Comunism pentru copii sau distopia binelui

Recent, am fost la librărie. Chiar de două ori. Aşa, dintr-o vagă nostalgie. Să mai răsfoiesc vreo carte nouă. Nu neapărat cu intenţia de-a cumpăra vreuna – au cam trecut vremurile când cumpăram carte după carte, acum nu mai ştiu cum să scap de multe dintre ele, unele citite, altele doar răsfoite, destule rămase necitite.

M-am învârtit eu un pic printre rafturi, apoi m-am instalat în faţa „nişei” cu cărţi de poezie. Vorba aceea, sunt „poet, traducător şi publicist” – cel puţin în varianta online a Ziarului de Iaşi. Mă uit eu aşa la diverse volume şi antologii, când îmi sare-n ochi o cărticică subţire, de nici 100 de pagini: „Comunism. O poveste despre cum facem să fie bine” de Bini Adamczak. Bini, mă Bini! O iau, văd că e o traducere din germană (cartea a apărut în original în 2004, la Unrast Verlag – nume cumva „programatic”, căci Unrast înseamnă nelinişte, agitaţie şi/sau persoană neliniştită, agitată…) apărută în 2019 la editura frACTalia. Uau, exclam în gândul meu, decât, frate! Decât „Comunism” şi „cum facem să fie bine”!

Răsfoiesc cărţulia. Descopăr numaidecât faptul că teza de bază a acestei „utopii” reîncălzite parcă pentru copii (după copertă, ilustraţii, stil simplu) e, desigur, aceeaşi, mereu aceeaşi: încă nu s-a realizat vreundeva adevăratul comunism!

Recunosc, a fost cât pe ce să cumpăr cărticica. Ca să văd, totuşi, pe-ndelete cum mai poate cineva, după atâtea grozăvii şi eşecuri pe linie ale punerii în practică a comunismului să argumenteze pro-comunism. Dar am rezistat eroic „tentaţiei”: la naiba, nu dau eu fie şi doar 18 lei pe 80 de pagini ale unei broşuri propagandistice care face apologia acelei utopii care invariabil şi negreşit s-a transformat într-o distopie!

Ajuns acasă, am dat o căutare după această „poveste despre cum facem să fie bine”. Şi am aflat de pe fractalia.ro că autoarea Bini Adamczak, care „trăieşte la Berlin”, „se ocupă cu arta politică şi scrie despre revoluţii, politică şi feminismul comunist”. Decât atât, dar orişicât, nu?

Despre traducătoare aflăm niţel mai mult: „Oana Uiorean (n. 1979) scrie din exil, unde creşte copii. În timpul liber lucrează la o analiză marxist-feministă a tehnologiei uterelor artificiale. A publicat proză scurtă în Revista de Povestiri, Tiuk!, iocan, şi în diferite reviste din spaţiul anglo-saxon”. M-am frecat un pic la ochi, sincer să fiu, după prima frază de (auto?)prezentare: poftim? Cum adică, „scrie din exil, unde creşte copii?” Care exil, frate? Oare ştie onor Oana Uiorean ce-nseamnă exil? Sau „exilul” ei nu-i decât o pietricică dintr-un viitor cv de „ilegalistă”? Apoi: care copii? Ai ei, ai ei şi ai altora, doar ai altora?

Apropo de copii: am zis eu că cărţulia asta propagandistică parcă-i realizată pentru copii. Păi, poftim, pe cărturesti.ro ea apare sub „Fictiuni, povestioare, materiale educationale/ Varsta Recomandata: 8-10 ani, 10-12 ani”.

Dar ce să vezi: comunistul de caviar din ţărişoară poate cumpăra de pe elefant.ro şi traducerea în engleză a „poveştii despre cum să facem bine”, sub titlul cât se poate de grăitor: Communism for Kids. Costul cărţuliei (tot paperback, adică broşată)? Un fleac! Nu costă decât 72,99 lei… Ei, şi ce-s 73 de lei când îi investeşti în viitorul de bine al copiilor tăi? Ce, nu merită şi ei să trăiască pe pielea lor ce-au trăit părinţii şi/sau bunicii tăi? Căci un lucru e limpede: grosul celor care visează din nou crai roşii pe pereţi fie n-a prins nici măcar o zi de comunism „neadevărat”, fie a prins doar câţiva anişori de comunism „neadevărat”.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist