O sentinţă fără dinţi: Stăpâna câinilor de luptă care au atacat şi muşcat mai mulţi ieşeni a primit doar amendă penală

vineri, 14 ianuarie 2022, 02:50
5 MIN
 O sentinţă fără dinţi: Stăpâna câinilor de luptă care au atacat şi muşcat mai mulţi ieşeni a primit doar amendă penală

Câinii agresivi lăsaţi liberi nu reprezintă o problemă dacă nu ucid oameni. Cam aceasta poate fi considerată concluzia rezultată dintr-un proces care a durat aproape patru ani şi s-a încheiat zilele trecute la Curtea de Apel. Cei trei câini amstaff deţinuţi de o ieşeancă domiciliată în apropierea complexului Palas II i-au atacat în repetate rânduri pe trecători şi vecini, pe stradă. 

Trimisă în judecată pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane şi pentru lovire sau alte violenţe, Silvia Albu a fost condamnată de magistraţii Judecătoriei doar la plata unei amenzi penale. În apel, femeia a solicitat achitarea, motivând că nu se poate vorbi de „atac” în lipsa victimelor. De cealaltă parte, ieşenii atacaţi şi răniţi au cerut condamnarea la închisoare, afirmând că proprietara câinilor nu a înţeles nici acum că nu este în regulă să-ţi laşi câinii agresivi în stradă.

Cazul, care a revoltat opinia publică în 2017, a făcut obiectul unui dosar întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătorie, consemnând mai multe atacuri comise în decurs de două luni împotriva a patru ieşeni. Primul incident s-a petrecut în decembrie 2017, când câinii Silviei Albu s-au năpustit asupra unei femei, A.M.D., care se întorcea cu fiica sa de la o şedinţă cu părinţii. Femeia a reuşit să se retragă spre un magazin de scule, de unde şi-a sunat o vecină pentru a o lua cu maşina şi a o duce acasă.

Femeia a mai fost atacată o dată, în ianuarie, pe când se întorcea acasă împreună cu fiica ei, cu maşina. Unul dintre cei trei câini a sărit pe capota maşinii, mârâind şi lătrând. Pentru a putea coborî din maşină, A.M.D. a chemat poliţia. La o zi după primul atac împotriva lui A.M.D., cei trei câini au atacat neprovocaţi o vecină, care-şi ducea băiatul la o oră de pregătire. Femeia s-a refugiat în curte, reuşind să plece doar cu ajutorul unui taxi. La începutul lui ianuarie 2018, D.I. a fost atacat de doi dintre cei trei amstaff, unul dintre ei muşcându-l pe la spate, în zona genunchiului.

Câinii erau însoţiţi de proprietara lor, care, înainte de a încerca, fără succes, să-şi liniştească animalele, a apostrofat victima. Ultimul atac s-ar fi putut solda cu victime umane. Unul dintre câini a atacat o femeie, trăgând-o de haine şi muşcând-o de picior. Un al doilea câine a muşcat-o de braţul stâng. Alarmat de strigătele femeii, un vecin a intervenit, înarmat cu un băţ. Primul câine l-a atacat, muşcându-l de organele genitale, apoi încercând să-l muşte de faţă. Un al doilea vecin a fost şi el atacat, fiind muşcat de braţ.

Proprietara: „De ce au ţipat”

În instanţă, Albu a negat majoritatea incidentelor, adăugând că în celelalte cazuri animalele nu ar fi făcut nimic dacă victimele n-ar fi ţipat sau nu le-ar fi atacat. Judecătoria a condamnat-o pe Albu la plata unei amenzi penale de 18.200 lei, echivalând cu 910 zile-amendă, şi a 7.200 euro ca daune civile. Sentinţa a fost atacată atât de victime, cât şi de proprietara câinilor. În faţa Curţii de Apel, Silvia Albu a solicitat achitarea, întrucât cel puţin trei atacuri nu ar fi fost în fapt atacuri.

„Cu privire la persoana vătămată A.M.D., faptele din data de 07.12.2017 şi din data de 11.01.2018, arată că din economia probelor administrate rezultă faptul că aceasta nu a fost efectiv victima unui atac canin, câinii în cauză neprovocându-i vreun fel de leziune”, a fost argumentul reiterat şi în cazul altei victime. Nici atacul împotriva lui D.I. nu ar fi trebuit luat în considerare, întrucât acesta nu a fost examinat de un medic legist care să elibereze un certificat medico-legal sau un raport de expertiză. Documentele eiberate de Spitalul de Boli Infecţioase care atestau rănile provocate de muşcături nu ar fi trebuit luate în considerare de instanţă.

„Instanţa de fond a fost extrem de indulgentă, aplicând inculpatei pedeapsa cu amenda penală, creând în acest mod premisele ca inculpata să se poată eschiva de la executarea acesteia. De partea cealaltă, victimele atacurilor au cerut aplicarea pedepsei cu închisoarea, exprimându-şi dubiile că Albu va putea plăti amenda penală. În plus, aceasta a încercat să-şi ia câinii înapoi de la padocul Salubris, intenţionând să-i reintroducă în comunitate, deşi reprezentau un pericol public. „Locuitorii zonei în care domiciliază şi inculpata au fost obligaţi vreme de mai mulţi ani să se strecoare până la propriile locuinţe de frica câinilor, iar patru persoane au fost grav rănite în urma atacurilor celor trei câini. Semnalează din nou instanţei de apel dispreţul făţiş al inculpatei raportat la orice regulă socială sau morală, precum şi intenţia de a elibera câinii periculoşi din padoc şi de a-i aduce din nou în comunitate”, se menţionează în motivele de apel ale victimelor.

Amendă redusă

Reanalizând dosarul, magistraţii Curţii de Apel au apreciat că prima instanţă apreciase corect fondul cauzei, făcând o cercetare judecătorească completă şi o analiză amănunţită a probelor. Ca urmare, şi sentinţa fusese corectă. Judecătorii au respins pretenţiile Silviei Albu conform cărora atacurile nu ar fi fost atacuri sau că lipsa unui certificat medico-legal ar reprezenta un motiv de neluare în considerare a unui atac. Amenda aplicată femeii ar fi fost însă exagerată. Astfel, judecătorii au constatat că Albu fusese deja amendată în două rânduri de organele de ordine publică.

Aplicarea şi a unei amenzi penale în cele două cazuri ar fi însemnat o dublă condamnare a aceleiaşi fapte. Magistraţii au redus cuantumul amenzii penale la 15.400 lei, reprezentând 770 zile-amendă. Totodată, au dispus actualizarea daunelor morale în funcţie de cursul de schimb leu-euro actual. Sentinţa Curţii de Apel este definitivă.

Comentarii