Partidele după europarlamentare

Susţinătorii euroscepticismului s-au înşelat şi ei, tot masiv. Aşa cum sunt ei, majoritatea alegătorilor români sunt pro-europeni – şi nu tolerează ideea vreunei îndepărtări de valorile şi de stilistica Uniunii Europene.

Odată spuse aceste lucruri, cum se prezintă partidele româneşti după alegeri?

1. PNL

PNL este marele (dar nu principalul) câştigător al acestor alegeri. În primul rând, a reuşit să obţină un scor semnificativ mai bun decât la parlamentarele din 2016. În al doilea rând, a devenit, pentru prima oară după 1989, cel mai important partid de pe scena politică românească.

În condiţiile astea, şefia lui Ludovic Orban nu are cum să fie pusă în discuţie (cel puţin în viitorul apropiat).

Pe de altă parte însă, PNL s-a consolidat ca principalul partid semi-rural. Partidul a pierdut urbanul mare, unde naţionalismul şi conservatorismul social nu sunt bine privite. În particular, PNL şi-a reafirmat poziţia de outsider în Bucureşti, aici obţinând aproximativ acelaşi scor ca în 2016.

PNL se bazează pe urbanul mediu şi mic şi pe rural, şi se diferenţiază de PSD doar prin aceea că e ferm şi consecvent pro-UE şi anticorupţie. Dar pe termen mediu şi lung, trendurile demografice şi culturale nu îi sunt favorabile – ceea ce înseamnă că, dacă îşi va menţine actuala identitate, se va ruraliza din ce în ce mai mult.

2. PSD

PSD este, evident, principalul perdant al alegerilor. În primul rând pentru că a reuşit contraperformanţa de a-şi înjumătăţi scorul electoral în doar doi ani şi jumătate. În al doilea rând, pentru că partenerul lui de coaliţie nu a trecut pragul electoral. În al treilea rând, pentru că a obţinut cel mai prost scor electoral din istoria partidului. În fine, în al patrulea rând pentru că a obţinut doar cu 14.000 de voturi mai mult decât alianţa USR-PLUS. Dacă votul în secţiile din străinătate s-ar fi desfăşurat corect, PSD s-ar fi aflat pe locul al treilea. PSD este azi a doua formaţiune ca pondere electorală doar pentru că a beneficiat de nişte abuzuri ale unor funcţionari din ambasade.

PSD e azi principalul partid eurosceptic din România, cu un electorat preponderent vârstnic, rural şi mai degrabă lipsit de educaţie. În alegerile astea a fost părăsit de clasa de mijloc urbană din zona sectorului public – şi, la fel ca PNL (şi din motive înrudite) a pierdut urbanul mare (şi urbanul în general) pentru cel puţin două cicluri electorale.

Dacă îşi păstrează actualul profil, PSD va deveni un partid din ce în ce mai puţin important (şi din ce în ce mai radical), fiindcă trendurile demografice şi culturale îi sunt clar defavorabile.

Ce e drept, PSD a mai fost o dată în situaţia de acum – în 1996. Doar că acum nu mai beneficiază de talentul politic şi organizatoric al lui Ion Iliescu – şi, cel puţin la fel de important, şi-a pierdut aura de partid expert în chestiuni administrative, fiind plasat la acelaşi nivel de incompetenţă administrativă ca restul partidelor româneşti.

3. USR-PLUS

USR şi PLUS sunt, de departe, principalii câştigători ai acestor alegeri. În primul rând pentru că domină autoritar în zona urbanului mare (şi în general în urban) şi e votat în principal de tineri (18-30 ani) şi de maturi (31-60 ani).

Cu alte cuvinte, trendurile culturale şi demografice le sunt clar favorabile, fiind percepute ca principalele partide care pot conecta România la stilul de viaţă occidental. În condiţiile astea, dacă îşi joacă bine cărţile, USR şi PLUS au şansa de a deveni cele mai importante partide de pe scena politică românească, potenţialul lor de creştere fiind încă foarte mare.

Pe termen scurt, rezultatul de la europarlamentare consolidează şi poziţiile de lideri ale lui Barna şi Cioloş. După un astfel de rezultat, cei care îi contestă nu prea mai pot face altceva decât să aştepte un eventual alt moment favorabil – şi, până atunci, să accepte autoritatea actualilor lideri.

4. PMP şi ALDE

Faptul că Băsescu şi Tăriceanu, principalii actori politici din perioada 2005-2010, au ajuns astăzi la un scor de 4-5% spune totul despre capacitatea lor de a (nu) se adapta la noile realităţi româneşti. Iar asta mă scuteşte de orice comentariu suplimentar cu privire la cele două partide.

5. Pro România

Partidul lui Ponta a obţinut, obiectiv vorbind, un scor relativ bun pentru o primă participare la o competiţie electorală – dar unul mult mai slab decât cel cu care era creditat în diverse analize şi sondaje.

Asta face ca Pro România să fie, deocamdată, în zona nisipurilor mişcătoare.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist