Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

VIDEO Ecouri în SUA la campania ZDI pentru micuții din Ursoaia, Avântu și Românești

GALERIE
foto DAN LUCA 0115
  • foto DAN LUCA 0115
- +

Un român stabilit aici de 35 de ani a făcut ieri o donaţie pentru cei 111 elevi. Campania merge mai departe.

 

Cei 111 copii de grădiniţă şi din clasele primare din satele Ursoaia, Avântu şi Româneşti îl aşteaptă cu emoţie pe Moş Crăciun care să aducă în desaga sa mult doritele ghetuţe îmblănite din piele, căciuliţe, mănuşi şi fulare. Multe dintre familiile din localitatea Româneşti au o singură sursă de venit, iar o parte dintre părinţii copiilor de la şcolile din localitate se descurcă doar cu ce reuşeşc să obţină muncind puţinul pământ pe care îl au sau lucrând cu ziua la vecinii mai înstăriţi. Moşul cel Bun uită adesea să vină la aceşti copii sau mai găseşte în desaga lui poate doar câteva dulciuri atunci când trece prin Româneşti. Împreună le putem însă oferi acestor copii un Crăciun de neuitat.

„M-a mişcat mult situaţia familiei”

Un gest emoţionant a fost făcut în cadrul Campaniei Ziarului de Iaşi de către Vladimir Mihai Stoicescu, un român stabilit în Statele Unite ale Americii de mai bine de 35 de ani. Acesta a citit povestea familiei Precupanu din Româneşti într-o publicaţie care a preluat povestea publicată de Ziarul de Iaşi. Românul a fost emoţionat de situaţia familiei şi a dorit să aducă o bucurie şi un sprijin înainte de Sărbătorile de iarnă, mai ales celor doi copii ai familiei Precupanu. „M-a mişcat foarte mult situaţia acelei familii, şi am decis să ofer acest spijin, să fac un mic gest înainte de Sărbători pentru acei copii mai puţin norocoşi. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să îi sprijine pe cei aflaţi în nevoie, dacă pot face acest lucru. Din păcate, cunosc realitatea din mediul rural din România, iar în ultimii 35 de ani, realitatea nu s-a schimbat foarte mult. Am ajuns în ţară în urmă cu 10 ani, şi cred că lucrurile sunt chiar mai triste, tinerii cu studii sau calificaţi în diferite meserii alegând să plece peste hotare, iar în urmă au rămas doar bătrânii sau cei care, din diferite motive, nu au putut pleca în străinătate”, a menţionat dl. Stoicescu.

Echivalentul a 500 de dolari a ajuns deja la familia Precupanu, românul stabilit în SUA dorind ca sprijinul oferit să ajungă cât mai repede la familie. Astfel, banii au fost trimişi prin directorul Şcolii din Româneşti, care a realizat şi un scurt filmuleţ cu momentul în care au fost înmânaţi banii, împreună cu mesajul de mulţumire din partea Ionelei, mama a cărei poveste aţi aflat-o din paginile Ziarului de Iaşi. Ionela i-a transmis mulţumirile ei celui care i-a întins o mână de ajutor, urând totodată şi sărbători fericite binefăcătorului familiei ei.

IMAGINI cu familia Precupan

La fel ca în fiecare an, Fundaţia Ecologică Green (FEG) se alătură iniţiativei umanitare a ZdI, donând 1.500 de lei pentru darurile copiilor din comuna Româneşti. „Consider că trebuie să răspundem pozitiv oricarei iniţiative care vizează bunăstarea celor mici, întrucât aceasta are efecte atât asupra condiţiei de zi cu zi, dar şi dispoziţiei copiilor către învăţare. Situaţiile precare, în special din mediul rural, ar trebui să atragă atenţia tuturor. Sper să reuşim împreună prin astfel de campanii să aducem un zâmbet pe faţa copiilor care vor beneficia de acest sprijin”, a menţionat directorul executiv al FEG, Cristian Stanciu.

Campaniei s-a alăturat şi Magda Negrea, care a donat pentru darurile micuţilor 200 de lei. Doi ieşeni, soţ şi soţie, au donat 100 lei, iar Andrei Chira a donat 200 lei pentru una dintre familiile cuprinse în cadrul Campaniei de Crăciun.

Cum putem ajuta

Cei care doresc să ofere un ajutor, oricât de mic, în această campanie sunt aşteptaţi la sediul redacţiei, bd. Nicolae Iorga nr. 35 (vis-a-vis de Gara Internaţională). Mai multe detalii, la telefon 0232/271.271. La acelaşi număr, firmele pot obţine detalii despre eventualele contracte de sponsorizare, care pot fi necesare în aceste situaţii, şi care pot fi transmise, la cerere, prin email sau fax. Donaţiile pot fi făcute şi direct către Şcoala Gimnazială „Ioanid Romanescu”, Româneşti, în contul: RO75BRDE240SV55118712400, deschis la BRD-GSG. Donaţiile în cont pot fi făcute până pe 15 decembrie. 

Lista onorabilă a donatorilor

  • Vladimir Stoicescu - 500 dolari (fam. Precupanu)
  • F.E.G - 1.500 lei
  • Negrea Magda - 200 lei
  • Anonim - 100 lei
  • Andrei Chira - 200 lei
  • Prime Kapital dezvoltator Silk District - 10.000 lei
  • Mihai Cîtea - 200 lei şi 8 seturi caciuliţe şi fulare
  • Mihai Cohut - 200 lei
  • Anonim - 1.000 lei
  • Anonim - 500 lei
  • Focality - 3.000 lei
  • Dan Caşcaval - 500 lei
  • Marius Bodea - 500 lei
  • Anonim - 200 lei
  • Fides Express - pachete consistente cu alimente
  • Navigator Academy Afterschool Iaşi - jocuri, jucării, dulcuri pentru clasa a II-a
  • Adriana Săvescu - 600 lei
  • Şcoala „I. Simionescu” - 10 ghiozdane, 10 fesuri, 10 seturi mănuşi şi 22 litri ulei
  • Ing. Aurelian-Antonius Mănuţă - 500 lei
  • Anonim - 250 lei
  • Viorel Blăjuţ - 5.000 lei şi transport pentru daruri
  • Marian Şerbescu - 500 lei
  • Anonim - 200 lei şi pachet haine, cărţi, carioci

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri