Dr. Mihaela Ivan, medic specialist pneumolog atestat în îngrijiri paliative, Şef de secţie Redhospital Sf. Sava, Iaşi ̏: „Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) este o afecţiune severă care determină progresiv incapacitatea de a respira, devenind o reală problemă de sănătate publică. BPOC este o boală lent evolutivă, iar una din consecinţele sale tardive este insuficienţa respiratorie cronică obstructivă. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că această boală cauzează decesul a peste 2,8 milioane de persoane anual. Statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au clasat BPOC pe locul 3 în lume printre toate cauzele de mortalitate în anul 2020.

BPOC este o afecţiune plurifactorială, condiţionată genetic, constituţional şi prin poluare cronică a aerului respirat, ce determină modificări respiratorii cu reversibilitate minimă, nesemnificativă şi caracterizată de un sindrom inflamator cronic (inflamaţie cronică) ca răspuns la factori iritativi cronici din aerul respirat (fumat, factori de mediu profesional sau habitual). Tabagismul, mai cu seamă sub forma fumatului de ţigarete, reprezintă cel mai important factor de risc pentru BPOC, iar prevalenţa aceste boli este ȋn creştere pentru că fumatul continuă să reprezinte o endemie globală. Din păcate, BPOC este o cauză majoă de dizabilitate, de morbiditate şi mortalitate. Pacienţii cu BPOC stadiul avansat sunt cei mai susceptibili de a fi internaţi de 3-4 ori pe an, cu exacerbări acute ale bolii, care sunt costisitoare pentru îngrijirile de sănătate. Principalele semne şi simptome întâlnite în BPOC sunt: dispneea de efort (lipsa de aer care este cauza cea mai frecventă de prezentare la medic) şi tusea cronică productivă (tuse zilnică care afectează bolnavul în majoritatea zilelor unei săptămâni). În tabloul clinic întâlnim şi durere toracică şi anxietate.

Secundar, bolnavii dezvoltă un sindrom depresiv, din cauza invalidării lor progresive fizice, pierderii autonomiei şi marginalizării sociale sau sentimentului de culpă de a fi „povara“ familiei şi a societăţii. Procesul inflamator cronic bronhpulmonar are un răsunet general, manifestat prin scădere ponderală pȃnă la caşexie, scăderea masei musculare, cu afectarea cantitativă şi calitativă a muşchilor respiratori. Din descrierea simptomatologiei manifestată la tatăl dumneavoastră, el este un bolnav probabil cu un BPOC în stadiul sever sau foarte sever, care poate beneficia de un serviciu de îngrijire paliativă, unde scopul nostru principal este îmbunătăţirea calităţii vieţii, promovarea demnităţii umane şi confortului, atȃt al pacienţilor cȃt şi familiilor acestora, influenţând în mod pozitiv evoluţia afecţiunii respiratorii şi a complicaţiilor ei. Aşa cum aţi descris starea clinică, tatăl dvs are nevoie de sprijin specializat paliativ asigurat de o echipă multidisciplinară formată din medici, asistenţi medicali, infirmieri, psihologi, kinetoterapeuţi, preot, care vor pune accentul pe asigurarea unei cȃt mai bune calităţii a vieţii bolnavului.

Aceasta echipă va aplica măsuri specifice îngrijirilor paliative prin: medicaţie pentru controlul simptomelor (dispneei, tusei şi a producţiei de expectoraţie), psihoterapie, asistenţă spirituală (la cerere, în conformitate cu religia/confesiunea pacientului), kinetoterapie (exerciţii de creştere a rezistenţei musculare, exerciţii de creştere a forţei musculare, exerciţii de creştere a elasticităţii articulare, exerciţii de creştere a stabilităţii şi gimnastică respiratorie), meniuri adaptate pentru a combate denutiţia (asigurarea suportului nutriţional prin creşterea apetitului şi a ingestiei alimentare), activităţi socio-culturale şi terapie ocupaţională, cu încurajarea bolnavilor cu BPOC de a rămâne activi! Când începem paliaţia la un pacient cu BPOC? Când are:

• VEMS < 30% (volumul exipirator maxim pe secundă- determinat prin spirometrie care este o explorare funcţională respiratorie);
• istoric de > de 2 exacerbări în ultimele 12 luni;
• internări frecvente în spital/scurtarea progresivă a intervalului între internări;
• ameliorare limitată după tratament;
• dependent de oxigenoterapie;
• comorbidităţi severe: insuficienţă cardiacă cronică, diabet zaharat;
•  
• dispnee severă, neremisă cu tratament.

Medicii din asistenţa medicală primară şi secundară, pot contribui prin identificarea pacienţilor cu BPOC sever sau foarte sever care ar putea beneficia de paliaţie, ȋndrumȃndu-i către servicii specializate pe acest tip de îngrijire, unde sunt aplicate soluţii cu privire la ameliorarea supravieţuirii, ameliorarea simptomatologiei, ameliorarea calităţii vieţii, sprijin social şi spiritual atât pentru pacienţi cât şi pentru familiile lor.

Ȋngrijirea paliativă nu este sinonimă cu îngrijirea terminală şi ar trebui să se înţeleagă faptul că abordarea îngrijirilor paliative se concentrează pe gestionarea simptomelor, întreţinerea unei calităţi rezonabile a vieţii, o bună comunicare (pacienţi, membrii familiei şi medici), maximizarea activităţii fizice pentru a menţine independenţa, sprijin emoţional, spiritual şi psiho-social pentru pacienţi şi familiile lor. La finalul răspunsului meu, vreau să mai adaug că în îngrijirile paliative asigurate de serviciile noastre, pe lângă ştiinţa medicală şi resurse multiple, echipa multidisciplinară intevine empatic şi cu căldură pentru a oferi pacienţilor şi famililor lor posibilitatea de a parcurge boala cu demnitate şi siguranţă“.