PSD depune plângere penală împotriva liberalilor care au acuzat guvernul de furt

marți, 13 august 2019, 12:33
2 MIN
 PSD depune plângere penală împotriva liberalilor care au acuzat guvernul de furt

PSD a anunţat, marţi, că va depune o plângere penală împotriva liberalilor care acuză guvernul PSD-ALDE că a măsluit rectificarea bugetară şi că a furat 10% din PIB în ultimii doi ani şi jumătate. Social-democraţii susţin că aceste afirmaţii sunt false şi pun în pericol securitatea naţională.

„PSD condamnă modul în care PNL dezinformează în mod conştient populaţia cu privire la rectificarea bugetară. Declaraţiile din ultima perioadă ale unor lideri PNL care acuză Guvernul că ar fi -falsificat- datele financiare şi că ar fi -furat 10% din PIB- sunt de o gravitate deosebită şi intră sub incidenţa prevederilor Codului Penal privind comunicarea şi răspândirea în mod conştient de ştiri false care pun în pericol securitatea naţională. (…) Afirmaţia că acest document ar fi fost „falsificat” de un membru al guvernului este o minciună, un atac politic absurd ce nu poate fi probat în niciun fel de către reprezentanţii PNL. Prin urmare, PSD anunţă că va face o plângere penală împotriva reprezentanţilor PNL care au formulat şi au răspândit în mod iresponsabil astfel de informaţii, cunoscând caracterul fals al acestora şi efectele negative pe care le pot genera asupra economiei naţionale”, a transmis PSD.

PSD susţine, totodată, că acuzaţiile PNL la adresa guvernului pot afecta încrederea investitorilor şi a cetăţenilor în datele dinanciare oficiale.

„Aceste acuzaţii – lipsite de orice acoperire factuală şi formulate în mod iresponsabil de către PNL împotriva Guvernului – pot afecta încrederea investitorilor şi a cetăţenilor în datele financiare oficiale, fapt ce poate genera un impact negativ asupra economiei naţionale şi a climatului social. Estimarea Guvernului privind veniturile ce vor fi încasate până la finalul acestui an a fost prezentată într-un document oficial, autentic, asumat de întreaga echipă guvernamentală”, mai transmite PSD.

Aflați amănunte de pe mediafax.ro.

Comentarii