luni, 23.05.2022
Sute de elevi ieşeni de clasa a IV-a susţin astăzi admiterea pentru clasa a V-a la trei dintre liceele din Iaşi. Sunt organizate testări la Limba română şi Matematica la Colegiul Naţional, Liceul de Informatică „Grigore Moisil” şi Liceul „Vasile Alecsandri” din Iaşi. Anul acesta, există licee în care concurenţa este acerbă: 7,25 elevi pe un singur loc!
Astăzi, 14 mai, sunt testări pentru admiterea în clasa a V-a pentru trei licee ieşene. Pe data de 28 vor urma concursuri de admitere şi la Colegiul „E. Racoviţă“, Colegiul „C. Negruzzi”, Liceul „D. Cantemir“, la Colegiul „M. Eminescu”, Liceul „M. Costin” şi la Liceul „Al.I. Cuza“. Pentru admiterea de astăzi cei mai mulţi elevi sunt înscrişi la Liceul „V. Alecsandri: 522, urmat de Colegiul Naţional - 400. La Liceul de Informatică s-au înscris 220 de elevi.
Naţional - Aici s-au înscris circa 400 de elevi, aşadar, sunt circa 3,07 concurenţi pe un loc. Oferta educaţională a Colegiului Naţional cuprinde 5 clase, dintre care 2 cu studiul intensiv al limbii engleze, fiind disponibile în total 130 de locuri. Directorul Elena Calistru explică faptul că numărul concurenţilor este preponderent asemănător cu cel de anul trecut. „Majoritatea copiilor sunt înscrişi la ambele probe, şi română, şi matematică, iar acestea depind şi de numărul de elevi care termină în generaţie, în fiecare an, care este un element important. Noi am postat pe site modele de teste de antrenament şi baremele de testare, tocmai pentru a-i ajuta pe elevi . Ei trebuie să vină cu încredere, fără emoţii, ştim că este un examen foarte important pentru ei, că cei doi ani de pandemie au contat pentru ei, mai ales pentru pregătirea emoţională în situaţie de examen”, a adăugat Elena Calistru. Elevii susţin concursul „Alexandru Myller” la Matematică şi „Nicolae Labiş” la Limba română.
Informatică - Sunt dispobile 78 de locuri, adică trei clase pentru a V-a. În acest moment, sunt 2,8 elevi/loc. „Avem 220 elevi înscrişi la testarea „Urmaşii lui Moisil”. Eu cred că la noi s-au înscris elevii onoraţi să devină urmaşi ai distinsului academician Grigore C. Moisil. Îi aşteptăm cu nerăbdare şi bucurie pe viitorii elevi ai claselor a V-a pentru a dezvolta împreună comunitatea LIIS şi şcoala viitorului”, a afirmat Adina Romanescu, directorului liceului. Modalitatea de ocupare a locurilor propuse este aceeaşi ca în anii anteriori: în ordinea descrescătoare a punctajelor cumulate obţinute la cele două probe, ponderea fiind de 40% din punctajul realizat la Limba română şi 60% din cel de la Matematică.
Alecsandri - S-au înscris 522 de participanţi. Până acum, la Liceul Alecsandri este cea mai mare concurenţă de până acum, adică 7,25 elevi pe un singur loc. Aceştia susţin examenul „Micii alecsandrişti” la Limba română şi „Euclid” la Matematică. Oferta cuprinde 3 clase, adică un număr total de 72 locuri, o clasă cu studiul intensiv al limbii engleze, o clasă cu studiul intensiv al limbii franceze şi o clasă cu studiul intensiv al limbii germane. Afişarea rezultatelor iniţiale va avea loc pe 15 mai.
Potrivit reglementărilor, testările care au loc anual sunt luate în considerare pentru admiterea în clasa a V-a doar dacă cererea depăşeşte oferta. Acest lucru se întâmplă la Iaşi în cazul tuturor liceelor de elită, şi nu numai. Anul acesta se află în această situaţie nouă unităţi de învăţământ. În ceea ce priveşte anii anteriori, fiecare şcoală avea posibilitatea de a-şi stabili data de desfăşurare a concursului propriu, iar datele erau total diferite.
Cuvinte cheie: + concurs, admiterea într-a V-a, concurenţă record
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Trei ieșeni arestați: unul pentru trafic de droguri, doi pentru trafic cu produse psihoactive
Şeful DNA, atac indirect la Kovesi: „În perioada 2015 – 2019 DNA a pierdut sesizări de la cetăţeni”
Creşterea preţurilor la energie a adus venituri suplimentare la buget de miliarde de lei
Biden avertizează că SUA vor apăra militar Taiwanul dacă Beijingul invadează ţara
Florin Cîţu critică PSD din cauza anunţului privind introducerea cotei progresive de impozitare
Program de spectacole la Teatrul Luceafărul în săptămâna 24-29 mai 2022
Becali îl ironizează pe primarul Pandele: Felicitări, pentru cupă! Ai muncit un an pentru CFR
Emblematica chitară a lui Kurt Cobain, adjudecată la 4,5 milioane de dolari
Jumătate dintre români vor să-şi cumpere maşini electrice pentru a reduce costul cu alimentarea
Fenechiu: PNL nu este dispus să renunţe la cota unică. Este una din liniile roşii
Un tânăr de 21 de ani a murit sub privirile tatălui său. Cei doi lucrau împreună
Militar rus: „Eram murdari şi obosiţi. Oamenii din jurul nostru mureau”
Schimbare majoră la admiterea la liceu. Notele din gimnaziu nu vor mai fi luate în calcul
Editura JUNIMEA şi revista SCRIPTOR invită publicul marţi la un dialog cultural
Cum a făcut România jocurile politice ale Rusiei. Abia de acum vine greul!
Averile miliardarilor din industria alimentară şi energetică au crescut cu 453 de miliarde de dolari
Canalul de Suez aduce Egiptului venituri de circa 7 miliarde de dolari în actualul an fiscal
Alarmă falsă în Grecia. Turistul englez bănuit ca ar fi avut variola maimuţei are de fapt varicelă
Echipa FC Porto a câştigat duminică a XVIII-a oară Cupa Portugaliei
Cannes 2022: Cristian Mungiu radiografiază xenofobia care macină Europa
Cum iroseşte România o importantă sursă de energie în aşteptarea legislaţiei privind investiţiile
Un feribot a luat foc în Filipine: cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa (VIDEO)
WhatsApp nu va mai funcţiona pe versiunile de iOS lansate în 2016 şi 2017
Primul abandon important în proba mersului fără mâncare, după 660 km parcurși
Fondul de salarii lunar din Iaşi cu tot cu taxe şi impozite se ridică la circa 900 milioane de lei
Despre câteva lucruri interesante din Anuarul Statistic al Judeţului Iaşi ediţia 2021 (II)
300 km autostradă pe an, 15 spitale, 4,6 milioane salarii peste medie
Licitaţie majoră a ApaVital: extindere înspre Mogoşeşti şi Scânteia
Doar 15 cazuri de COVID-19 peste weekend la Iaşi. Recorduri negative şi la nivel naţional
Spitalul Mitropoliei s-a extins: o investiţie de 2 milioane de euro
Proiectul Sălii Polivalente Iaşi, preluat la Guvern. Investiţia a ajuns la 340 milioane lei.
Cum se modernizează un punct vamal aglomerat, cu cozi de 15 km?
CJ înfiinţează poimâine Asociaţia „Iaşi Infrastructură”. Primul proiect: centura Hârlău
Programul din Arhiepiscopia Iaşilor pe această săptămână: ce vor face ierarhii?
Se caută manager pentru cea mai mare maternitate din Moldova. Economiştii, bineveniţi
Centru Oncologic nou în zona Codrescu: trei clădiri vor fi demolate
Nu vezi un indicator rutier ascuns în vegetaţie? Iată cum judecă instanţa!
Deţinuţii ieşeni, testaţi în masă pentru depistarea hepatitei
Iată-l pe cel mai perseverent infractor din traficul ieşean!
Au fugit din faţa a trei rânduri de tancuri. Sunt fugăriţi acum şi de statul român
Bubuiturile care au speriat în plină noapte un sat de lângă Iaşi: era un antrenament
Enache rupe tăcerea după despărţirea de Iaşi: “M-au bulversat!”
Nichita DANILOVBiberonul |
Ciprian IFTIMOAEIDespre câteva lucruri interesante din Anuarul Statistic al Judeţului Iaşi ediţia 2021 (II) |
Michael ASTNERMamaia şi „tataia”: O snoavă de prin tren |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.