Şofer nedormit la volan: cine plăteşte amenda, firma sau conducătorul auto? Ce a decis instanţa, la Iaşi?

vineri, 09 februarie 2024, 02:50
3 MIN
 Şofer nedormit la volan: cine plăteşte amenda, firma sau conducătorul auto? Ce a decis instanţa, la Iaşi?

O firmă de transporturi auto a fost amendată pentru că unul dintre şoferii săi a depăşit durata maximă permisă de condus fără pauză. La contestaţia înaintată de transportator, reprezentanţii ISCTR au răspuns că nu are decât să-şi recupereze cei 12.000 de lei de la şofer.

 

În ianuarie anul trecut, reprezentanţii Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) au oprit la Drăguşeni-Suceava, pe DN2, camionul condus de M.B. La verificarea cartelei tahograf s-a constatat că pe 9 ianuarie 2023 şoferul depăşise cu 3 ore şi 14 minute timpul de conducere normal de 4 ore şi jumătate. O a doua depăşire, cu o oră şi 44 de minute, fusese înregistrată pe 12 ianuarie. Conform legii, durata maximă de conducere neîntreruptă nu poate fi depăşită cu mai mult de o oră şi jumătate. Ca urmare, inspectorii au întocmit un proces-verbal de amendă, aplicând două sancţiuni a câte 6.000 de lei. Nu şoferul a fost însă sancţionat, ci firma la care acesta lucra.

„Obligaţia aparţine şoferului, nu societăţii”

SC Mecon Transport & Logistic SRL a contestat în instanţă amenda, reprezentanţii firmei afirmând că obligaţia de a respecta timpul de condus neîntrerupt şi pauzele aparţine şoferului, nu societăţii. Dacă era de aplicat o sancţiune, aceasta trebuia să-l vizeze pe M.B. De partea cealaltă, reprezentanţii ISCTR au invocat prevederile legale, conform cărora sancţiunea se poate aplica, după caz, conducătorului auto sau operatorului de transport. În aprecierea acestora, răspunderea revenea firmei, nu şoferului. Mecon Transport putea să îşi sancţioneze la rându-i şoferul, în cazul în care contravenţia fusese săvârşită din vina acestuia.

Interpretarea largă a legii de către ISCTR a fost respinsă de magistraţii Judecătoriei. Acelaşi paragraf din lege a fost citit de judecătorii într-o altă cheie. „Menţiunea făcută de legiuitor conform căreia sancţiunea se aplică, după caz, conducătorului auto sau operatorului de transport nu a instituit o răspundere alternativă a persoanei fizice cu cea a persoanei juridice, pentru aceeaşi faptă contravenţională. Nu poate fi conceput ca pentru o singură faptă să fie răspunzătoare două persoane, iar alegerea sancţionării uneia din cele două persoane să fie lăsată la aprecierea agentului constatator. Menţiunea în discuţie se referă la sancţionarea autorului, în funcţie de natura contravenţiei, aspect ce rezultă din expresia «după caz». Or, atât timp cât s-a reţinut depăşirea duratei maxime de conducere neîntreruptă, iar activitatea de conducere nu poate fi realizată decât de o persoană fizică, nu şi de o persoană juridică, reţinând că răspunderea contravenţională este una personală, petenta persoană juridică nu poate fi subiect activ al contravenţiei”, au argumentat judecătorii.

Aceştia au decis admiterea plângerii Mecon Transport SRL şi anularea amenzii aplicate de ISCTR. Tribunalul va fi cel care va decide dacă interpretarea dată de Judecătorie a fost corectă, întrucât ISCTR a contestat sentinţa în apel.

Comentarii