural avem nevoie de finanțare corespunzătoare.

Cred că este o misiune cum nu se poate mai potrivită a generației noastre și a acestui Parlament Național!

Liviu BRĂTESCU

Senator PNL Iași