Români în pavilioanele naţionale ale bienalei de artă

De George PLEȘU

vineri, 13 mai 2022, 01:51

1 MIN

Români în pavilioanele naţionale ale bienalei de artă

Scriam în articolul precedent despre plusul de vizibilitate de care beneficiază cele 30 de naţiuni care au pavilioane în Giardini. Datorită lui Nicolae Iorga, România are privilegiul unui pavilion între cele 30, construit în 1938. Anul acesta, încă de la prima zi în care bienala s-a deschis pentru profesioniştii din lumea artei, zecile de oameni care au stat la coadă să vadă instalaţia formată din 9 ecrane a artistei şi regizoarei Adina Pintilie au confirmat succesul proiectului prezentat. Intitulat „You Are Another Me/ A Cathedral of the Body”, acesta continuă tematica filmului Touch Me Not, cu care Pintilie a luat Ursul de Aur la Berlinale în 2018, anticipând în acelaşi timp viitorul său lungmetraj, Death of the Maiden.

Cele 45 de minute – cât durează experienţa completă – sunt împărţite între două spaţii: unul întunecat, unde sunt proiectate imagini diferite pe 6 ecrane, iar altul mai luminos, unde un braţ mecanic, ca de robot industrial, susţine o instalaţie cu 3 ecrane pe care, la fel, se derulează scene diferite din interacţiunea celor 3 cupluri care au acceptat colaborarea cu Pintilie.

Instalație Pavilionul României

Această secţionare a spaţiilor şi fragmentare a imaginilor gândită de curatorii Cosmin Costinaş şi Viktor Neumann asigură o deplasare constantă prin pavilion a vizitatorilor, într-un cadru intim, care potenţează subiectul şi poate induce o uşoară stare de disconfort. Senzaţia de voaiorism se accentuează în timpul pendulării între spaţii, când realizezi că, fără să vrei, îi observi pe ceilalţi care, la rândul lor, îţi pot urmări reacţiile. Împărţirea experienţelor şi încurajarea balansului între cele două încăperi menţine interesul pentru poveştile care se derulează lent pe ecrane.

Instalație Pavilionul României – brațul mecanic

O a doua parte a proiectului poate fi vizitată în cadrul sediul Noii Galerii a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. Acolo, cu ajutorul unor ochelari conectaţi la o aplicaţie de virtual reality, dezvoltată în colaborare cu Augmented Space Agency şi UNATC, poţi experimenta imersiv punctul de vedere al unui personaj la alegere dintre cele 3 cupluri care şi-au împărtăşit experienţele Adinei Pintilie.

Instalație VR – noua galerie ICR

O provocare din punct de vedere tehnic, pavilionul arată ireproşabil mai ales datorită colaborărilor cu numeroşi parteneri străini. De altfel, fără aceştia ar fi fost imposibil de realizat o instalaţie atât de complexă într-un timp scurt, România fiind printre ultimele ţări care anunţă artiştii selectaţi pentru bienală, ceea ce creează dificultăţi atât pentru finanţarea conceptului, cât şi pentru implementarea sa.

O româncă (Corina L. Apostol) este curatoarea pavilionului Estoniei de la această ediţie de bienală. În mod excepţional, Olanda a oferit Estoniei pavilionul său, situat în Giardini, exact lângă intrarea în pavilionul central, ceea ce a însemnat un important aport de vizibilitate pentru micuţa ţară baltică. Expoziţia curatoriată de Corina Apostol se numeşte „Orchidelirium” şi prezintă, prin intermediul lucrărilor artistelor Kristina Norman şi Bita Razavi, viaţa şi moştenirea colonială a artistei Emilie Rosalie Saal, pasionată de desenarea orhideelor rare, soţia celebrului fotograf Andres Saal. Emilie Saal trăia în Java (Indonezia), pe atunci o colonie olandeză, iar lucrările video ale Kristinei Normal explorează subiecte precum privirea colonială, soţia casnică subjugată sau orhideele. Intrarea se face prin spate (accesul permis servitorilor), ceea ce contribuie la naraţiunea imaginată de Apostol. Alături de instalaţia lui Bita Razavi şi arhivele folosite pentru a ilustra povestea lui Saal, pavilionul lasă totuşi o impresie destul de rece, muzeală, departe de delirul promis de titlul expoziţiei.

Pavilionul Estoniei

European Roma Institute for Arts and Culture (ERIAC), institutul care se ocupă cu promovarea contribuţiilor rome la arta şi cultura europeană, a organizat la Palazzo Loredan o expoziţie cu numele „Eugen Raportoru: The Abduction from the Seraglio & Roma Women: Performative Strategies of Resistance” (Eugen Raportoru: Răpirea din serai & Femei rome: strategii performative de rezistenţă). Deşi toată lumea se referea la ea ca la „Romani Pavillion”, înfiinţarea unui pavilion rom este un demers de durată, care încă nu a fost pus în practică de organizatorii bienalei.

Expoziţia este curatoriată de Ilina Schileru (Bucureşti) şi are în prim-plan instalaţia pictorului Eugen Raportoru, dedicată memoriei mamei sale, care evocă interiorul unei case rome tipice. Alături sunt o serie de lucrări ale unor artişti de origine romă, printre care şi un video al artistei Mihaela Drăgan, stabilită la Berlin. La deschiderea oficială a expoziţiei din 22 aprilie a fost invitat un taraf (Mahala Rai Banda) care a electrizat audienţa, iar actriţa Alina Şerban a realizat un performance în care a prăjit şi distribuit seminţe vizitatorilor.

Actrița Alina Șerban în expoziția Femei rome

P.S. Pe cât de bine pusă la punct este experienţa din cadrul pavilionului României, pe atât de prost s-au auzit discursurile de la deschiderea oficială din 21 aprilie, unde o boxă minusculă ar fi trebuit să amplifice speech-urile pentru cei peste o sută de oameni din public. S-au auzit însă destul de clar apelurile curatorului Cosmin Costinaş şi ale Adinei Pintilie, adresate reprezentanţilor Ministerului Culturii şi ICR-ului, de a găsi o soluţie prin care şi România să poată desemna reprezentantul la bienală cu cel puţin un an înainte, pentru a permite producţia şi finanţarea temeinică, din timp, a unor proiecte care contribuie la promovarea imaginii ţării în lume. La cât de frumos a scris presa internaţională despre pavilionul României de anul acesta, probabil cel mai bun de la proiectul Alexandrei Pirici din 2013, nu există justificare pentru aceste bariere birocratice.