De la Simona Halep, la Kyros Vassaras

Nu este nicio relaţie logică între sportiva care a încântat amatorii de tenis din toată lumea şi a readus în memorie fantoma României sportive de altădată, cu ipochimenul instalat la cârma arbitrajului românesc. Nota este puţin forţată, numitorul comun este „secretomania”,dar el n-are legătură cu Simona, chiar dacă la primele lovituri care i-au distrus cariera ea a fost destul de tăcută în declaraţii publice, mergând pe ideea încrederii în Federaţia Internaţională şi a pompos-numitei comisii de integritate. Simona ştia şi ştie foarte bine că este nevinovată, a strâns probe cu meticulozitate, profitând şi de vastul câmp de relaţii de care dispune. Se pare că probele pe care le aduce jucătoarea sunt cât se poate de viabile şi pune ITF într-o lumină proastă. Cămaşa tenisului s-a cam prăfuit şi trebuie apretată pe seama Simonei. Dacă argumentele constănţencei n-ar fi concludente, iar ea ar fi fost realmente vinovată, decizia aspră de suspendare ar fi apărut de multă vreme. Acum, când Simona a răbufnit, ITF reacţionează precum un organism comunist aflat în lipsa ordinelor clare de la centru: bagă capul în nisip ca struţul. Sau ouă comunicate lemnoase. Simona a cerut, conform regulamentelor şi uzanţelor, judecarea cazului în regim de urgenţă. A aşteptat cât a aşteptat, şi, dărâmată de amânările perpetue, a decis să iasă la atac. S-ar putea să fie un gest sinucigaş (din punct de vedere al carierei), dar nu se mai putea altfel. Poate că anturajul Simonei, din care poate face parte şi antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, are aşi prin mâneci prin care să forţeze decizia celor cu mânecuţe. Poate  fi cea mai plauzibilă reacţie gen „ori la bal, ori la spital”. Simona Halep mai simte o foame de trofee greu de înfrânat şi nu mai are prea mulţi ani la dispoziţie pentru a se sătura. În acelaşi timp, ITF, forul de la Londra, adoptă paravanul binecunoscut celor care trăiesc în ţări comuniste (cu „ex” sau fără): SECRETOMANIA. Explicând totul prin aceea că „apar noi şi noi probe”. Iată de ce oamenii de care depind cariera unui sportiv de mare valoare se mişcă cu  viteza melcului cu musca pe cochilie.

Secretomania e armă comunistă împotriva celor însetaţi de dreptate? Nu neapărat. Şi acum să vedem ce-i cu kir Kyros Vassaras, deşi este subiectul numărul 1 în presa română de astăzi şi opinia publică este sastisită. Se ştie, kir Kyros este ca o cloşcă pentru puii să de loc aurții pe care, zice el, i-a făcut „oameni”. Ce-i drept, cu relaţiile pe care le are la palatul de la Nyon, fostul arbitru grec a promovat arbitrii români, unii dintre cei care se preumblă umili în suita sa, intonându-i „chiraleisa” (vorba lui Creangă). Dincolo de gafele uimitoare ale arbitrilor români, certificate de VAR şi diseminate de un lung prilej de bârfe şi de ipoteze, Vassaras a indignat pe toată lumea prin insolenţele pe care le-a debitat la conferinţa de presă de deunăzi, lăudând prestaţiile lui Feşnic şi compania huiduite de conducători, antrenori, jucători, gazetarii pe care-i consideră nişte bieţi viermişori. Ba chiar şi arbitrii, în frunte cu corifeii Crăciunescu, Porumboiu, Igna. Venind vorba de Ion Crăciunescu trebuie amintit ceea ce mulţi pare-se că au uitat: pe vremea când vâlceanul era şef la CCA, toate deciziile forului erau publice. La fel, şi sub conducerea lui Alexandru Deaconu. A trebuit ca kir Răzvan Burleanu să-l pescuiască pe acest „semizeu” din străvechea Eladă , ca totul să fie pus sub obrocul secretului de stat degeaba. Conferinţele de presă ale lui Vassaras sunt rarităţi de muzeu şi nu e de mirare că în aproape un deceniu de când s-a aciuat aici, tesaloniceanul nu ştie o boabă româneşte, deşi este vorbitor fluent de engleză, germană şi spaniola. Ce-mi trebuie mie laringită?

Românii, din experienţa lor cu „organele”, ştiu foarte bine că rolul secretomaniei este să acopere matrapazlâcul. Probabil că ştie bine asta şi Răzvan Burleanu, şi mai ales Kyros Vassaras, care-i fanariot de-al nostru. Becali a pus o condiţie pentru a se răzgândi în privinţa retragerii sale din fotbal: „Ori pleacă Vassaras, ori eu”. Şi nu ar fi greu de crezut încotro înclină balanţa arhontelui de la Casa Fotbalului.

Ceea ce ne miră profund este că şi în metropola democraţiei britanice, secretomania este la mare preţ. Şi distruge cariere, speranțe, destine. Nu avem probe şi n-avem de unde şti ce matrapazlâcuri ascunde forul condus de David Haggerty, care pune cu frenezie batista pe ţambal în tristul caz al Simonei Halep.

Fotbalul este un sport universal. Greşeli de arbitraj se întâlnesc în toate ţările avansate, cu VAR cu tot, ba chiar şi în mirabolanta Ligă a Campionilor. La fel, nu trebuie să vină Iohannis, Ciolacu, Ciucă sau Şoşoacă să ne înveţe că şi corupţia este un sport universal. Cei care nu ştiu încă asta n-au decât să se mire că verdictul în cazul Simonei trenează. Sau să se mire de ce kir Kyros, sub oblăduirea şefului său de la FRF, sfidează acea mare parte a României, ahtiată după fotbal.