Caută 
1 MIN
Coborât din sferele rarefiate ale preocupărilor sale de cercetător erudit al dialectelor limbii latine și al formării limbii române literare, tânărul aspirant la gloria științifică, dar și doritor să‑și asigure un cămin și o familie începe un asiduu asalt sentimental.
În plin „proces de cucerire” a fetei de care se îndrăgostise, Ivănescu, asistent universitar în vârstă de 29 de ani, își încredințează jurnalului inim, pe care îl ținea sporadic și nesistematic, temerile, suferințele, presupunerile, speranțele. Pe o foaie scrisă parțial cu creionul și datată 19 Mai 1941 găsim următoarea notație:
Am văzut‑o la conferința lui Petrovici, Duminică, 4 mai 1941, după conferință. Ea m‑a văzut, cred, numai pe stradă. Puterea și limitele tradiției. S‑a dus acasă. Eu m‑am plimbat cu Vărzaru pe stradă. [După amiază a fost conferința lui Radu Vulpe, despre Moldova în antichitate. A venit mai târziu. Totuși, conferința nu începuse. M‑a zărit, cred, după ce s‑a așezat. După conferință n‑am vorbit cu dânsa. Ne‑am văzut unul pe altul, dar am evitat să ne uităm unul la altul. A fost Duminică, 11 mai 1941]
Luni dimineața (5 mai) am fost la lecția de deschidere a lui Bacinschi, unde m‑am întâlnit cu Scorpan. M’a văzut, a plecat și a intrat în sală la câtva timp după ce Bacinschi începuse lecția. După curs un student a strigat‑o pe nume, tare. Se uita râzând la mine, cu studentul alături.
N‑am fost la lecția de Marți a lui Călinescu. Am fost Miercuri, când am stat alături de Chirnoagă. Am văzut‑o pe urmă tocmai Duminica viitoare, pe 19 mai 1941, la Conferința lui Vulpe.
A doua zi după conferință, Luni sau pe 6, cred, ieșea de la Biblioteca Seminariilor, am văzut‑o pe sală. Vorbea cu un student pe care l‑a chemat să meargă cu ea. El n’a vrut, ci a rămas cu alte două fete pe sală. Am mai văzut‑o miercuri la cursul lui Călinescu. Tot atunci am copiat scrisoarea și am pus‑o la poștă. A patra scrisoare către dânsa. M‑am întâlnit cu dânsa abia astăzi, la 10 și jumătate, când veneam la Universitate. Vorbea pe sală cu același student cu care vorbea lunea trecută. Era în picioare. Când m’a văzut pe mine s’a așezat lângă el. Am salutat‑o, dar n’a răspuns la salut. S‑a făcut că nu aude. Se uita râzând la mine cu studentul alături. Au urmat pentru mine vreo 3 zile de mare supărare. Nu‑mi pare așa de rău, căci sunt sigur că nu este nimic. A vrut să încerce ce este cu mine. M‑am dus la Institut, unde era Pascu cu studenții. M‑am întors înapoi. Era iarăși în picioare și a plecat după câteva clipe, probabil la curs, singură.
Am văzut‑o o dată și mai înainte de conferința lui Petrovici, pe sala Facultății, plecând acasă, după 12, dar nu sunt sigur dacă era ea.
Universitatea din Iași în prima jumătate a secolului trecut
Observăm cum, în ciuda semnalelor sale explicite, fata nu dă nici un semn că ar înțelege conținutul mesajelor. Fire întortocheată și temperament dominat de conștiința propriei valori spirituale, George își notează cu acribie de filolog prezențele și mișcările, gesticulația iubitei, în spațiul securizant al almei mater: profesori de autoritate, studenți și studente interesați de cursuri și seminarii, dezbateri multiple, oaspeți, reputații etc. Un aer vag de iritare poate fi totuși descifrat printre rânduri! Apar rivalități închipuite sau reale. Gelozia nu întârzie nici dumneaei să‑și arate colții. Căci, pe aceeași pagină, cu creionul, îndrăgostitul îți notează evoluția lucrurilor în zilele următoare:
22 Mai 1941
Marți am fost la curs la Călinescu. Am fost foarte turburat. Ea a venit mai târziu și, văzându‑mă în sală, a eșit. După curs m’am întâlnit cu ea pe Lăpușneanu. Ținea de mână un copil pe care cred că l‑am văzut intrând odată acasă la ei. Când m‑am apropiat, n’a vrut să se uite la mine. [Tăiat cu o linie în manuscris: În seara aceia și a doua zi am simțit în mine o mare bucurie.]
Imaginea ei mi‑a dat o stare de fericire care mi‑a potolit turburarea sufletească de până atunci. Gândul că e frumoasă m‑a făcut să uit totul.
Urmează câteva săptămâni de acalmie aparentă, căci însemnările jurnaliere atestă că eforturile îndrăgostitului de a o aduce pe aleasa inimii sale la sentimente mai bune nu au prea avut succes. Ba, dimpotrivă, sunt de presupus din partea fetei unele gesturi sau atitudini supărătoare, care au putut declanșa furia tăcută, poate chiar disperarea celui care își vedea orgoliul rănit. Umilit și cu sufletul rănit, George încredințează jurnalului său următoarele gânduri care conturează, la tânăra studentă, pentru observatorul obiectiv, imaginea unui suflet feminin rece și nepăsător, ba chiar cinic. Este aproape sigur că misiva nu a fost expediată către destinatară.
18 Iulie 1941
Ți‑ai bătut joc și ai crezut că trebue să‑ți bați joc cu atât mai tare, cu cât aflai că mândria mea este mai mare decât a tuturor oamenilor pe care‑i întâlnești de obicei.
Dacă în timpul acestui război și al bombardamentelor aeriene și alarmelor nu te‑ai gândit la mine, nu mă iubești.
Ai vrut să faci experiențe cu mine. Nu accept să fiu obiectul unor experiențe.
Am găsit conținutul scrisorii pe care ți-am trimis‑o după vacanță la vreo două săptămâni.
Iar eu trebue să te caut și să te rog să nu mă chinui, să nu încerci a mă chinui. Poate dacă m‑ai fi observat și astăzi, nu s‑ar fi ajuns acolo unde am ajuns. Poate n‑ai mai fi încercat să faci experiențe cu mine. Căci le‑ai făcut din plăcerea de a‑mi încerca iubirea. Poate ţi‑ai fi dat seamă doar și așa, fără să‑ți scriu amănunțit despre asta, că eu rămâneam în așteptare numai din cauza timidității mele.
Astăzi am înțeles că s‑a produs ceva ireparabil și care va împiedeca pe totdeauna ca între noi să mai poată fi clipe de duioșie. Cum de ți‑ai format o astfel părere despre începutul unei iubiri?
Vom vedea în episodul următor cum vor evolua lucrurile.
Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
