Comunicat de presa

Vizită de lucru a ministrului Muncii și Solidarității Sociale la Iași (P)

duminică, 29 mai 2022, 13:50
3 MIN

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a venit la Iaşi pentru a se întâlni, din nou, după vizita din luna ianuarie, cu autorităţile locale, sindicalişti, oameni de afaceri, organizații non-guvernamentale.

Consultarea populației și a mediilor sociale reprezintă permanent o prioritate pentru social-democrați.

Toate deciziile importante după cele 6 luni în care PSD este partener la guvernare au fost luate în urma unor analize aprofondate și a discuțiilor cu toți partenerii social-economici.

Suntem în teritoriu pentru a discuta și a afla de la sursă, de la sindicate, patronate, organizații non-guvernamentale, societatea civilă dacă tot ce am făcut până acum a fost bine, dacă sunt lucruri de îmbunătățit. Am avut parte la Iași de un dialog foarte onest, constructiv cu partenerii sociali din care am preluat o serie de idei pe care vom încerca să le punem în practică. Am sesizat o îngrijorare pe care o am și eu cu privire la o serie de reforme din PNRR. Am discutat și despre legea pensiilor, legea salarizării, reforma fiscală și modul în care putem angaja refugiații din Ucraina pe piața muncii. Cel mai important este însă să putem asimila măsurile sociale din cele 3 pachete sociale promovate până acum la inițiativa social-democraților.” a declarat Marius Constantin Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

Prezent la întâlnire, senatorul Maricel Popa, președintele PSD Iași a declarat că industria poate fi revitalizată la Iași, iar platforma Fortus este una dintre cheile care pot aduce un plus în acest domeniu.

Platforma de la Fortus reprezintă una din cheile dezvoltării industriei la Iași. Luni voi merge din nou la ministere pentru a accelera transferul Fortusului către Iași. În altă ordine de idei, la discuțiile de azi accentul a fost pus pe implementarea măsurilor sociale propuse de PSD pentru ca românii să resimtă cât mai puțin criza economică, agravată odată cu începerea războiului de la granițele României. Timp de 6 luni de zile am început să reparăm lucrurile prin adoptarea de măsuri țintite, menite să sprijine atât populația, cât și activitatea firmelor românești. Din acest motiv, lucrurile au fost gestionate corespunzător, iar România se găsește pe un trend economic pozitiv. Un astfel de exemplu este modul profesionist în care a fost coordonat valul 6 al pandemiei de Covid-19 de către profesorul Alexandru Rafila când măsurile au fost luate pentru populație și nu împotriva ei.

Printre cele mai importante soluții propuse amintesc adoptarea pachetului social – creșterea alocațiilor, pensiilor și sprijin financiar pentru lunile de iarnă în cazul pensionarilor cu venituri mici, precum și măsurile de plafonare a prețurilor la energie și gaze pentru populație și companii. De asemenea, au fost adoptate programele de sprijin financiar pentru companiile românești de aproape 4 miliarde de euro și au fost deblocate și operaționalizate marile proiecte de investiții în infrastructura rutieră și feroviară. De aceste măsuri beneficiază și Iașul, pentru că A7 și A8 au fost readuse pe făgașul normal al demersurilor.” a spus Maricel Popa, liderul social-democraților ieșeni.

La întâlnirea de la Casa Pătrată, organizată de prefectul Bogdan Cojocaru, au mai participat deputatul Silviu Macovei, secretarul de stat Bogdan Balanișcu și consilierii municipali Bogdan Crucianu și Mihai Liviu Gavril.

Departamentul de comunicare al PSD Iași

Comentarii