Un raport cu multe semne de întrebare

Un aşa numit Raport de Follow-Up GRECO după Raportul Ad Hoc privind România, adoptat la Reuniunea Plenară a Consiliului Europei din 21 iunie şi publicat în ţară pe 9 iulie, a produs din nou agitaţie în spaţiul public românesc. Principalul subiect de discuţie fiind, previzibil, Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a cărei înfiinţare este criticată în raportul cu pricina. Plecând de aici, preşedintele Iohannis s-a grăbit să ceară imediat ca guvernul "să vină urgent cu o iniţiativă care să corecteze această anomalie". Un semn că Justiţia şi lupta împotriva corupţiei vor rămâne în continuare teme dominante în campania prezidenţială din această toamnă.

Când vine vorba de acest subiect, pasiunile dau în clocot şi de cele mai multe ori opiniile înlocuiesc analizele şi lozincile înlocuiesc argumentele. Iar luările de poziţie şi comentariile sunt tributare unor mituri. Primul este acela care vede în rapoartele de tip GRECO sau cele legate de MCV un fel de texte cu statut de scriptură, cu adevăruri şi judecăţi definitive, de necontestat. În realitate lucrurile sunt mai nuanţate. Documentele sunt elaborate până la urmă de oameni care au simpatii, antipatii, prejudecăţi. Evident, contează mult cu cine discuţi, mai ales atunci când îţi alegi interlocutorii din societatea civilă. Şi mai contează, bineînţeles, şi ce semnale primeşti din partea instituţiei pe care o reprezinţi.

Un al doilea mit este acela al separării totale între politic şi justiţie care ar funcţiona în democraţiile dezvoltate, că în numirile din justiţie politicul nu trebuie să se amestece. Nu e deloc aşa. În Statele Unite, de pildă, numirile în Curtea Supremă reprezintă o miză extrem de importantă în bătălia electorală. Iar pentru republicani faptul că Donald Trump a putut să numească doi judecători, profitând de faptul că doi s-au retras din Curtea Supremă, este considerat de către ei drept o mare victorie. Sigur, cei numiţi acolo nu decid pe pilot automat, au un statut profesional de apărat, şi au fost destule situaţii care au demonstrat asta, dar în chestiuni cu încărcătură ideologică majoră înclină de regulă balanţa în favoarea celor care i-au numit. Dar nu e vorba numai de asta, şi în Franţa şi în Italia, ca să dăm doar două exemple, au fost adesea acuze privind motivaţiile politice care au stat la baza deciziilor pronunţate în instanţă în cazuri în care au fost implicaţi lideri politici.

Prin această prismă trebuie privite şi evaluările GRECO. Şi asta se vede. Dacă te uiţi, de pildă, la cele referitoare la România prin comparaţie cu cele pentru Rusia nu poţi să nu ai unele nedumeriri. Când vine vorba de Rusia există destule aprecieri binevoitoare. Sunt apreciate măsuri precum "planurile naţionale de acţiune anticorupţie regulate, înfiinţarea Consiliului prezidenţial pentru combaterea corupţiei şi o serie de reforme legislative". La fel, "eforturile semnificative pentru a combate comportamentul corupt în cadrul sistemului judiciar" sau "garanţiile solide în cazul parlamentarilor". Sunt desigur şi critici, dar tonul general este surprinzător de pozitiv pentru o ţară în care justiţia este doar un instrument al Kremlinului, serveşte în primul rând interesele statului. De pildă, decide periodic, la comandă, arestarea dizidentului incomod Alexei Navalnîi. Apoi, este notoriu cazul Magnitski, care a dus la votarea unei legi cu acelaşi nume în Congresul SUA. Serghei Magnitski, care a dezvăluit filiere extinse de corupţie din Federaţia Rusă şi a luat apărarea omului de afaceri american Bill Browder acuzat pe nedrept de autorităţi, a fost arestat în 2008, a fost torturat şi a murit în închisoare în 2009.

Un alt caz celebru este cel al lui Mihail Hodorkovski a cărui arestare Putin a decis-o în 2003, motivul fiind, pe de o parte, preluarea controlului asupra companiei sale, Yukos, dar şi faptul că Hodorkovski sprijinea structuri din societatea civilă critice la adresa Kremlinului. Ulterior Yukos a fost dezmembrată, activele sale fiind preluate de compania de stat Rosfnet, condusă de un apropiat al preşedintelui. Jurnalista americană de origine rusă, Masha Gessen, consideră că procesul din 2003 a fost o adevărată "farsă", "un exemplu de procedură kafkiană". Eliberat 10 ani mai târziu, în 2013, când a fost graţiat de Putin, în urma unor presiuni internaţionale în care fostul ministru de externe german Hans-Dietrich Genscher a jucat un rol important, Hodorkovski a spus la un moment ceva interesant despre justiţia din Rusia şi probabil şi din alte părţi: "Nu conteaza cât eşti de celebru, nu contează câţi bani ai sau pe cine cunoşti… Contează doar cine te poate aresta".

Aşa că atunci când pui lucrurile cap la cap, aprecierile extrem de critice, "adânca îngrijorare faţă de ameninţările la adresa independenţei judecătorilor", din Raportul GRECO privitor la România par evident exagerate prin comparaţie cu cele la adresa Rusiei. Sunt şi critici justificate, însă maniera în care este abordată chestiunea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie este cel puţin curioasă. Se reproşează faptul că nu este normală înfiinţarea unei "structuri specializate" mai ales pentru că "nu există informaţi specifice care să justifice o astfel de iniţiativă". Numai că dincolo de faptul că în fapt există astfel de informaţii, Inspecţia Judiciară a găsit că în perioada 2014-2018 aproape 3500 de magistraţi au avut dosare penale la DNA (între care numai în 2016 şi 2017 au fost peste 150 de dosare deschise din oficiu), dosare lăsate deschise cu anii, nu poţi să critici ideea în sine a înfiinţării unei secţii speciale în cadrul Parchetului General în condiţiile în care şi DNA este tot o secţie specială.

Raportul menţionează argumentele aduse de Curtea Constituţională care nu vede probleme de constituţionalitate legate de înfiinţarea secţiei, dar după ce spune că ia act de informaţiile furnizate îşi menţine părerea privind "consecinţele negative ale înfiinţării unei astfel de structuri" fără a aduce însă nici un fel de argumente consistente în sprijinul acestei opinii. Într-adevăr, e greu să explici de ce e mai bine ca DNA să se ocupe şi de anchetarea judecătorilor care trebuie să se pronunţe în dosarele pe care le instrumentează procurorii săi, un evident conflict de interese, mai ales în lumina informaţiilor de mai sus, decât o altă structură din cadrul Parchetului General. Că această structură poate fi utilizată ca un instrument de presiune, că pot exista suspiciuni privind o serie de anchete începute de noua secţie, este foarte posibil. Dar aceleaşi acuzaţii se pot face şi în legătură cu comportamentul din trecut al DNA. Şi e de bun simţ să constaţi că a face o separaţie între cei care judecă şi instituţia din care provin procurorii care le aduc rechizitorii spre analiză este fără îndoială o idee mai bună. Una este să critici ce face, felul în care lucrează o astfel secţie, şi cu totul altceva să vii să critici însăşi ideea existenţei sale.

În plus, credibilitatea Raportului GRECO, care se ocupa în principal de problema independenţei sistemului judiciar, este serios afectată de faptul că nu face absolut nici o referire la derapajele majore din DNA, la cazuri precum cele de la Prahova sau de la Oradea, la numărul mare de achitări ale unor persoane care au stat în arest preventiv (ceea ce pune în discuţie justeţea decizie de arest) şi nici la protocoalele semnate de practic toate instituţiile din sistemul de justiţie cu SRI. Când faci astfel de omisiuni şi nici nu vii cu argumente solide care să justifice decizia de a cere desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, nu faci decât să pui sub semnul întrebării nu doar cerinţe justificate în alte chestiuni, ci să decredibilizezi şi alte posibile demersuri externe de intervenţie în chestiuni legitime de derapaj în materie de stat de drept. Iar o parte din vină o au şi unii actori din spaţiul societăţii civile de la noi care, fie din partizanat politic, fie dintr-o viziune distorsionată asupra felului în care trebuie dusă lupta anti-corupţie, chiar dacă poate animată de bune intenţii, au influenţat direcţia în care au fost formulate recomandările din raport.

Publicitate și alte recomandări video