PNL e gol!

Cu PNL se întâmplă ceva rău. Maladia a ieşit la vedere mai ales după schimbarea operată la vârful partidului, când Iohannis l-a înlocuit pe Antonescu în alegerile pentru funcţia de preşedinte al României. Nu substituirea a fost greşită, ba dimpotrivă – de altfel, în confruntarea cu pesedistul Ponta din 2014 -, neamţul a şi ieşit victorios, într-o manieră entuziasmantă.

Problema PNL a fost că schimbarea la faţă a partidului s-a blocat imediat după triumful de acum trei ani şi ceva de la prezidenţiale. Printr-o volută şmecherească, liberalii s-au declarat ei înşişi nişte învingători, considerând că voturile românilor pentru Iohannis, din 2014, înseamnau tot atâtea voturi pentru PNL. Dar electoratul nu uitase că formaţiunea trăise opulent şi dezmăţat în timpul  coabitării cu PSD, în cadrul USL, dar şi că, ulterior, schimbase armele, discursurile (dar nu şi afacerile oneroase) şi intrase în cârdăşie cu PDL.

O minimă reformă internă ar fi fost prin urmare necesară, încaltea pentru a-i trece în plan secund pe toţi cei ce ne minţiseră cu neruşinare, adică pe cei care una declaraseră câtă vreme furaseră statul cot la cot cu pesediştii şi altceva ne promiseseră când se aliaseră cu “ticăloşii” care – în opinia lor -, distruseseră România, alături de Traian Băsescu. Până la urmă, singurul sacrificat pe altarul reformelor morale a rămas Mircea Diaconu, nici el şi nici noi neînţelegând prea bine ce i s-a întâmplat.

Şmecherlâcul le-a mers liberalilor o vreme, căci după victoria neamţului partidul a crescut în sondaje, depăşind binişor PSD. Dar se vedea că PNL şchioapătă, că e incapabil să-şi impună punctul de vedere în parlament, că habar n-are care ar putea fi reformele utile României. Probabil, acesta (lipsa de vână şi de viziune a peneliştilor) a fost şi motivul principal pentru care nici Iohannis nu s-a avântat când trebuia în lupta înnoitoare în care-l trimiseserăm, preferând să tacă aiurea, să se plimbe agale prin lume şi să joace, când premierul Ponta a căzut în nas, cartea tehnocraţilor. Deşi Cioloş şi ai lui s-au ferit să bage mâna în butoiul cu miere până la cot, guvernarea lor a fost, din nefericire, inconsistentă şi dezamăgitoare.    

Apariţia lui Ludovic Orban în fruntea PNL (după o finală cu Buşoi şi o descalificare a lui Cataramă – ce competiţie edificatoare!) nu a produs revoluţia în care sperau naivii. Liberalii au rămas la fel de anoşti şi de buni amici cu pesediştii, susţinând (sub diferite forme) mai toate legile imorale care aduc beneficii politicienilor. Cuvântările pline de clişee ale lui Orban, ca şi înfăţişarea camarilei care-l înconjoară, nu au făcut altceva decât să ne demonstreze încă o dată că peneliştii nu au ce spune şi că (mai grav) nu au ce şi nici cu cine să facă.

La aproximativ trei ani de la retragerea lui Antonescu (ăla cu bunul simţ, care nu a realizat nimic într-un sfert de secol de politică!), PNL suferă în continuare de boala crinului ofilit. Lipsit de liberali autentici (de altminteri, conducerile din teritoriu ţin toate uşile organizaţiilor bine ferecate, pentru a bloca accesul tinerilor de valoare în partid), înspăimântat de ideea unor reforme interne, nepregătit să provoace o schimbare autentică a României, parazitat de indizivi care sug din toate ţâţele statului, găunos şi periculos din pricina închistării sale, PNL mizează doar pe logoree pentru a recâştiga încrederea românilor. Fleoşc!