Râde ciob de oală spartă

Ultimele runde ale grupelor Campionatului Mondial de fotbal din Qatar au provocat discuţii. Discuţii şi despre fotbal, nu neapărat despre culorile curcubeului, văluri islamice sau patriotismul nurilor din Croaţia. Miercuri seara, de pildă, Franţa, cu calificarea în optimi asigurată, şi-a permis să-şi menajeze toţi titularii, cu excepţia lui Varane, în partida cu Tunisia. Logic, s-ar putea spune, fiindcă pe francezi îi putea aştepta Argentina în optimi. Dar profund imoral, în cel mai fericit caz, lipsit de fair-play. Până la urmă, planetele s-au aliniat bine pentru fair-play-ul „à la française”. Danemarca n-a făcut nicio brânză în faţa Australiei, iar Tunisia n-a putut beneficia de generozitatea franţuzească. Pe urmă, metoda asta de menajare nu e nouă în istoria Cupei Mondiale. Au practicat-o şi Olanda, şi Argentina, şi Spania, ba chiar şi ultima campioană la modă a fair-play-ului Germania. „Nu-i corect, mes amis? Dar Franţa este campioană mondială, nu stă în 11 jucători, fie ei Mbappé, Griezmann sau Rabiot”, ar fi spus selecţionerul Didier Deschamps. În realitate, acelaşi Deschamps i-a scos la luptă pe cei trei („şi alţii”) când a văzut că „e groasă, moncher”. Din fericire pentru orgoliul franţuzesc, tactica asta n-a avut urmări. Decât o ruşine mare cât Turnul Eiffel pentru trupa lui Deschamps.

A doua zi, altă minune: Japonia a învins Spania cu 2-1. Cam la fel cum a învins Germania în primă rundă. Aproape identic, 1-0 pentru pizmaşi la pauză, nişte schimbări inspirate ale selecţionerului nipon şi întoarcere de rezultat în câteva minute. Blaaat? Aşa spun românaşii, în frunte cu comentatorii TVR motivând că Spania, chipurile, ar vrut să evite Croaţia în optimi. O Croaţie care n-a strălucit în grupă, cu starurile îmbătrânite şi răsuflate gen Modric şi Perisic. Marocul a arătat mult mai bine decât mega-super-echipa lui Dalic, dar prejudecăţile sunt greu de urnit. Dacă s-ar fi inversat datele celor două minuni japoneze, pesemne că Germania ar fi fost cea acuzată de blat. În meciul cu „samuraii” Spania a menajat doar 2-3 titulari, cea mai mare gafă fiind introducerea pifanului Balde în locul rutinatului Jordi Alba pe flancul stâng al apărării, Balde fiind cel care a comis-o la golul egalizator. Spania a trăit periculos câteva momente, atâta timp cât Costa Rica a întors scorul cu Germania. Luis Enrique a făcut schimbări şi a forţat, chiar şi după ce nemţii au revenit. Reduta japoneză n-a putut fi răpusă pentru că doar pentru niponi victoria devenise un obiectiv vital.

Nu ne mirăm de obsesia noastră autohtonă. După atâta amar de ani, cu cooperative cu tot, blatul a devenit parte integrantă a gândirii microbistice româneşti. În fotbal, orice rezultat neaşteptat este blat, nu surpriză. Semnificativă este reacţia unei părţi a suporterilor Politehnicii Iaşi după victoria CSC Şelimbăr (antrenată de Claudiu Niculescu) în deplasare cu Miercurea Ciuc: „Mulţumim, Claudiu, că n-ai făcut blat cu ciucanii!”. Normalul e blatul, pentru altceva, e nevoie de săru'mâna.

Revenind la spanioli, nu ne miră scenaristica românească, dar şi nemţii fâlfâie aceleaşi poveşti cu evitarea Croaţiei. Uitând că Enrique a folosit aproape toţi jucătorii din primele două meciuri în meciul cu Japonia. Şi uitând, mai ales, că „blatul de supravieţuire” la Cupa Mondială e invenţie nemţească. Chiar aţi uitat, meine Herren, de Germania-Austria 1-0 în 1982? Când aţi scos, mârşăveşte, Algeria de la Cupa Mondială, mimând singurul rezultat care califica ambele naţiuni de limba germană? Repetăm, ceea ce ne miră este doar cine s-a nimerit să vorbească de rezultate strategice la Cupa Mondială! Înfrângerea Germaniei în faţa Japoniei a fost un accident. Cea a Spaniei în faţa aceluiaşi adversar este dubioasă. Râde ciob de oală spartă!