Victoria talibanilor, vina lui Biden sau moştenirea lui Trump?

marți, 17 august 2021, 01:50
3 MIN
 Victoria talibanilor, vina lui Biden sau moştenirea lui Trump?

Fostul preşedinte a cerut demisia democratului pentru modul în care a gestionat criza din Afganistan. „Zarurile au fost aruncate în momentul în care Donald Trump a încheiat acordul” cu talibanii, spune ministrul britanic al apărării.

Fostul preşedinte american, Donald Trump, a estimat duminică că succesorul său la Casa Albă, Joe Biden, ar trebui să demisioneze ca urmare a victoriei talibanilor în Afganistan, dar şi pentru gestionarea defectuoasă a altor dosare, precum cel al pandemiei.

“Este timpul ca discreditatul Joe Biden să demisioneze pentru că a permis ceea ce s-a întâmplat în Afganistan, dar şi din cauza creşterii ameţitoare a COVID-ului, a dezastrului de la graniţă, a suprimării independenţei noastre energetice şi a paraliziei economiei noastre”, a scris fostul preşedinte republican într-un comunicat.

Deşi fostul lider de la Casa Albă a supervizat negocierile cu talibanii în vederea retragerii soldaţilor americani din Afganistan, în prezent intenţionează să dea vina pe succesorul său pentru dezastrul militarilor afgani.

“Ceea ce a făcut Joe Biden în Afganistan este mitic. Va rămâne una din cele mai mari înfrângeri din istoria americană”, l-a ironizat duminică, într-un comunicat precedent, Trump pe actualul preşedinte al SUA.

“Dacă vreţi opinia mea, zarurile au fost aruncate în momentul în care Donald Trump a încheiat acordul” privind retragerea trupelor din Afganistan, a declarat pe de altă parte, ministrul britanic al apărării Ben Wallace. Oficialul britanic a mai spus că preşedintele american Joe Biden a moştenit practic situaţia actuală. “Cred că, din această perspectivă (a retragerii trupelor –n.red) acum culegem roadele a ceva ce a fost semănat înainte ca Biden să preia preşedinţia SUA. Semniţele au fost plantate atunci când a fost semnat în grabă un acord de pace, acord care nu a fost încheiat cu colaborarea corectă a comunităţii internaţionale şi care a dus apoi rapid la o incredibilă scindare”, a comentat ministrul de apărare al Marii Britanii.

Fostul secretar general al NATO pe vremea când au avut loc atentatele de la 11 septembrie 2001 de la World Trade Center, Lordul Robertson a declarat, potrivit Guardian, că britanicii trebuie să se concentreze pe combaterea terorismului acasă. El a comentat că modul în care s-au derulat lucrurile în Afganistan şi preluarea rapidă a controlului de către talibani arată un “eşec al serviciilor secrete” ale trupelor aliate.

Cine este mullahul Abdul Ghani Baradar

Probabil viitor preşedinte al Afganistanului, după cum au declarat surse pentru CNN, mullahul taliban Abdul Ghani Baradar este liderul de facto al grupului insurgenţilor şi face parte din echipa de negocieri pe care grupul o are la Doha. Baradar, despre care se spune că a fost unul dintre locotenenţii de încredere ai fondatorului taliban Mullah Omar, a fost capturat în 2010 de forţele de securitate din oraşul Karachi din sudul Pakistanului şi eliberat în 2018.

Baradar a crescut în Kandahar – locul de naştere al mişcării talibane. La fel ca majoritatea afganilor, viaţa lui Baradar a fost radical schimbată de invazia sovietică a Afganistanului de la sfârşitul anilor 1970, transformându-l într-un insurgent. Se spune că a luptat cot la cot alături de Mullahul Omar. Cei doi vor fonda mişcarea talibană la începutul anilor 1990, pe fondul haosului şi corupţiei care a izbucnit după retragerea sovietică.

Arestat în Pakistan în 2010, Baradar a fost ţinut în custodie până când la presiunile SUA a fost eliberat în 2018 şi mutat în Qatar. Aici a fost numit şef al aripii politice a talibanilor, fiind cel care a supravegheat semnarea acordului de retragere cu americanii.

În martie 2020 a avut loc prima discuţie dintre un preşedinte american şi grupul insurgent, când fostul preşedinte Donal Trump a vorbit cu Baradar şi a discutat despre progresele privind instaurarea păcii în Afganistan. În timpul apelului, Trump „a subliniat necesitatea continuării reducerii violenţei, ceea ce a făcut posibilă semnarea acordului istoric SUA-talibani în 29 februarie”, se arăta într-o declaraţie a Casei Albe. Cel mai mare „sprijin” pentru talibani l-a acordat Pakistanul, care adesea i-a etichetat drept luptători şi nu terorişti. Mai mult, pakistanezii le-a oferit talibanilor tot ce aveau nevoie – muniţie, alimente şi combustibil.

 

 

Comentarii