Post: azi trecem de la mezel la muşeţel

miercuri, 16 noiembrie 2022, 11:41
2 MIN
 Post: azi trecem de la mezel la muşeţel

* Dacă vreţi să faceţi nuntă astăzi nu e indicat. Dacă vreţi să mâncaţi azi o friptură, un mezel, ceva, iar nu este bine; puteţi consuma, cel mult, ulei şi vin, fiindcă am intrat în Postul Crăciunului. În ultimele zile, românii au făcut curat prin frigidere şi au rezolvat toate bucatele de dulce, să nu se arunce sau să nu stea, cumva, în congelator, care consumă curent: până la Crăciun, când unii vor ajunge la spital, să le scoată doctorii sarmalele din gât şi Hruşcă din cap, mesele vor fi bazate pe vegetale, pe floră. N-ar fi problemă: e sezonul cămărilor pline, fiecare are murături, zacuscă, şi-a pus ceva la borcan, putinică sau damigene, pentru iarnă, iar postul începe festiv, cu dezlegare la ulei şi vin! Primele informaţii despre post, în cele ce urmează:

 

* Aflând că în prima zi de post e dezlegare la ulei şi vin, unii proprietari de magazine de cartier au lipit afişe: "Set special de dezlegare! La 5 litri de vin primiţi un pahar de ulei gratis!". Oferta a fost foarte atrăgătoare, din câte se pare, clienţii stând la coadă ca să profite, fără îndoială, de reducerea la ulei. Şi proprietarii unor localuri de cartier s-au pregătit de intrarea în post: ei au amenajat deja spaţii speciale, bine izolate de celelalte încăperi şi închise ermetic, destinate clienţilor care consumă fasole.
 
* Ieri dimineaţă, gospodarul Petronel Tăciune şi-a tăiat toţi porcii din coteţ, "ca să aibă ce mânca pe toată durata postului": el este ferm convins că purceii săi sunt vegetale, fiindcă se numeau, înainte de cuţit şi pârlit, Ghiocel, Brânduşa şi Crin.
 
* Agenţii unei firme de mezeluri au fost trimişi prin magazine să lipească pe produse (salam, cârnaţi, parizer etc.) abţibilduri cu textul "Nou! De Post! Nu conţine carne!". Întrebaţi ce vor face după post, ei ne-au spus "Mergem iar prin magazine şi dezlipim abţibildurile, deşi nu ni se pare normal, că textul de pe ele e absolut corect, nu există pic de carne în mezelurile noastre!".
 
* În prag de post unele restaurante au schimbat meniul, trecând pe bucătăria asiatică vegană: pulpele de pui au fost redenumite "Flori de toamnă", ceafa de porc e "Lotus însorit", micii sunt "Miez de bambus Ming", ciolanul a devenit "Rădăcina Muntelui", iar ciorba de burtă şi cea rădăuţeană au fost denumite "Lacrimi din Lună" şi "Lacrimi rădăuţene din Lună"; la ele se servesc "Sevă de nufăr" (smântână), "Focuri Verzi şi Roşii" (ardei iuţi), precum şi "Spinări de Panda" (chifle).
 
* Pe gardurile unor gospodari, întreprinzători şi producători casnici, au fost montate deja anunţuri gen "Produse de Post! 5 lei litrul de alb netratat! Avem şi rachiu!". Unul dintre ei a ţinut să ne lămurească: "Este de post? Normal că este, că sigur n-am pus în el carne sau lapte! Poate să mai fi scăpat vreun şobolan în amestec, dar nu cred, că e sărăcie mare, nici şobolani n-am mai avut anul ăsta!". Vom reveni cu detalii.

Comentarii