Șef de tren, nevoit să doarmă pe banca din fața gării o noapte întreagă

vineri, 13 august 2021, 14:37
1 MIN
 Șef de tren, nevoit să doarmă pe banca din fața gării o noapte întreagă

Șeful de tren Marius Berchesan a postat pe Facebook mai multe fotografii din staţia Deda, județul Mureș, în care arată condiţiile jalnice în care personalul este obligat să se odihnească la sfârșit de tură. Bărbatul, care lucrează de 31 de ani la CFR, a declarat pentru Libertatea că a fost nevoit să rămână în gară, deoarece următorul tren îl avea abia peste aproape 6 ore și nu a avut unde altundeva să se odihnească decât o bancă.

„Imaginile sunt din noaptea de joi spre vineri, 13 august. Am ajuns cu un tren regio, la 23.58, și a trebuit să rămân la Deda până la 5.27, a doua zi, când a venit următoarea garnitură. Am dormit așa cum vedeți, pe o bancă. Servieta mi-a ținut loc de pernă”, a explicat Marius Bercheșan, angajat la stația Tg. Mureș, regionala Brașov.

Bercheșan spune că s-a ajuns în această situație de trei săptămâni, de când au fost făcute disponibilizări: „Nu mai are cine să se ocupe de curățenie, să schimbe lenjeria, așa că au închis dormitorul. Eu am raportat situația șefului de unitate, dar tot pe mine m-a chemat la cercetare! Probabil că așteaptă să vină iarnă ca să rezolve lucrurile. Acum e cald peste noapte”.

Bercheșan spune că sunt mai mulți colegi afectați, inclusiv cei de la regionala Bistrița.

După ce a postat imaginile, șeful de tren afirmă că nu a fost sunat de nimeni de la CFR Călători, în schimb a fost chemat, „la 7.00 dimineața”, de șeful de unitate.

Aflați amănunte de pe libertatea.ro și de pe Facebook.

Comentarii