Profesorii aşteaptă deja rezultatele de la definitivat: 7% nu au dat examenul

vineri, 22 iulie 2022, 01:50
1 MIN
 Profesorii aşteaptă deja rezultatele de la definitivat: 7% nu au dat examenul

Cadrele didactice care au susţinut în Iaşi examenul de definitivat aşteaptă deja rezultatele pentru a vedea dacă şi unde vor putea profesa în anul şcolar care vine. 

La examenul care s-a desfăşurat miercuri, 20 iulie 2022, au fost înscrise 423 de persoane din judeţul Iaşi, care aveau dreptul de a participa la proba scrisă. Au fost prezenţi doar 404, 16 absentând de la examinare, iar niciun candidat nu a fost eliminat în urma unor tentative de fraudă.

După începerea probei, alţi 15 profesori s-au retras din examen invocând motive personale. Subiectele şi baremele de corectare sunt publice de ieri, pe subiecte.edu.ro, fiind publicate de către Centrul naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie. „Primele rezultate vor fi afişate în data de 27 iulie, în centrele de examen şi pe site-ul definitivat.edu.ro. 

Contestaţiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 27 şi 28 iulie. Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe site-ul anterior menţionat, în data de 4 august.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puţin 8 (opt)”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean din Iaşi. Cadrele didactice promovate vor avea apoi dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, depăşind astfel stadiul de debutant şi începând oficial cariera de profesor. 

Comentarii