anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
TVR Iasi Telejurnal
anunturi

sambata, 25.03.2023

Comuna Deleni a pierdut 700 de copii de vârstă şcolară în ultimii 15 ani

GALERIE
scoala_Deleni
  • scoala_Deleni
- +

Una dintre marile comune ale Iaşului se confruntă cu o problemă acută: scăderea populaţiei şcolare. Primarul Deleniului a arătat la ultima şedinţă a Colegiului prefectural că, dacă în 2008 erau 1800 de copii în şcolile din comună, în anul şcolar 2022-2023 numărul acestora este de doar 1100. 

Comuna nu face parte din grupul celor unde riscul de abandon şcolar este mare şi care de regulă se află în partea de sud a judeţului. În schimb, datele ultimului recensământ arată că îngrijorarea primarului Dumitru Prigoreanu este întemeiată: din 2011 până în 2021, comuna a pierdut 1100 de locuitori, ajungând să aibă de la 10 mii la ceva mai puţin de 8900 de localnici. Totuşi, populaţia după domiciliu din toate cele şase sate era anul trecut de peste 10 mii de oameni.

Cititi si: Recensământ: Iaşul urcă un loc în clasamentul naţional. Miroslava, cât Paşcaniul. Valea Lupului s-a triplat

Prezentă la Colegiul prefectural, Luciana Antoci, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean, a arătat că în Planurile Naţionale de Dezvoltare Locală s-au construit foarte multe şcoli, dar unele în localităţi mici care nu au mai putut să asigure un număr minim de elevi. Şcolile respective sunt acum închise, a mai spus ea. Soluţia ISJ pentru menţinerea unei activităţi educaţionale de calitate este una singură. „Ne place sau nu, va trebui să concentrăm populaţia şcolară în centrul comunei”, a spus ea. În acest fel se elimină şi clasele cu copii de mai multe vârste, iar „o şcoală puternică atrage şi resursă umană valoroasă”, a adăugat inspectorul general.

Cititi si: Fenomen îngrijorător! Comunele ieşene din care fug de şcoală cei mai mulţi copii

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Revin tricolorii, oameni buni!

Nicolae GRECU

Revin tricolorii, oameni buni!

Cei care cred că naţionala nu mai poate câştiga nici măcar în Andorra să nu citească acest text.

opinii

Eufemismele (IV)

Eugen MUNTEANU

Eufemismele (IV)

Discuția despre eufemisme continuă cu exemple comentate din diferite sfere de desemnare (anatomie umană, homosexualitate, însușiri umane, profesii și meserii).

Hitozukuri, eșecul statului nipon într-un proiect de inginerie socială

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Hitozukuri, eșecul statului nipon într-un proiect de inginerie socială

Utilizând exclusiv conceptul de religie în sens occidental, Japonia este percepută ca fiind o țară cu o populație nereligioasă, care adoptă ideea de mushukyo - lipsa unor convingeri religioase. 

Să ne bucurăm!

prof. dr. Gheorghe POPA

Să ne bucurăm!

Da, să ne bucurăm și să fim mulțumiți de reușita comunității ieșene pentru inaugurarea în municipiul nostru a primului Centru Cultural European din țară!

pulspulspuls

Premieră galactică la Iaşi, cu maşina lui dom’ premare în prim plan. Iacătă unde a pus-o!

Premieră galactică la Iaşi, cu maşina lui dom’ premare în prim plan. Iacătă unde a pus-o!

Pe astăzi, stimaţi participanţi la trafic, avem o premieră absolută pentru domniile voastre: pentru prima dată de când se ştie, dom’ premare Mihai Chirica şi-a parcat alaltăieri Dusterul (IS 14 DST) cu care circulă în parcarea din curtea interioară a instituţiunii, după cum se vede şi în imaginea de mai jos.

Caricatura zilei

Xi Jinping si Putin

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Credeti ca blocurile ridicate dupa anii 2000 in Iasi si in tara sunt sigure in cazul unui cutremur major?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.