Vorba zilei: Cică Chirica are mai mulţi oameni pe lista PSD decât pe cea a PNL

joi, 22 octombrie 2020, 01:50
3 MIN
 Vorba zilei: Cică Chirica are mai mulţi oameni pe lista PSD decât pe cea a PNL

Pe la sfârşitul anilor 90, Mircea Dinescu a făcut valuri printr-o afirmaţie la adresa şefului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, un profesor universitar care frecventa asiduu diverse conferinţe internaţionale, în pofida faptului că nu prea stăpânea limbile străine. 

Despre acesta, el a spus, polemic, că se duce la asemenea evenimente bou şi se întoarce vacă. Limbajul colorat al poetului a cam scos din sărite o parte a inteletualităţii subţiri, care nu tolerează asemenea replici tăioase, mai ales acelea care pot fi interpretate în fel şi chip. Şi spuneţi dumneavoastră numai în câte feluri nu poate fi întoarsă spusa de mai sus. Ce a vrut să spună exact Dinescu a rămas un mister.

Dar iată că enigma ar putea fi descifrată în zilele noastre de nimeni altul decât liderul PSD Iaşi, Maricel Popa, care s-a dus ieri la Bucureşti cu lista proprie de candidaţi PSD la parlamentare şi s-a întors cu cea a opozanţilor săi din partid. Deşi situaţiile nu suportă o comparaţie în sens strict, ceva din alurile acestora se suprapune, fără îndoială.

În ceea ce îl priveşte pe Maricel, pe lângă avantajul adus de caracterul înţelepţitor al unei asemenea experienţe politice, la pachet cu balsamul funcţiei de senator pe care a câştigat-o, urmează şi partea de balamuc, a bătăliei pentru detronarea sa din poziţia de lider local al partidoiului. Probabil aceasta va fi scurtă, de tipul blietz-krieg, şi dacă timpul nu va avea răbdare, se va întâmpla chiar înainte de alegeri.

Apropos de gestul de forţă de ieri a lui Ciolacu de la Iaşi – dar şi la Vrancea, unde l-a întors pe Oprişan – acesta nu a scăpat liberalilor din Iaşi puşi pe şotii. Pe grupurile acestora circula ieri o vorbă de duh, care spunea cam aşa: „Ia, uitati-vă, primarul Chirica are mai mulţi oameni pe lista de parlamentari PSD de la Iaşi decât pe cea a liberalilor!”. Hm, oare ce-ar spune Dinescu de asta?

Of, of, of, politichia

Şi dacă tot vorbim de ALDE şi Iaşi, haideţi să vă spunem două vorbe şi despre vicepremarele de aici care, iacătă, nu a mai prins loc pe nicăieri şi, spun gurile rele, se va retrage acacă, la pensie politică. L-am tot urmărit în ultima vreme cum postează tot felul de chestii haioase pe pagina de feisbuc, din tot felul de concedii, parcă pentru a-şi lua rămas bun de la viaţa publică, dar zău că ne-a venit să trântim basca de bătătură când am văzut că urcă acolo şi aricioaica familiei care tocmai fătase.

Haida de, domn vice: chiar aşa? Noroc că am văzut zilele astea că a revenit la rostogolirea de fakenews-uri ale colegului Astără şi Văru şi ne-am mai liniştit. Gata, putem să punem de cafea…

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Comentarii