Diferenţa dintre apatie şi paralizie

Înlocuirea Uniunii Social-Liberale cu un surogat politic şi mai dubios face loc mai multor eşecuri care se vor adăuga celor adunate până acum de o guvernare parcă determinată să le depăşească pe toate celelalte în ineficienţă. Ne-am obişnuit cu agonia justiţiei în rapoartele mereu pesimiste privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi cu amânarea la nesfârşit a multvisatei intrări în spaţiul Schengen. Promisiuni – de la regionalizare şi modificarea Constituţiei până la autostrăzi şi şosele rapide – se văd tot mai limpede ca fiind baloane de săpun. Practic, proiectele de investiţii stagnează la scara întregii ţări. Unele dintre ele sunt chiar imaginea furtului pe faţă. De exemplu, în 2009, Primăria Generală a Capitalei s-a mutat într-un alt spaţiu pentru care plăteşte o chirie anuală de 2,9 milioane de euro. Motivul invocat este renovarea şi consolidarea clădirii în care birourile municipalităţii au funcţionat până atunci. Doar că în clădirea respectivă nu s-a făcut absolut nimic în toţi aceşti ani, ea stă şi astăzi încuiată şi pustie. Faceţi dumneavoastră un calcul simplu şi vedeţi câte milioane de euro au fost cheltuite de pomană în tot acest timp.

Dar de ce ne îngrijorăm? Câtă vreme bucureştenilor nu le pasă – chiar dacă din banii lor se fură – de ce să-şi bată capul restul ţării? Are şi restul ţării problemele sale de care să nu-i pese, aşa cum şi Iaşul le are pe ale lui. Cel mai rău este că peste toate aceste probleme s-a înrădăcinat o structură mai densă decât reţeaua contrabandei cu ţigări (ca să rămânem la exemple infracţionale locale), care profită de apatia lumii şi decide cum nu se poate mai aiurea. Vedem asta şi la Iaşi, unde lucrările publice se fac de regulă atât de prost (vezi licitaţiile, vezi asfaltările, vezi pasajul de la Hală, vezi marile edificii care nu se mai termină de renovat etc. etc.), încât la scurt timp după finalizare – şi aceea cu întârziere – sunt necesare măcar reparaţii, dacă nu chiar o refacere de ansamblu. Sunt simptomele locale ale unei metastaze generalizate la scară naţională.

Tratament? – acelaşi ca acum 25 de ani: terapie de şoc. Rând pe rând, vecinii noştri l-au aplicat – la început polonezii cu succes şi fără ifose, pe parcurs sârbii, ungurii, moldovenii şi bulgarii cu multă perseverenţă, iar acum ucrainenii cu îndârjire. Poate din cauza asta politicienii de la noi se tem de exemplul Kievului şi se ţin cât pot ei de departe, doar-doar nu s-or molipsi şi românii de primăvara ucraineană. Pot sta liniştiţi, nu sunt şanse, mămăliga nu mai explodează prea curând, oricâte false promisiuni şi (creşteri de) biruri s-ar turna în ea. Important e doar să priceapă cum să voteze, ca să iasă cei care trebuie să-şi scoată banii băgaţi în mita de campanie şi în logistica turismului electoral. Apropo, mergeţi la vot? Nu trebuie să răspundeţi acum, ci la sfârşitul lunii mai, când nevestele şi prietenii lui Ponta şi Antonescu – şi poate şi mezina lui Băsescu – vă vor aştepta pe listele de partid, mai cuminţi şi mai umili ca niciodată, să îi trimiteţi într-o nouă vacanţă de cinci ani, bine plătită, în Parlamentul European.