Virtuţile compromisului

După luni de negocieri intense, Marea Britanie şi Uniunea Europeană au găsit o soluţie de compromis pentru componenta cea mai dificilă a Brexit-ului: relaţia Irlandei de Nord cu piaţa unică europeană. După cum se ştie, protocolul special adoptat în momentul concretizării Brexit-ului a fost serios erodat în epoca Boris Johnson, precum şi pe durata scurtului mandat al doamnei Liz Truss.

Acum, premierul Rishi Sunak a reuşit să obţină din partea interlocutorilor săi europeni condiţii mult mai favorabile decât Boris Johnson, în dosarul cheie al regimului vamal al bunurilor ce intră în Irlanda de Nord, venind dinspre celelalte teritorii ale Regatului Unit. Totul are la bază o distincţie între mărfurile presupuse a rămâne pe teritoriul Irlandei de Nord şi cele susceptibile a ajunge în Republica Irlanda (aşadar, în spaţiul vamal comunitar). Acestea din urmă vor fi supuse unor controale, în timp ce primele vor parcurge o „linie verde” cvasi-automată, ceea ce ar atenua – se speră – impresia că ar fi afectată suveranitatea Londrei asupra Irlandei de Nord.

Fără a specula, în lipsa unor informaţii de detaliu, asupra negocierilor purtate în vremea lui Boris Johnson, se pare că reprezentanţii Comisiei au fost mult mai deschişi către concesii faţă de actualul cabinet britanic, condus de un politician neinteresat de retorica anti-UE. Rishi Sunak a susţinut ieşirea din Uniunea Europeană, în campania pentru referendum, dar nu a fost un militant energic pro-Brexit. S-ar putea ca această atitudine să-l fi defavorizat în prima dispută pentru şefia conservatorilor şi pentru biroul din Downing Street nr. 10, după plecarea lui Boris Johnson, în condiţiile în care principalul său oponent, doamna Liz Truss, exprima mult mai bine starea de spirit din partid. După eşecul efemerului cabinet Truss, domnul Sunak s-a grăbit să adopte o poziţie maleabilă şi, foarte important, a reuşit să creeze o linie de dialog cu opoziţia. Din acest punct de vedere, pragmatismul premierului s-a întâlnit cu cel al liderului laburist, Sir Keir Starmer, dornic să vadă rezolvată această problemă înainte de alegerile legislative şi – dacă privim sondajele de opinie – de viitoarea guvernare laburistă.

De cealaltă parte, n-ar fi exclus ca rezultatul favorabil să fi fost influenţat şi de apariţia în peisajul negocierilor a slovacului Maroš Šefčovič, vicepreşedinte al Comisiei şi politician lipsit de ataşamente ideologice şi afective în chestiunea protejării pieţei unice comunitare. Cu alte cuvinte, un negociator cu totul şi cu totul diferit de francezul Michel Barnier, cel care a gestionat Brexit-ul, la sfârşitul deceniului trecut. Pentru Barnier, fost comisar însărcinat cu problematica pieţei unice şi, foarte important, om cu ambiţii prezidenţiale în ţara sa, piaţa unică europeană era un tezaur preţios, aflat sub ameninţare, şi care trebuia apărat cu orice preţ. El a avut marele merit de a manifesta răbdare faţă de virajele şi întoarcerile britanicilor, dar, dacă ne referim strict la protocolul privind Irlanda de Nord, pare greu de crezut că domnul Barnier a crezut cu adevărat că acesta se va dovedi durabil. După cum ştim, după doar câteva luni, premierul Johnson vorbea deja de amendarea lui.

La ora finalizării acestui text, premierul Rishi Sunak se afla la Belfast, în încercarea de a smulge aprobarea principalei formaţiuni politice a protestanţilor nord-irlandezi, Partidul Democratic Unionist (DUP), aliaţi vechi şi incomozi ai conservatorilor. Asentimentul DUP nu este obligatoriu pentru adoptarea noului text în Camera Comunelor, dar este vital pentru soluţionarea crizei politice prelungite din Irlanda de Nord, ceea ce presupune colaborarea între partidele cele mai reprezentative din ambele comunităţi religioase. Presupunând că acest acord va fi obţinut, nimeni nu-i poate garanta longevitatea, însă cadrul politic actual pare favorabil. Pe lângă aspectele de politică internă britanică sau de politică „internă” comunitară, există o evidentă presiune din partea mediului internaţional şi regional, pe fondul războiului din Ucraina.

Desigur, nu există o legătură directă între cele două dosare, este de aşteptat ca lansarea unui veritabil parteneriat între Bruxelles şi Londra să conducă şi la o mai bună coordonare a măsurilor politice, economice şi militare vizând susţinerea Ucrainei şi sancţionarea agresiunii ruse. În plus, clarificarea situaţiei Irlandei de Nord în relaţie cu piaţa britanică şi cu cea comunitară va ajuta guvernul britanic să avanseze şi în negocierile comerciale cu alţi parteneri importanţi, inclusiv cu Statele Unite. În principiu, soluţionarea acestui dosar pe linia convenită în aceste zile – şi validată cu ocazia vizitei la Londra a preşedintei Comisiei, Ursula von der Leyen – marchează un compromis. Aşa-numitul „cadru Windsor” este, de fapt, „compromisul Windsor”, o soluţie ce nu încântă pe nimeni, dar îi poate satisface pe toţi cei direct interesaţi.