Tronsonul montan al A8, finanțare asigurată. A trecut ultimul test birocratic

vineri, 29 septembrie 2023, 11:38
1 MIN
 Tronsonul montan al A8, finanțare asigurată. A trecut ultimul test birocratic

Tronsonul montan al A8, în lungime de 159 km, a primit cu puțin timp în urmă votul unanim în comisia interministerială, ceea ce echivalează cu asigurarea finanțării construirii acestui segment de autostradă. Potrivit ultimelor estimări, costul acestui segment de autostradă va ajunge la aproximativ 6,5 miliarde de euro (inclusiv TVA). 
 

Este ultima comisie de care trece Autostrada Unirii, după cele tehnico-economice ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Ministerului Transporturilor. Următoarele jaloane importante sunt parafarea indicatorilor printr-o hotărâre de guvern și inițierea licitației, care, în cel mai optimist caz, ar putea să fie lansată până la sfârșitul anului.

Mai multe detalii despre ce urmează până la lansarea procedurii de atribuire a contractului de proiectare și construire le va oferi Cătălin Urtoi, directorul interimar al CNIR, într-o conferință de presă pe care o va ține sâmbătă dimineață la Iași.

Amintim că traseul montan al proiectului A8 include peste 230 de poduri și viaducte, precum și 47 de tuneluri cu o lungime însumată de 11.64 km.

Comentarii