Tendinţe (I)

Comparând mai multe sondaje electorale, ajungi rapid la concluzia că nu procentele din dreptul partidelor caracterizează cel mai bine scena politică, ci dinamica acestor procente. Realitatea se exprimă plenar în curbe, în grafice, nu în nişte cifre seci care pot fi umflate ori diminuate după cum doreşte comanditarul. În spatele manipulărilor se ascunde întotdeauna o fărâmă de adevăr, la fel cum în fiecare rău există mereu, amăgitoare, şi o doză de bine.  

Aşadar, fără nicio îndoială, Partidul Social Democrat creşte în intenţiile de vot. Chiar şi cei mai antipesedişti dintre votanţi au remarcat că, brusc, odată cu cooptarea formaţiunii lui Ciolacu la guvernare, noua putere pare să fi găsit bani pentru majorarea salariilor, pensiilor, alocaţiilor, ajutoarelor sociale. Doar pesediştii îi iubesc pe români! Indiferent dacă, prin februarie, măsurile de relaxare propuse înainte de sărbători de Rafila ar putea produce alte mii de morţi din pricina covid-19, înţelepciunea PSD nu trebuie pusă la îndoială. Măcar bolnavii vor muri cu burta plină, liberi şi nevaccinaţi, ceea ce înseamnă că vor ajunge direct în rai. Nici absenţa marilor investiţii nu va îngrijora prea multă lume, căci la ce ar folosi autostrăzile dacă s-ar respecta toate regulile de circulaţie başca cerinţele imperative ale UE de a scoate din parcul auto maşinile poluante?

Singurele probleme ale PSD ar putea fi dosarele de corupţie foarte încărcate ale unor pesedişti, unii dintre ei refugiaţi în parlament de frica justiţiei. Invocând „abuzurile” DNA, Ciolacu et comp. vor bloca din nou corecta aplicare a legilor, ceea ce pe termen mediu poate avea consecinţe electorale imprevizibile. Pe vremuri, căderea lui Adrian Năstase (altminteri, un premier bunicel!) a început uşor, cu mici, dar deranjante tuşe de aroganţă. Şi el a crezut că dacă arunci în botul pomanagiului o coajă de pâine, nu-ţi mai numără nimeni ouăle.

Pe de altă parte, în mod firesc, liberalii pierd, lună de lună, simpatia românilor. Influenţa negativă a lui Iohannis, trădarea electoratului „de dreapta”, săvârşită prin realizarea unei noi alianţe cu PSD (a câta, oare?!), precum şi incompetenţa miniştrilor penelişti sunt doar câteva dintre motivele care slăbesc formaţiunea lui Cîţu. Mai grav, Partidul Naţional Liberal tinde să ajungă un partid al impostorilor, indivizi de genul lui Florin Roman fiind astăzi la mare căutare. Că lipsa de pregătire profesională şi lacunele de caracter ale netoţilor trimişi în guvern nu cadrează defel cu principiile „României educate”, enunţate suveran de şeful statului, reprezintă doar o nouă dovadă că liberalii mint de îngheaţă iadul. Chiar credeţi că aceşti ipochimeni cu urechi lungi ştiu ce înseamnă cuvântul „reformă”?

Dacă mai adăugăm şi obstacolele pe care Iohannis şi PNL le ridică permanent în calea unei justiţii independente şi – mai ales – curate, aveam tabloul complet al unui partid care şi-a pierdut în mare măsură busola. Spre ce se îndreaptă peneliştii? Depinde de direcţia din care va bate vântul schimbării! Va depinde de americani, de europeni, de ticăloşia „echipei câştigătoare”, de marinarii încă loiali lui Traian Băsescu, de „sectanţii” lui Ludovic Orban. Poate va depinde şi de un viitor război! La urma urmei, pe cine va mai trăda Iohannis?   

Despre AUR şi USR, partidele din opoziţie, data viitoare!