Medici din Italia vin duminică la Iaşi să salveze vieţile unor copii

vineri, 16 septembrie 2016, 01:56
2 MIN
 Medici din Italia vin duminică la Iaşi să salveze vieţile unor copii

Micuţii în cauză au malformaţii cardiace grave, iar fără operaţia făcută de aceştia, nu ar supravieţui.

Echipa de medici italieni care se află zilele acestea la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie“ din Bucureşti pentru a opera cazuri grave de copii cu malformaţii cardiace congenitale va ajunge pe 18 septembrie şi la Iaşi. Echipa din care face parte un anestezist, un chirurg şi un ecografist este aşteptată pentru a opera mai multe cazuri de copii, fără aceste intervenţii micuţii neavând şansa la viaţă.

„Cu ajutorul colegilor din Italia rezolvăm probleme care altfel ar duce la decesul copiilor, de aceea vreau să le mulţumesc pentru că o dată la o lună sau două vin şi salvează vieţile unor copii, rupându-şi din timpul lor“, a precizat prof.dr. Maria Stamatin, director medical al Maternităţii „Cuza Vodă“.

La începutul săptămânii, de aici a fost transferat la Bucureşti un caz grav al unui nou-născut cu malformaţie de cord comple­xă, şi care, pentru că reprezenta o urgenţă, a fost transferat cu un elicopter pentru a se interveni chirurgical cu ajutorul medicilor din Italia.

Zilele acestea, un alt caz grav a fost adus de la Suceava în Clinica de Chirurgie Pedia­trică de la Spitalul de Copii „Sf. Maria“, fiind vorba des­pre un bebeluş de doar patru zile, diagnosticat cu transpoziţie a vaselor mari, un tip de malformaţie cardiacă congenitală, în care cele două artere mari, artera pulmonară şi aorta, sunt inversate. Aceas­tă malformaţie este una ex­trem de gravă şi permite supravieţuirea unui copil doar în primele zile de viaţă, de aceea în cazul său este necesară intervenţia chirurgicală pentru corectarea acestui defect.

Aceeaşi echipă a mai fost prezentă şi în luna iulie la Iaşi, când au salvat un nou-născut cu malformaţie cardiacă cu ajutorul medicilor de la Institutul de Boli Cardio­vasculare. Săptămâna trecută, acesta a fost adus de părinţi deja la primul control, iar starea lui este una bună.

„Am avut atunci această bucurie să fie colegii din Italia la mo­mentul potrivit, şi astfel a fost salvat acest copil“, a completat prof.dr. Maria Stamatin.

Comentarii