Referendumul şi tribalizarea României

Ieri, vreo sută şi ceva de persoane s-au adunat la Bucureşti în Piaţa Victoriei pentru a cere, înarmaţi cu sloganul „Iubirea nu se votează”, boicotarea referendumului pentru familie care va avea loc la sfîrşitul săptămânii viitoare. Un referendum care, spun ei, i-ar fi încurajat pe simpatizanţii Coaliţiei pentru Familie să lanseze mesaje „de instigare la ură faţă de membrii comunităţii LGBT”. Într-o declaraţie pentru HotNews, unul dintre membrii organizaţiei care a organizat protestul ne spune că ei „se solidarizează cu fraţii şi surorile din comunitatea LGBT din România, pentru a spune un Nu categoric împotriva acestui referendum, pentru a nu-l valida şi pentru a arăta că toată iniţiativa de modificare a Constituţiei, în speţă art. 48, nu face altceva decât să îngrădească clar efectiv şi direct dreptul persoanelor de acelaşi sex de a se căsători”. „Această iniţiativă vine din partea unei grupări naţional-creştine şi fascistoide aproape, neolegionare, finanţată din afară de alte grupări adventiste şi americane în detrimentul comunităţii LGTB”.

Acest demers explicit pro-LGBT care se pronunţă deschis în favoarea unei modificări a legislaţiei care să permită legalizarea căsătoriei persoanelor de acelaşi sex este exact motivul pentru care BOR şi cercurile conservatoare doresc introducerea în Constituţie a definiţiei căsătoriei drept „uniunea dintre un bărbat şi o femeie”. Un demers care nu este chiar inutil, aşa cum susţin unii, argumentând că legislaţia actuală prevede exact acelaşi lucru, din moment o lege poate fi schimbată uşor în Parlament spre deosebire de o prevedere constituţională. Nu este nici măcar o iniţiativă originală românească. În decembrie 2013 două treimi dintre croaţi au votat în favoarea unei măsuri similare. Iar doi ani mai tîrziu, în 2015, slovenii au rejectat, în aceeaşi proporţie, o lege aprobată în Parlament la iniţiativa partidelor de stînga care oferea statut legal căsătoriilor persoanelor de acelaşi sex.

Uniunea Europeană nu a s-a pronunţat în nici unul din cele două cazuri, spunând că e vorba de o chestiune care ţine de competenţele naţionale, dar reacţiile negative, şi din zona media şi din cea politică, nu au întârziat să apară în Europa Occidentală. De pildă, BBC a vorbit despre „fractura culturală” care separă cele două părţi ale continentului, iar liderul de la acea vreme a grupului socialist din Parlamentul European, Hannes Swoboda, s-a arătat „profund dezamăgit” de felul în care au votat croaţii: „Croaţia pe care o cunoşteam era o ţară progresistă şi deschisă nu una care interzice fericirea şi drepturile egale”. În opinia sa, aceeaşi cu cea a vocilor care domină spaţiile public şi politic din Occident, „drepturile LGBT, alături de egalitate şi drepturile omului sunt toate parte a drepturilor fundamentale şi valorilor împărtăşite de europeni”.

Regăsim aici acel tip de atitudine superior dogmatică adoptată de cercurile liberale progresiste care consideră drept blasfemie orice abatere de la codul etic şi moral pe care l-au impus, un cod în care se amestecă lucruri cu adevărat fundamentale cu altele care sunt expresia unor poziţionări ideologice diferite dar la fel de legitime. Pe acest teren s-au născut revoltele populiste din Occident care, nu rareori de o manieră la fel de schematică şi intolerantă, atacă aroganţa elitelor şi derapajele „corectitudinii politice”. Una din critici fiind aceea că pentru aceste elite, naţionale sau bruxelleze, democraţia e bună doar atunci când produce rezultatele considerate „corecte”. Iar unul dintre motivele majore pentru care nu doar multe dintre aceste grupări populiste, în ascensiune masivă la nivel continental, cât şi Biserica, inclusiv BOR, îl privesc cu simpatie pe Vladimir Putin este acela că sunt iritate de maniera în care cercurile progresiste trimit în derizoriu şi pun imediat ştampila de obscurantism pe orice demersuri asociate în vreun fel cu tradiţiile, în special cu cele religioase.

O poziţie tipică pentru recuzita de argumente cu care vin curentele ideologice progresiste, dominante în proporţie de 90 de procente în mediile universitare umaniste americane, o găsim într-un text, cu pretenţii de comunicare ştiinţifică, publicat pe platforma Contributors de Maria Bucur-Deckard, profesor la Indiana University, Bloomington. Ea atacă virulent şi trimite în derizoriu conceptul de „familie tradiţională”, în care bărbatul şi femeia sunt căsătoriţi în baza unor norme stabilite de instituţiile religioase. Aceste norme care definesc familia, spune Maria Bucur-Deckner, „măcar din punct de vedere al dogmei religioase predominante, cele ortodoxe, sunt cam aşa: fetele trebuie măritate între vîrstele 12-16, în prinicipiu cînd încep să menstrueze. De la 16 încolo ele devin prea mature, prea de neîncredere, ca să poată să fie considerate “curate.” Implicaţiile sunt clare. Femeia trebuie să fie virgină, şi dacă se poate nu complet matură din punct de vedere cognitiv, şi în nici un caz legal, pentru a fi o soţie bună”. Merge chiar mai departe cu argumentaţia, vorbind despre faptul că în „familia tradiţională are dreptul sa-şi bată nevasta, dar nu să îi lase urme”. Pentru a ne avertiza apoi, pe un ton profesoral superior, că „valorile acestei „familii tradiţionale” pot fi admirate poate într-o societate misogină şi patriarhală din evul mediu” întrebîndu-se retoric în dacă „aceasta este familia tradiţională pe care o slăvesc PSD-ul si BOR-ul?”

Numai că, oricât de antipatic ar fi PSD ca partid şi oricât de toxic ar fi Liviu Dragnea ca lider politic, acest tip de argumentaţie nu este nimic altceva decît o probă de fraudă intelectuală şi de deturnare a atenţiei de la chestiunea de fond legată de acceptarea legalizării căsătoriei persoanelor de acelaşi sex. Chiar dacă e greu de crezut că Dragnea şi colegii săi din fruntea PSD sunt în mod real măcinaţi de frământări pe această temă, principalul lor obiectiv fiind de fapt acela de a mai câştiga nişte puncte electorale, e ridicol să susţii că propunând referendumul atât partidul cu pricina, şi cu atît mai puţin Biserica şi cercurile intelectuale care îl susţin, îşi doresc să reimpună cu forţa obiceiurile din Evul Mediu în materie de familie menţionate de autoarea articolului menţionat. După cum e la fel de ridicol să susţii că a participa la referendum înseamnă că „te dai cu PSD-ul”. Nu tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru trebuie citit neapărat în cheie strict politică.

Autoarea textului din Contributors trage spre final concluzia că „dacă PSD si BOR doresc să tribalizeze Romania, ceea ce pare destul de clar, nu înseamnă că restul lumii trebuie să participe în acest exerciţiu”. Într-adevăr, societatea românească din acest moment este profund tribalizată. Dar nu din cauza referendumului. La fel cum este şi cea americană, cea britanică şi în tot mai mare măsură cea din Europa. Din păcate, suntem, din acest punct de vedere, într-un perfect sincronism global. Argumentele factuale sunt distorsionate sau ignorate. Contează doar apartenenţa la un „trib” sau la un altul atunci când se adoptă o poziţie sau se dă un vot. De pildă, avem un trib al celor care cred că tot ce a făcut DNA până acum a fost doar o „vânătoare de vrăjitoare” şi o „agendă politică”, probabil dictată din afară, şi avem un trib al celor pentru care procurorii cu pricina, în frunte cu Codruţa Kovesi, au fost doar o armată neprihănită în lupta cu balaurul corupţiei. După cum avem un trib progresist al celor care cred că ancorarea în tradiţii ar fi ceva toxic, retrograd, nociv. Un balast de care trebuie să scăpăm pentru a construi un nou univers societal, pur, în care dominant să fie principiul relativismului moral. În volumul de eseuri „Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate” Konrad Lorenz, laureatul Premiului Nobel pentru Fiziologie/Medicină, atrăgea atenţia că „iluminaţi ştiinţific” ajungem să „nesocotim nepreţuita comoară conţinută în tradiţiile oricărei culturi vechi, precum şi în învăţăturile marilor religii ale lumii”. Poate că ar trebui să ne mai gândim şi la aceste lucruri înainte de ne grăbi să preluăm cu Copy Paste preceptele radicale ale unei agende ideologice „corecte”. Şi, avem desigur şi triburi care derapează în direcţia contrară, pe o pantă fundamentalist religioasă sau a unui naţionalism primitiv.

Din păcate multe punţi între aceste „triburi”, chiar şi cele populate de persoane fundamental oneste, sunt deja surpate. Iar altele se vor surpa probabil şi ele de acum înainte pentru că argumentele devin tot mai puţin importante iar nuanţările sunt considerate „compromisuri inacceptabile”.

Publicitate și alte recomandări video