Lungmetrajul ”Sieranevada”, de Cristi Puiu, şi scurtmetrajul ”Scris/ Nescris”, de Adrian Silişteanu, au fost premiate la Trieste Film Festival 2017, care şi-a desemnat sâmbătă câştigătorii.
Premiul InCE (Iniziativa Centro Europea) 2017, în valoare de 3.000 de euro, a revenit lui Cristi Puiu, pentru filmul ”Sieranevada”, dar şi ”pentru întreaga sa operă, pe care publicul nostru o cunoaşte atât de bine”. ”Anul acesta am selectat în programul festivalului cel mai recent film al său, lungmetrajul «Sieranevada», care a avut premiera la Cannes, în mai, şi care va fi lansat curând în Italia. Filmele lui Cristi Puiu, unul dintre cei mai proeminenţi cineaşti români ai generaţiei sale, denunţă cu ironie cele mai controversate şi tulburătoare aspecte ale României de astăzi”, se arată pe site-ul evenimentului.
Trofeul Osservatorio Balcani e Caucaso pentru cel mai bun documentar a fost acordat finlandezului Tonislav Hristov, pentru ”The good postman”. Juriul Erasmus a premiat pelicula ”Plateia Amerikis” (Grecia), de Yannis Sakaridis, pentru interpretarea originală a conceptului de graniţe şi origine. Regizorii Cristi Puiu şi Vitalij Manskij au fost invitaţi de onoare ai Trieste Film Festival, care a avut loc în perioada 20 – 29 ianuarie.