Șeful Direcției de Integritate din Ministerul Energiei îl trolează pe Năsui, care l-a epurat

joi, 05 august 2021, 12:10
1 MIN
 Șeful Direcției de Integritate din Ministerul Energiei îl trolează pe Năsui, care l-a epurat

Șeful Direcției de Integritate din Ministerul Energiei, Ionel Georgescu, care a fost demis de Claudiu Năsui din mai multe consilii de administrație, l-a trolat, pe Facebook, pe ministrul Economiei. Ulterior, Georgescu și-a șters mesajele.

Georgescu a comentat la o postare a lui Năsui, în care acesta anunța că a eliberat din funcție mai mulți administratori speciali.

“De sinecura «Motorola» nu știi nimic?“, i-a scris Georgescu lui Năsui. Ulterior, acesta a postat, pe pagina de Facebook a ministrului Economiei, și un link către Ziarul Național, în care ministrul Economiei era acuzat că privatizează industria de armament.

Ionel Georgescu, un fost polițist din Strehaia, pensionar special, epurat din structurile ministerului Economiei de către Claudiu Năsui, a fost preluat la ministerul Energiei, unde conduce direcția antifraudă și integritate. În 2014, Georgescu a fost audiat de DNA.

El are o pensie specială de peste 200.000 de lei. În 2020, a luat de la fostul minister al Energiei și Economiei un salariu de 107.000 lei, dar mai lua indemnizații de peste 230.000 de lei de la companiile ministerului.

Citeşte mai mult pe newsweek.ro

 

Comentarii