ZdiTV: Ucrainenii cer ieşenilor să aducă de la Constanţa mărfurile sub embargou la Odesa şi Mariupol

vineri, 18 martie 2022, 03:00
2 MIN
 ZdiTV: Ucrainenii cer ieşenilor să aducă de la Constanţa mărfurile sub embargou la Odesa şi Mariupol
Războiul devastator din Ucraina îi determină pe oamenii de afaceri de acolo să caute soluții pentru a suplini legăturile distruse de război. De asemenea, stârnește îngrijorări în rândul firmelor din Iași care exportau în această țară și acum văd perspectiva reducerii dramatice a cifrei de afaceri. 

Prezent în studioul TV al “Ziarului de Iași”, președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași, Paul Butnariu, a trecut în revistă principalele probleme din domeniu. El a spus că oamenii de afaceri ucraineni au contactat Camera din Iași solicitând acesteia să faciliteze redirecționarea la Constanța, de unde să fie transportate în Ucraina, a mărfurilor care veneau în Ucraina prin porturile supuse acum embargourilor, adică Mariupol și Odesa. De asemenea, oamenii de afaceri ucraineni ar dori să transfere în depozitele din România stocurile de produse alimentare de export, – grâu, floarea soarelui – care riscă să fie bombardate de armata rusă. Paul Butnaru a detaliat situația schimburilor dintre cele două țări și a spus că la nivelul județului Iași multe firme exportau piese auto în Ucraina, lucru care nu mai este posibil acum.

De asemenea, importam din Ucraina materiale de construcții și adiacente și există din acest motiv riscul ca vreo câteva luni, până la suplinirea acestora cu produse similare din alte țări, să fie resimțită lipsa lor pe piață. Poate miza piața locală a județului pe împrospătarea forței de muncă prin selectarea acesteia din rândul refugiaților de război? Slabe speranțe, câtă vreme refugiații sunt cu precădere femei care au grijă de copii și persoane în vârstă. Cât de mare este îngrijorarea cauzată de creșterea prețurilor la energie? Ce ar putea face Guvernul pentru limitarea prețurilor, fără să scoată bani din vistierie? Care este stadiul lucrărilor la autostrada spre Târgu Mureș și de ce trebuie să ne îngrijoreze încetineala Guvernului și apatia oamenilor politici cu privire la acest proiect? De ce crede și susține proiectul Prutului navigabil? Toate acestea, dar și altele, într-o discuție interesantă între președintele CCI Iași și redactorul șef al ziarului, Toni Hrițac.

Comentarii