Despre falsa constiinta istorica
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

miercuri, 26.01.2022

Despre falsa constiinta istorica

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +

    Nu doar romanii au un "nou val" cinematografic, ci si mexicanii. Unul din liderii noului val cinematografic mexican e Guillermo Arriaga, autor al unor pelicule precum Amores Perros (2000), 21 Grams (2003), Babel (2006) si The Three Burials of Melquiades Estrada (2006). Arriaga e creditat de cronicarii de cinema cu inventarea filmului de tip puzzle global, in care diferite povesti, la diferite momente, se intretaie pe diferite meridiane, aratind astfel, de exemplu, cum povestea unui imigrant ilegal din New York influenteaza, e influentata sau are ceva in comun cu atentatul taliban din Afganistan asupra unei suedeze din China care lucra pentru o firma congoleza de export al cangurilor australieni in UE. Sau cam asa ceva. Ideea e ca tehnica ocelica, cel putin in materie de scenariu, a lui Arriaga, ca ubicuitatea lui cinamascopica ne ajuta sa ne consolidam un fel de constiinta globala. Recent, raspunzind intrebarilor unui jurnalist britanic dar la fel de global ca si el, Arriaga a ruminat darwinist-engelsian: "Sintem cu totii vinatori si culegatori. Ne tragem din gene de vinatori. Asta e ceea ce defineste rasa umana (...) Nu putem fi naivi. Globalizarea se intimpla sub ochii nostri, nu putem sa o oprim. Dar conceptul de natiune e foarte tinar. USA au doar 250 de ani vechime. La scara umanitatii, asta e aproape nimic. Cu sase sute de ani in urma, Spania era dominata de arabi. Asa ca ce anume defineste natiunea?"

    Jurnalistul global-britanic care i-a luat interviul a fost satisfacut de raspuns. Filosofia lui Arriaga e nu doar de larga respiratie umanista, dar e si buna pentru business. Identitatea pala a omului globalizat e buna pentru piata libera globala, s-ar parea, desi nu vad ce vom mai putea schimba intre noi daca vom fi cu totii identici. Si perspectiva global sincronica face casa buna cu zadarnicia global diacronica. Vazute la scara umanitatii de ieri si de azi, natiunile apar ca niste fleacuri in care nu are rost sa ne impiedicam. Poate ca, de la inaltimea de la care scruteaza Arriaga lumea prin obiectivul camerei sale de filmat, asa o fi. Dar e istoria facuta sa fie considerata astfel? De la ce distanta trebuie sa privim realitatea?

    La urma urmelor, putem oricind gasi o distanta de la care Arriaga insusi ne apare ca o "scama". Care da interviuri. Sau se poate regla teleobiectivul ca sa il facem sa apara astfel in ochii publicului. Vazut la scara universului, Pamintul insusi e un strop de noroi pe icoana cerului instelat de deasupra noastra. Vazute la scara virstelor biologice ale pamintului, duratele vietii unui om, a unui elefant, a unui imperiu sau a unui film al lui Arriaga sint identice si echivalente unei marje de eroare. La urma urmelor, intreg secolul XX a fost dominat de intelectuali si de lideri politici care au vazut totul "la scara umanitatii". "Clase", "rase", tari, continente, sute de milioane de oameni au pierit in numele "evolutiei" spre o lume mai buna si mai dreapta pentru "umanitatea" (rasa sau clasa) superioara si sute de milioane de morti au fost survolati, cu raceala, prin ocheanul intors al ideologiilor care pun lucrurile in falsa perspectiva a umanitatii.

    Daca, la scara umanitatii, viata unei natiuni nu conteaza, de ce ar conta la scara umanitatii viata unui om? Daca, la scara umanitatii, 250 de ani sint un "bip", de ce ar conta momentul actual? Daca trecutul nu conteaza, de ce conteaza prezentul? Sau viitorul? Care poate nici macar sa nu se mai intimple. Daca istoria de 250 de ani a USA, sau istoria de 600 de ani a natiunii spaniole nu conteaza, de ce ar conta cele citeva decenii de "globalizare"? Doar fiindca se intimpla acum? Dar la scara umanitatii fiecare imperiu a fost cindva un "acum" si fiecare "acum" e un nimic. Daca doar prezentul e purtator de valori, atunci inseamna ca nimic nu are valoare. Prezentul nu e mai purtator de valori decit trecutul. Si asta si pentru ca, printre altele, la scara umanitatii, oricum sintem deja cu totii morti, de vreme ce durata vietii noastre e doar marja de eroare a lungilor evi in care inca nu ne-am nascut sau in care deja sintem morti.   

    Dar toate acestea nu sint decit aberatiile unei false constiinte istorice care confunda istoria cu evolutia si constiinta cu biologia. Adevarata scara a istoriei nu e eonul sau duratele pleistocenice, ci constiinta. Evolutia, biologia, e un tarim al determinismului. Istoria e domeniul libertatii. Ca atare, singurul unghi din care poate fi considerata istoria e cel al constiintei. Si asta pentru ca sensul istoriei nu e cel, biologic, de a "evolua", ci acela de a fi liberi, adica de a ne restaura. Dupa cum spunea cindva filosoful Joseph Pieper criticind perspectiva biocosmica a iezuitului Teilhard de Chardin care amesteca istoria cu evolutia: "La scara evolutiei nu exista martiri, doar la scara istoriei." La scara evolutiei, la scara biocosmica exista doar incercari nereusite, erori (precum "eroarea" comunista, nazista etc.), de a trece la o faza superioara de dezvoltare. Dar la scara evolutiei nu exista martori ai dreptatii si adevarului. Or, unghiul din care trebuie privita istoria nu e cel al erelor geologice, ci unghiul constiintei martore a dreptatii si adevarului. Adica al constiintei libere, care nu merge cu valul si care nu urla cu lupii evolutiei si ai "adaptarii" la ceea ce credem noi uneori a fi "mersul lucrurilor".

    Memoria, care insumeaza in noi timpul trecut, timpul povestit si timpul regasit, ne da identitatea. Astfel incit, cind alegem, cind facem, adica, istorie, alegem, ca americani, impreuna cu cei 250 de ani care ne stau in spate, sau, ca spanioli, impreuna cu epoca lui El Cid Campeador. Prezentul nu are alta valoare in afara de cea a libertatii noastre, si libertatea noastra nu e posibila fara memoria care ne alimenteaza identitatea. De aceea, orice incercare de a eradica memoria, adica identitatea, adica libertatea, in numele inexorabilelor forte ale prezentului si viitorului e sortita sa dea nastere unor consecinte monstruoase.

    La scara umanitatii, omul e un nimic. La scara cosmosului, umanitatea e un nimic. Dar la scara Celui care a zidit Cerul si Pamintul, un om e mai important decit intreaga lume. Si asta e scara, si crucea, si icoana la care si in care putem intelege rostul tuturor lucrurilor, de la natiuni, la filmele lui Arriaga.


    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Dialog pre-diplomatic între Rusia şi Occident (II)

    Lucian DÎRDALA

    Dialog pre-diplomatic între Rusia şi Occident (II)

    Atunci când şi-au prezentat pachetul de cereri adresate Occidentului, reprezentanţii diplomatici ruşi nu aveau cum să spere că simplul zăngănit de arme în preajma graniţelor ucrainene poate inversa un amplu proces geopolitic derulat pe un interval de aproape trei decenii.

    Filmuletul zilei

    opinii

    Asachi întemeietorul

    Florin CÎNTIC

    Asachi întemeietorul

    Gh. Asachi este una dintre figurile fondatoare ale instituţiilor moderne în Iaşi. Printre ele, şi Arhivele Statului Moldovei care, la 190 de ani de funcţionare neîntreruptă, rămâne una dintre instituţiile fundamentale ale oraşului.

    Hombre şi patimile

    Radu PĂRPĂUȚĂ

    Hombre şi patimile

    Hombre locuia în Iaşi, în oraşul culturii cum se zice cu o vorbă tocită. Dar dacă ne referim la cartierul Bularga cel puţin nici nu poate fi vorba de „oraşul culturii”. Bulargăi îi spun, chiar locuitorii cartierului, ŢŢŢ, adică Ţaţe, Ţoape şi Ţărani. Sigur, or fi şi oameni deosebiţi printre ei. Desigur că şi alte oraşe au asemenea cartiere. Şi asemenea oameni. Spun asta deşi nu am fost la Londra, Avignon sau Târgu Bujor.

    Dan Eremia Grigorescu - regizorul imaginii fotografice (II). Moneda rotundă

    Alex VASILIU

    Dan Eremia Grigorescu - regizorul imaginii fotografice (II). Moneda rotundă

    Deși subiectul e același ca într-o povestire de Sadoveanu - o vânătoare -, alt text scris de Dan Eremia Grigorescu păstrează tușe din stilul, din atmosfera prietenului vârstnic și taciturn. Dar nu admirăm, ca să mă exprim în termeni de facere a imaginii, panoramări îndelungi, detalii generos lăsate privirii. Acum savurăm cadre scurte, ritmic, aproape nervos montate, potențând starea de neliniște, de pericol iminent, aproape fatal. Nu numai descrierea momentelor de așteptare imprimă viteza, savoarea lecturii, ci, în plus, momentul unic, de povestire incredibilă dar adevărată a dansului vânătorului cu fiara, ultimă încontrare pe viață și pe moarte, urmată de finalul imprevizibil.

    pulspulspuls

    A fost sau n-a fost? La cerneală ne referim: aranjament sau furie. Iată variantele!

    A fost sau n-a fost? La cerneală ne referim: aranjament sau furie. Iată variantele!

    Aşadar, vorba filmului lui Porumboiu jr.:A fost sau n-a fost un scenariu pus la punct chiar de Simion&compania lui de băieţi cu ochi albaştri ce privesc înspre răsărit, aşa cum pare multora să fi fost acolo în piaţă, la episodul cu cerneala peste meclă? 

    Caricatura zilei

    Șoșoacă și racheta

    Editia PDF

    Bancul zilei

    Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

    Parteneri

    Alte publicatii

      Intrebarea zilei

      Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

      vezi raspunsuri

      Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

      X