Sfârşit de veac în Paris

Am recitit, cu mare plăcere, penultimul roman al lui Umberto Eco (scris cu şase ani înainte să moară), Cimitirul din Praga/ Il cimitero di Praga din 2010. Vă întrebați prin urmare, cu siguranță, de ce Parisul (din titlul meu), dacă „obsesia” romanului rămâne Praga (cu al său cumplit cimitir evreiesc), iar acţiunea pendulează în text, prin mari salturi temporale, între Torino şi Palermo? Pentru simplul motiv că povestirea dubiosului „căpitan” şi „avocat” Simonini, personajul principal al intrigii, se leagă de prezenţa sa (ca protagonist), în anul 1897, în capitala Franţei. Cine este Simonini cu adevărat şi cum a ajuns el aici (în postura unui italian aflat la senectute), constituie esenţa propriu-zisă a epicului propus de Eco în volumul publicat, la Milano, după fix treizeci de ani de la un alt best-seller al celebrului semiotician – Numele trandafirului/ Il nome della rosa – şi, să adăugăm elogios, preluat, la noi, de Editura Polirom (cu un profesionalism editorial demn de toată prețuirea), în excelenta traducere românească a Ştefaniei Mincu, la doar două luni de la apariţia în original (adică la debutul anului 2011)!

Menţionatul personaj provine dintr-o familie italiană disfuncţională. Cu o mamă dispărută prematur şi un tată revoluţionar („carbonar”) şi anti-iezuit, mort până la urmă, la rândul său timpuriu, din exces de fanatism ideologic şi spirit răzvrătit, copilul şi adolescentul Simonini se formează în casa bunicului (fost militar regalist) pro-monarhic, anti-revoluţionar, conservator, anti-semit, obsedat de conspiraţiile mondiale ale masonilor, paseist şi uşor decrepit. „Rezultatul” paideic devine inevitabil. Tânărul creşte în derută morală, culturală şi psihologică, transformându-se rapid într-un nihilist fără sentimente, într-un misogin (cu o castitate programatică, virulentă şi asumată) xenofob şi duplicitar. Face studii de Drept – fapt care-i permite să se implice într-o activitate „notarială”, de falsificare a documentelor -, iar apoi, prin jocul destinului, e recrutat de serviciile de spionaj italiene şi franceze.

În postură de „spion” internaţional din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (perioada revoluţiilor burgheze), Simonini oferă veritabilul spectacol narativ al acestui roman. Intră în contact cu marile figuri ale epocii, influenţând, prin acţiunile sale secrete, lipsite de scrupule, istoria ulterioară (trădează, înşală, disimulează, ucide cu sânge rece, distruge şi abandonează). Protagonistul lui Eco nu are emoţii, manifestându-se asemenea unui spion „modern”, la care pragmatismul amoral reprezintă trăsătura dominantă. Pare totuşi obsedat de cimitirul evreiesc din Praga, întrucât teribilul loc (unde înhumările au încetat, încă din veacul al XVIII-lea, din cauza neacordării, de către oficiali, a unei autorizaţii de extindere, lepezile tombale fiind, ca atare, aşezate una peste alta) revine, periodic, în confesiunile lui (probabil şi pentru că, în vremuri habsburgice, aici era spaţiul de întâlnire a spionilor vienezi).

Simonini se îmbolnăveşte de schizofrenie, construindu-şi o a doua identitate, cea a călugărului iezuit Dalla Piccola. Maladia derivă, fără îndoială, din „bipolaritatea” (culturală, axiologică, psihologică, etică) a copilăriei eroului şi este folosită, inteligent, de Eco în multiplicarea planurilor epice (Simonini şi Piccola schimbă misive „lămuritoare”, iar un Narator enigmatic, dar omniscient, intervine între ei pentru „a limpezi” unele aspecte confuze). „Căpitanul-avocat” îl consultă, la un moment dat, chiar şi pe Freud (redactat Froïde) – aflat la studii de Psihiatrie la Paris – în problema „dublei personalităţi”. În astfel de episoade trebuie căutat meritul prozatorului şi cheia succesului său mondial. Umberto Eco are forţa de a (re)construi o lume (istorică), fără a forţa – „mitologizant” – autenticitatea ei iniţială. Exagerările romanului (s-a vorbit deja, legitim, despre ofensatoarea xenofobie a lui Simonini) fac şi ele parte, să recunoaştem, din păcate,dintr-un insurmontabil (şi nu foarte îndepărtat) trecut european…

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi