Reprezentanţii Austriei, Israelului şi altor opt ţări s-au calificat în finala Eurovision

miercuri, 09 mai 2018, 07:00
1 MIN
 Reprezentanţii Austriei, Israelului şi altor opt ţări s-au calificat în finala Eurovision

Reprezentanţii Austriei, Israelului şi Ciprului se numără între cei 10 concurenţi care s-au calificat în finala Eurovision Song Contest 2018, în urma primei semifinale, care a avut loc marţi seară, la Lisabona.

Juriile de specialitate şi fanii din ţările repartizate în prima semifinală, alături de cei din din Portugalia, Spania şi Marea Britanie, au decis care sunt cei 10 concurenţi care vor merge în finală, din totalul de 19 intraţi marţi seară în concurs.

Astfel, după prima semifinală Eurovision 2018, s-au calificat: Austria (Cesár Sampson, „ Nobody But You”), Estonia (Elina Nechayeva, „La Forza”), Cipru (Eleni Foureira, „Fuego”), Lituania (Ieva Zasimauskaitė, „When We're Old”), Israel (Netta, „Toy”), Cehia (Mikolas Josef, „Lie To Me”), Bulgaria (Equinox, „Bones”), Albania (Eugent Bushpepa, „Mall”), Finlanda (Saara Aalto, „Monsters”) şi Irlanda (Ryan O'Shaughnessy, „Together”).

Cea de-a doua semifinală, în care vor concura şi reprezentanţii României, The Humans, cu melodia „Goodbye”, va avea loc joi, 10 mai, iar spectacolul va fi transmis în direct pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, de la ora 22.00. Reprezentanţii României vor intra în concurs pe poziţia a doua, în prima parte a semifinalei de joi.

Finala Eurovision 2018 va avea loc sâmbătă, 12 mai, iar telespectatorii români o vor putea urmări în direct pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, începând cu ora 22.00.

Comentarii