Obstacole pe drumul spre Balcanii de Vest

Recent încheiatul Consiliu European a marcat un eşec aşteptat pentru eforturile UE de a puncta la capitolul extindere în Balcanii de Vest. Neîntrunirea consensului pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania nu este o surpriză decât pentru cei care mizau pe dorinţa liderilor instituţiilor europene, aflaţi la final de mandat, de a "debloca" situaţia în această regiune şi mai ales de a recompensa guvernul de la Skopje, a cărui flexibilitate în chestiunea schimbării numelui ţării a permis obţinerea unui acord politic cu Grecia.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a fost unul dintre cei care au trimis, în ultimele luni, mesaje optimiste către cele două capitale balcanice. Însă, dat fiind caracterul interguvernamental al acestui for, domnul Tusk nu poate fi făcut responsabil de deznodământul reuniunii de săptămâna trecută. În fişa postului său nu figurează atingerea imposibilului – şi acesta este termenul corect, întrucât rolul de frână a fost jucat de un trio de lideri condus, în stilul său deja cunoscut, de preşedintele francez Emmanuel Macron. Opoziţia sa faţă de ambii candidaţi a fost completată, doar în ceea ce priveşte dosarul albanez, de şefii de guvern din Danemarca şi Olanda.

Domnul Macron a încercat să integreze rezervele Franţei într-o argumentaţie coerentă, dar nu s-a dovedit convingător. Persistă impresia că au primat consideraţiile de politică internă, în primul rând grija de a nu oferi muniţie electorală extremei drepte, înaintea alegerilor locale din martie anul viitor. După înfrângerea suferită la scrutinul european din primăvară, liderul francez are tot dreptul să fie precaut. Totuşi, dacă o deschidere a negocierilor cu două ţări mici şi îndepărtate ridică atâtea probleme celui ce se doreşte a fi liderul procesului de integrare europeană, înseamnă că integrarea o duce mult mai rău decât ne temeam.

Poate că preşedintele francez are dreptate atunci când afirmă că este nevoie de o reformă cuprinzătoare a politicii de extindere şi că această reformă trebuie să preceadă declanşarea negocierilor cu noi state-candidate. Dar, în aceste condiţii, guvernul francez are datoria să propună direcţii de schimbare şi să contribuie la această dezbatere. Poate că o va face la scurt timp după învestirea noii Comisii, ceea ce ar fi foarte bine. O amânare excesivă şi nejustificată ar ridica, iarăşi, dubii în privinţa interesului pentru extindere din partea ţării ce-şi doreşte să inspire reconfigurarea continentului.

Nimeni nu este atât de nerealist încât să-şi închipuie că extinderea în Balcanii de Vest este facilă, nici atât de nedemocrat încât să-şi dorească un proces forţat de guvernele statelor-membre, în ciuda voinţei electoratelor naţionale. Dar leadership-ul în UE presupune adesea ca planurile de integrare, indiferent dacă e vorba de adâncirea cooperării sau de extinderea Uniunii, să fie discutate cu sinceritate şi curaj cu alegătorii, inclusiv cu segmentele eurosceptice. Leadership-ul în UE, pe care domnul Macron pare capabil – până la proba contrarie – să-l exercite nu înseamnă tăcerea interesată atunci când alţii îşi iau angajamente politice, pentru a spune ulterior că nu au vorbit şi în numele tău.

Uniunea Europeană şi-a exprimat, prin vocea conducătorilor ei din alte vremuri – mai liniştite şi mai optimiste -, vocaţia de a primi toate democraţiile de pe continent ce-şi doresc această apartenenţă. Vocaţia extinderii este o componentă esenţială a pretenţiei UE de a reprezenta o forţă a binelui, în relaţiile internaţionale. Desigur că acest tip de discurs nu poate elimina din ecuaţie calculele pragmatice, în primul rând preocuparea guvernelor de a câştiga alegerile viitoare. "Oboseala extinderii" nu este o invenţie eurosceptică, este o realitate de care toţi cei implicaţi în politica europeană ar trebui să ţină seama. Apoi, Macedonia de Nord şi Albania sunt ţări în care reformele au venit târziu şi neconvingător (ne amintim că aceeaşi formulă era utilizată, pe bună dreptate, şi în cazul României). Însă iniţierea negocierilor de aderare ar marca doar începutul unui proces ce poate fi lung, întortocheat, dificil şi fără vreun happy-end garantat – asemenea drumului spre democraţie şi statul de drept.

Publicitate și alte recomandări video