Pentru cine bat clopotele

Limaxul roşu, de import

Pe la începutul lui august, un prieten a postat pe FB o poză cu un limax roşu. Am văzut, ca să zic aşa, roşu în faţa ochilor! Şi am comentat după cum urmează postarea:

Ăştia-s de "import"! Prima dată i-am văzut la Apoldu de Sus, în 2017. Şi le-am şi zis gazdelor (landleri trăitori în Germania): voi i-aţi adus din Germania, limacşii autohtoni nu-s roşii! Anul ăsta, ce să vezi: exact unul de ăsta şi la mine-n curte, la Amnaş, lângă bazinul de apă de ploaie! De unde o fi apărut? Ca fapt divers, ăştia roşii sunt mult mai naşpa – rad tot ce-i fraged în grădină, deci, evident, nu se dedau la buruieni, ci la legume!

După câteva zile, în vizită la amicul Mitică fiind şi povestiindu-i de limaxul roşu văzut la mine-n curte, el îmi zice că anul ăsta au apărut şi la ei şi le-au făcut prăpăd printre răsadurile de legume!

– Te cred, i-am răspuns, în Germania-s realmente o plagă de care cu greu scapi. Găseşti nu ştiu ce sare pe care o presari în jurul loturilor de legume, iar limacşii se usucă, dacă trec peste, în drumul lor spre bunătăţurile legumicole, dar în mare nu te fereşte de ei… Am mai auzit şi de o soluţie "băbească", îngropi un borcan, un vas, ceva (mai multe) în pământ, pui bere în el (ele), iar limaxul cade-n capcană, atras de bere şi devine prada vreunei păsări…

În fine, au mai trecut ceva zile, au venit cumnatul cu nepotul în vizită, îi zic acestuia să vină cu mine-n grădină, că mai e ceva zmeură-ntârziată prin zmeuriş, iar în timp ce eu culegeam de pe jos perele şi merele de vară căzute, îl aud strigând că a văzut un limax roşu!

– Ba nu, îs trei!

Am dat fuga la zmeuriş, le-am făcut felul limacşilor intruşi şi am rămas cu îngrijorarea că, gata, de ăştia n-o să mai scăpăm. Limacşii autohtoni (gri cu ceva brunegru) sunt inofensivi, îi vezi pe lângă fântână (uneori în, pe marginea ghizdului, uneori chiar cad în fântână şi îi scoţi întâmplător cu găleata de apă) ori alte locuri umede, iar ce-i important asta e: că-s generalişti, nu-s specializaţi pe legume.

Aşa că, oameni buni cu grădină şi răsaduri de legume, când daţi de-un limax d-ăsta roşu de import, lichidaţi-l numaidecât! Altfel, veţi avea de luptat cu ei de vi se apleacă pofta de cultivat legume, cum a păţit-o una dintre surorile mele (Bad Homburg), care cu mulţi ani în urmă şi-a luat o grădină, iar între timp a cam renunţat la pus legume: muncea degeaba, limacşii rădeau tot înainte să ajungă să producă plantele ceva!

Două stele

Cu ani în urmă, am găsit o stea din steagul UE, aşa, cu o fâşie de albastru – ce să mai, arată (căci o mai am) ca o cometă!

Cu vreo zece zile-n urmă, am mai găsit o stea (parcă la Deva, unde mersesem cu cumnatul şi nepotul lui (care-i şi nepotul meu, eu fiindu-i unchiu’ mare, cum ar veni, adică unchiul mamei sale care-i nepoata mea…) şi acum am două. Îmi mai trebuie 10 şi-mi fac propriul steag UE.

Glumesc eu, dar, din păcate, morala poveştii e că pentru unii steagul UE e aşa, o cârpă oarecare. Altfel cum aş fi putut eu să găsesc câte-o fâşie de steag cu câte-o steluţă?

Dar lasă că şi materialul din care-s făcute steagurile astea pare adesea unul de proastă calitate: în Gara Sălişte, am fotografiat încă prin 2009 un steag UE care flutura ferfeniţit în vânt după doar doi ani de aderare la UE! Apoi a dispărut. Şi n-a mai fost înlocuit nici în ziua de azi… Of, de-ar fi ăsta cel mai mare păcat al CFR-ului…

Pentru cine bat clopotele

Joia cealaltă, stăteam în curte şi păzeam cazanul, ca să zic aşa, când aproape că m-am speriat (biserica noastră înălţându-se chiar vizavi de casa noastră): fix la ora douăsprezece, au început să bată clopotele! Şi-au bătut timp de 15 minute bătute! Ce să fie? Trebuie c-a murit cineva, mi-am zis, cel mai probabil în Germania (că-n sat mai trăiesc doar o mână de saşi), căci, altfel, clopotele nu prea mai bat… Lucru pe care mi l-a confirmat steagul negru scos pe fereastra clopotniţei din turn înspre uliţa unde va fi locuit pe vremuri cel decedat.

Aveam să aflu apoi de la cealaltă soră (Herrenberg lângă Stuttgart) că a murit chiar o rudă de-a noastră, soţul naşei ei de botez (o verişoară de-a mamei)… Fie-i uşoară ţărâna teutonă lui Georg Hiesch!

Michael Astner este poet, traducător şi publicist