Primăria mimează apărarea interesului public în domeniul imobiliar. Exemplu: cazul Vixen

joi, 25 august 2022, 01:50
2 MIN
 Primăria mimează apărarea interesului public în domeniul imobiliar. Exemplu: cazul Vixen

Primăria mimează apărarea interesului public în domeniul imobiliar. Municipalitatea a declarat recurs împotriva deciziei de acum două luni a Tribunalului de respingere a unei acțiuni împotriva unui „dezvoltator imobiliar”. Motivația magistraților fusese simplă: Primăria se trezise la spartul târgului.

„Investiția” la care Primăria a închis ochii ani de zile a fost demarată în 2015, când SC Vixen SRL a obținut autorizarea împrejmuirii unui teren din Moara de Vânt și a construirii a două locuințe individuale. În decembrie 2019, inspectorii municipalității au fost prezenți la fața locului și au propus admiterea recepției lucrărilor. În februarie anul următor a fost emis și certificatul de atestare a edificării construcției, constatându-se că ea a fost realizată conform autorizației. Inspectorii Primăriei nu văzuseră că în loc de două case, pe terenul respectiv se ridicase un bloc cu 18 apartamente.

După încă doi ani, Vixen SRL a cerut o nouă autorizație, pentru modernizarea podului construcției, probabil în vederea amenajării de noi apartamente. Abia acum, după ce procurorii DIICOT și DNA începuseră să facă vizite regulate la Palatul Roznovanu, municipalitatea și-a dat seama că lucrarea deja finalizată în Moara de Vânt nu respectă condițiile impuse prin autorizație. Primăria a cerut Tribunalului constatarea nulității absolute a certificatului de atestare. „Destinația urbanistică a construcției și funcționalul acesteia nu corespund construcției autorizate. Astfel, în mod eronat a fost emis certificatul de atestare a edificării prin care se certifică lucrările ca fiind conforme cu autorizația de construire, în condițiile în care nu există o corespondență a destinației și funcționalului”, au consemnat juriștii Primăriei în acțiunea depusă la Tribunal.

În fața instanței, reprezentanții Vixen au cerut respingerea acțiunii demarate de municipalitate, invocând faptul că termenul legal de un an de la înscrierea imobilului în cartea funciară expirase de mult. Magistrații Tribunalului nu au putut face altceva decât să le dea dreptate. „Certificatul de atestare a edificării construcţiei a fost emis la data de 17.02.2020 şi nu mai poate fi revocat deoarece a intrat în circuitul civil ca efect al înscrierii dreptului de proprietate asupra imobilului prin încheierea  din 21.02.2020 a OCPI Iaşi, producând efecte juridice în alte ramuri ale dreptului. Acţiunea de faţă a fost introdusă la data de 17.03.2022, cu mult peste termenul de 1 an, situaţie în care se impune respingerea acţiunii ca fiind tardiv formulată”, au precizat judecătorii, care au respins acțiunea Primăriei după doar un termen de judecată. Recursul declarat de Primărie a intrat marți pe rolul Curții de Apel. Primul termen al procesului nu a fost încă stabilit, dar este puțin probabil ca judecătorii Curții de Apel să constate că de fapt acțiunea Primăriei a fost întocmită și promovată la timp. 

Comentarii