O ieşeancă, în centrul unui scandalos dosar national de coruptie „Bă, nene, 15.000 de euro aici e așa, de semințe”

miercuri, 24 mai 2023, 20:11
5 MIN
 O ieşeancă, în centrul unui scandalos dosar national de coruptie  „Bă, nene, 15.000 de euro aici e așa, de semințe”

Potrivit ordonanţei DIICOT de începere a urmăririi penale, consultată de G4Media.ro, înregistrările ambientale realizate de procurorii DIICOT în birourile directorilor de la Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune (CNCIR), subordonată Ministerului Energiei, evidenţiază prezenţa genţilor, pungilor şi sacilor presupus delapidaţi care conţin bani. Instituţia este condusă de către ieşeanca Ioana Timofte.

Conform acuzaţiilor formulate de procurorii DIICOT, un grup infracţional organizat, sub conducerea directoarei generale Ioana Timofte, este acuzat că în ultimii 3 ani ar fi efectuat achiziţii fictive de produse consumabile, precum articole de curăţenie, birotică şi papetărie, sau materiale de construcţii, în scopul de a delapida instituţia. Conform afirmaţiilor procurorilor DIICOT, situaţia era simplă: directorii companiei erau atenţi să se încadreze în plafonul legal pentru achiziţii directe, evitând astfel necesitatea organizării licitaţiilor. Ei cumpărau exclusiv consumabile şi numai de la firmele aparţinând membrilor grupului infracţional organizat. Deşi plăţile erau efectuate, produsele nu erau livrate, iar banii astfel delapidaţi erau împărţiţi între ei. Această activitate ar fi generat un prejudiciu de aproape 2 milioane de euro.

În cadrul anchetei, procurorii au instalat camere de supraveghere în birourile directorilor de la Compania pentru Controlul Cazanelor şi au constatat că aceştia manevrau genţi şi saci care conţineau bani delapidaţi.

„La data de 03.05.2023, ora 09:59:45 numita IVAN VASILICA (directoarea comercială – n.r.) ajunge la birou având în mână un sac de culoare neagră pe care îl pune pe birou. Răspunde la un salut al unui coleg de serviciu spunând: „Hello, hello!”, după care aceasta se îndreaptă către uşa biroului pentru a o încuia lăsând cheile în butucul uşii.

După ce încuie uşa biroului aceasta îşi pune geanta pe un obiect de mobilier de culoare neagră aflat în dreapta biroului. În continuare, numita IVAN VASILICA se îndreaptă în stânga biroului, după care se întoarce la birou şi ia sacul de culoare neagră. Din sac, scoate mai întâi un teanc cu bani, după care scoate o pungă de cadou de culoare neagră în care sunt mai multe sume de bani pe care le ia şi le pune pe birou. Tot în sacul de culoare neagră se află şi o pungă de cadou de culoare albă şi roşie de dimensiuni mai mici din care scoate alte teancuri cu bani şi pune cele două pungi de cadou pe sacul de culoare neagră, banii fiind organizaţi în dreapta acestora.

Numita IVAN VASILICA se aşază pe scaunul din birou şi începe să organizeze toate teancurile de bani în funcţie de valoarea acestora efectuând şi o numărătoare a acestora în şoaptă, ultimul număr pronunţat fiind „12”. 

La ora 10:01:16 se aude o bătaie la uşa biroului numitei IVAN VASILICA, iar aceasta se opreşte din orice activitate pentru a nu mai face niciun zgomot. În continuare, aceasta mută punga de cadou de culoare neagră în dreapta biroului şi dă drumul la televizorul din birou.

Începând cu ora 10:01:43 şi până la ora 10:11:00 numita IVAN VASILICA numără fiecare teanc cu bani de pe birou (la o numărătoare paralelă a organelor de cercetare penală s-a stabilit că fiecare teanc cu bani era alcătuit din aproximativ 100 de bancnote), punând pe fiecare în parte după terminarea numărătorii lângă punga de culoare albă şi roşie, cu excepţia a două dintre ele, grupându-le astfel în funcţie de valoare bancnotelor.

Începând cu ora 10:11:00 aceasta se ridică de pe scaun şi se îndreaptă către geanta aflată pe suportul de culoare neagră din dreapta biroului şi scoate din un alt teanc cu bani pe care îl numără stând în picioare.

După ce termină de numărat aceasta pune banii înapoi în geantă şi ia o altă sumă de bani pe care o numără şi pe aceasta. La finalul numărătorii, de la baza teancurilor cu bani aşezate lângă punga de cadou de culoare roşie ia un teanc cu bani pe care pe care îl pune lângă cele două teancuri sus-menţionate aşezate separat, punând pe cel ce tocmai l-a numărat peste toate celelalte. În continuare începe să numere şi să aleagă mai multe bancnote din acele două teancuri, iar la ora 10:14:05 aceasta ia din geantă un portofel ce pare a fi de culoare roşie şi pune mai multe sume de bani în acesta (a se vedea FOTO 5).

În continuare, numita IVAN VASILICA îşi pune portofelul înapoi geantă, după care ia o sumă de bani de pe masă şi o pune şi pe aceasta tot în geantă.La ora 10:14:39, IVAN VASILICA ia toate teancurile cu bani de pe masă şi le pune în punga de cadou de culoare neagră (a se vedea FOTO 6). Punga de cadou de culoare albă şi roşie o pune sub birou, iar sacul de culoare neagră îl pune în geantă. După aceea se îndreaptă către fişetul metalic aflat în stânga biroului şi deschide uşile fişetului şi uşa compartimentului de sus, se întoarce la birou pentru a lua punga de cadou de culoare neagră în care se află toate sumele de bani şi o pune în compartimentul de sus închizând uşa acestuia şi uşile fişetului. Uşa compartimentului o încuie şi pune cheia pe fişet.

La ora 10:16:20, numita IVAN VASILICA se îndreaptă către uşa biroului pentru a o descuia şi iese din birou închizând uşa”, arată procurorii DIICOT în ordonanţa de începere a urmăririi penale consultate de G4media.ro.

Directoarea Ioana Timofte şi-ar fi mobilat un apartament cu 100.000 de euro, bani delapidaţi de la instituţie

„Faptul că parte din aceste sume de bani erau însuşite de suspecta Timofte Ioana – director general al CNCIR SA rezultă din conţinutul convorbirilor interceptate în cauză, purtate între Ştefan Bogdan Ciprian (director administrativ, fost director comercial – n.r.) şi Ivan Vasilica (director comercial – n.r.) cu privire la identificarea unei soluţii de a achiziţiona din aceşti bani mobilier în valoare de 70.000 – 100.000 de euro pentru un apartament deţinut de Timofte Ioana. Conform interceptărilor Ivan Vasilica are următoarea replică în cadrul uneia dintre convorbiri: Bă nene 15.000 de euro deja aici e așa de…semințe (râde).

Cititi mai multe detalii pe G4MEDIA

Comentarii