Marcel Simionescu, 28 ani, Botoşani: „De când mă ştiu am probleme cu transpiraţia. Dar, acum, la această vârstă, lucrul acesta pare şi mai apăsător. Transpir mult, dar nu numai la subraţ ci şi la palme şi la tălpi. Cu tălpile mă mai descurc, că nu se prea vede, dar cu subraţul şi, mai ales, palmele este cumplit. Din cauza asta, pentru că am tot timpul palmele umede, nici nu prea ies cu femei. Însă, sincer, îmi doresc să-mi întemeiez o familie şi mă crispez doar la gândul că atunci când dau mâna cu cineva, persoana respectivă întotdeauna tresare şi face un gest ca şi cum şi-ar dori să-şi şteargă palma. Vă rog să mă ajutaţi să pot rezolva, cumva, această problemă care mi-a modificat mult viaţa socială”
Dr. Corneliu Dobre (FOTO), medic primar dermatolog, Clinica de Dermatologie, Spitalul Clinic de Urgenţe „Sf. Spiridon”: „În mod normal, transpiraţia este un proces natural şi vital. Cu toţii am remarcat că transpirăm mai mult când este cald afară, când facem sport sau ca răspuns la situaţii stânjenitoare, neplăcute, stres, care ne fac temători sau nervoşi. Pe suprafaţa corpului nostru se găsesc două până la patru milioane de glande sudoripare care produc un lichid clar, fără miros, care se evaporă consumând o cantitate de căldură, astfel protejându-ne împotriva încălzirii excesive. Vorbim despre transpiraţie excesivă (hiperhidroză) atunci când procesul transpiraţiei este sesizabil în afara cauzelor menţionate (permanent) şi abundent, dincolo de necesităţile organismului pentru reglarea temperaturii.
Cel mai probabil, hiperhidroza se datorează unei stimulări exagerate a glandelor sudoripare de către sistemul nervos. Se poate spune că persoanele care suferă de această afecţiune au glandele sudoripare blocate pe poziţia “pornit”. Trebuie evaluată hiperhidroza dacă nu este subiectivă, dacă este declanşată de un anumit stimul, dacă persistă şi în timpul nopţii, dacă este mai abundentă în anumite situaţii sau dacă nu este cauza unei disfuncţii endocrine de la alt nivel. Când transpiraţia excesivă apare fără nicio cauză, se numeşte hiperhidroză primară şi este mai frecventă decât forma secundară, care apare ca rezultat al altei probleme medicale sau ca efect advers al unor medicamente. Hiperhidroza primară este de obicei localizată la o anumită parte a corpului, frecvent mâini, picioare, axilă sau faţă şi este simetrică.
Deseori, începe să se manifeste încă din copilărie sau adolescenţă, frecvent la nivelul mâinilor şi picioarelor şi persistă toată viaţa. Interesant este faptul că, deşi persoanele cu hiperhidroză primară localizată au episoade de transpiraţie excesivă cel puţin o dată pe săptămână, de obicei nu transpiră în timpul somnului. Trebuie să ştii că nu eşti singura persoană care îţi faci griji în mod constant despre cât de mult transpiri. În lume, milioane de oameni – aproximativ 3% din populaţie – suferă de transpiraţie excesivă, însă din lipsă de informare, jumătate dintre ei nu sunt diagnosticaţi sau trataţi. Persoanele care se confruntă cu astfel de probleme se plâng că petrec multe ore în fiecare zi schimbându-şi hainele, ştergându-se, punând batiste la axilă, făcând duş şi purtând haine închise la culoare şi largi.
Temându-se şi jenându-se de ceea ce vor crede ceilalţi. Oameni care preferă să rămână în casă sau să îşi aleagă meserii în care să nu trebuiască să interacţioneze cu prea multe persoane. În momentul de faţă, pentru a opri această transpiraţie excesivă se poate face tratament cu toxină botulinică tip A. Toxina botulinică tip A este o proteină naturală, purificată, care blochează temporar neurotransmiţătorii care determină activarea, “pornirea” glandelor sudoripare. Blocând sau întrerupând acest transmiţător chimic, toxina botulinică “opreşte” glandele sudoripare situate la nivelul pielii acolo unde este injectată. Toxina botulinică a fost aprobată pentru hiperhidroza la nivelul palmelor, plantelor şi axilei. Administrarea toxinei botulinice se face doar de către un medic dermatolog care a fost instruit şi are experienţă cu o astfel de procedură. Injectarea se face în cabinet, în aproximativ 20 de minute şi nu necesită restricţionarea ulterioară a activităţilor profesionale sau recreaţionale. În timpul procedurii, cu ajutorul unui ac fin se injectează intradermic cantităţi mici de toxină botulinică, la nivelul glandelor sudoripare care determină transpiraţia excesivă.
Medicul aproximează numărul de injectări în funcţie de zona care trebuie să fie tratată. Injectarea la nivelul palmelor sau picioarelor poate fi mai dureroasă. În acest caz se pot folosi diverse tehnici de anestezie locală. Efectul se instalează în 2-14 zile şi durează 6-8 luni. Toxina botulinică nu vindecă definitiv hiperhidroza, astfel că simptomele se vor reinstala treptat. Va fi nevoie de injectări ulterioare, repetate la interval de 6-16 luni. Înainte de utilizarea în acest scop a toxinei botulinice, şi chiar după, s-au folosit diverse alte procedee cum ar fi: clorura de aluminiu sub formă de creme, iontoforeza cu soluţie salină, simpatectomia toracică, toate acestea cu rezultate variabile, de la recurenţă frecventă la îmbunătăţire insuficientă a vieţii pacientului”.
Publicitate și alte recomandări video