Caută 
7 MIN
Cum va reacţiona Occidentul? Care vor fi sancţiunile şi în ce măsură Statele Unite si UE vor acţiona la unison?
"Ecranele TV sunt pline de scene în care locuitorii din Crimeea sărbătoresc entuziast în piaţa centrală din Simferopol "eliberarea" de către forţele armate ruseşti", notează săptămânalul "The Economist". "Un singur lucru lipseşte: inamicul". Adică acei "fasciştii ucrainieni" care ameninţă să "extermine" populaţia paşnică din peninsulă. E drept, nimeni nu i-a zărit prin Sevastopol sau Simferopol, dar asta nu contează pentru că, spun oamenii, "i-au văzut la televizor". Într-adevăr, cu măiestria-i recunoscută, Moscova a orchestrat, pe toate canalele mediatice (televiziuni, ziare, Internet, reţele de socializare) o amplă campanie de dezinformare inventând duşmani fioroşi ("fasciştii de serviciu") şi infiltrând nu doar în Crimeea, ci şi în estul Ucrainei agitatori de profesie ("turişti") pentru a radicaliza şi mobiliza populaţia împotriva noului guvern de la Kiev. Creând astfel premisele pentru extinderea desantului militar rusesc dincolo de limita peninsulei.
În paralel, Kremlinul a mobilizat, la fel ca şi în cazul intervenţiei militare din Georgia din 2008, postaci foarte activi şi agresivi pe forumurile de discuţie asociate canalelor media cu impact internaţional din exterior. Nu lipsesc nici o serie de analişti, comentatori, experţi care fie din naivitate (binecunoscuţii "idioţi utili" despre care vorbea şi Lenin cu 100 de ani în urmă), fie în schimbul unor foloase directe sau indirecte livrează prin intermediul mass media occidentale argumentele ruseşti care în mare pleacă de la premisa că de fapt Occidentul e vinovat pentru că nu ţine cont de interesele legitime ale Rusiei.
Pe plan intern, propaganda pare să fie eficientă (între altele, cota de popularitate a lui Vladimir Putin a crescut cu 15 procente în ultimele două săptămâni). Oricum, jurnaliştii care nu marşează sunt concediaţi, aşa cum s-a întâmplat cu editorul unui popular site pe Internet care relata într-o manieră echilibrată despre situaţia din Ucraina. În exterior însă ofensiva propagandistică a Rusiei nu pare să dea rezultate. Pe plan diplomatic, nici măcar China (care s-a abţinut) nu s-a alăturat Moscovei atunci când s-a votat în Consiliul de Securitate o rezoluţie care considera ilegal referendumul din Crimeea. În final ruşii au blocat-o utilizând dreptul de Veto, ceea ce era previzibil, dar scorul (13 la 1 cu o abţinere) exprimă izolarea Rusiei din acest punct de vedere.
În mare ruşii şi avocaţii lor din exterior fac apel în mare la 3 categorii de argumente pentru a justifica intervenţia militară în Crimeea pe care, schizofrenic, Moscova nici măcar nu o recunoaşte formal spunând că soldaţii cu cagule înarmaţi până în dinţi şi sprijiniţi masiv de vehicule militare, piese de artilerie, elicoptere etc. sunt de fapt doar nişte grupuri de "patrioţi" locali. Aceste argumente sunt de natură legală, morală sau recurg la justificări de tip geopolitic.
Din punct de vedere legal, spune Kremlinul, în Crimeea populaţia nu face nimic altceva decât să-şi exercite dreptul la autoderminare. Or, asta spun şi experţii, dar e şi o chestiune de bun simţ, acest drept trebuie privit în contextul întregii entităţii statale din care o regiune face parte, nu poate fi exercitat unilateral. În cazul Cehiei si Slovaciei, populaţia din cele două părţi ale fostei Cehoslovacii a convenit să se scindeze, de comun acord. Dacă interpretăm mecanic un astfel de drept putem avea o situaţie în care, ca să dăm un exemplu din România, populaţia din Ţinutul Secuiesc ar putea decide prin referendum, unilateral, să se alipească Ungariei. De altfel, ruşii orchestrează chiar în clipa de faţă operaţiuni similare de destabilizare în Republica Moldova unde se pregăteşte un fel de "referendum", şi în Găgăuzia, scopul fiind acela de a împiedica Chişinăul să semneze în luna august acordul de partenariat cu UE.
Ruşii fac adesea trimitere la cazul Kosovo pentru a justifica ceea ce se întâmplă astăzi în Crimeea. Dar situaţia e diferită. Mai întâi pentru că acolo separarea de Serbia a venit după ani întregi de violenţă şi masacre, în timp ce în Crimeea nu am văzut nimic de acest gen. În al doilea rând, Kosovo nu s-a alipit nimănui. În fine, s-a ajuns la referendum după câţiva ani de negocieri, discuţii şi pregătire tehnică. În Crimeea totul s-a decis în două săptămâni, după binecunoscutul obicei utilizat pe scară largă de Stalin la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, de a pune lumea în faţa faptului împlinit. Pe de altă parte, nu poţi să nu remarci faptul că pe cât de preocupată e Moscova astăzi faţă de dreptul la autodeterminare în Crimeea, pe atât de inflexibilă s-a arătat în trecut faţă de demersuri similare exprimate în propriul teritoriu. Cecenia a fost aproape rasă de pe faţa pământului de trupele trimise de Vladimir Putin atunci când a dorit să se desprindă de Federaţia Rusă.
Din punct de vedere moral se aud des justificări, chiar şi în presa occidentală, care fac trimitere la faptul că Crimeea a fost cedată Ucrainei abia în 1954 de Nichita Hruşciov, deci a fost artificial arondată Ucrainei. Or, dacă plecăm de la acest gen de argumente ar trebui să vorbim şi despre ceea ce s-a întâmplat la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, despre regiunile extinse pe care Uniunea Sovietică le-a luat cu forţa de la polonezi, cărora le-au dat în schimb un teritoriu luat de la germani, sau despre ţinuturile desprinse din România. S-a ajuns ca oraşul natal al lui Immanuel Kant, Konisberg, rebotezat Kaliningrad, să fie bine mersi încorporat în Rusia. E limpede că astfel intrăm într-un punct mort şi intrăm pe un teritoriu exploziv.
Ultima categorie de argumente pleacă de la considerente geopolitice. Ni se spune că s-a ajuns aici pentru că Occidentul nu a ţinut cont de "sensibilităţile" Rusiei primind în NATO şi în Uniunea Europeană fostele ţări comuniste. Problema e că aceste state nu au fost nicidecum forţate să facă aceşti paşi. Ele singure au vrut să intre în UE pentru că modelul de societate de pe continent era mult mai atractiv decât ceea ce oferea şi oferă şi astăzi Rusia, şi au vrut să adere la NATO, se vede cu bună justificare, pentru a se proteja de exact tipul de agresiune la care recurge Moscova în momentul de faţă.
Ne aşteapă o perioadă extrem de tensionată, dominată de incertitudini. Cum va reacţiona Occidentul? Care vor fi sancţiunile şi în ce măsură Statele Unite si UE vor acţiona la unison? Verbal ruşii iau în derâdere ameninţările spunând că Occidentul seamănă cu Vrăjitorul din Oz: retorică ameninţătoare dar puţină putere şi voinţă. Vom avea destul de repede un prim indiciu asupra seriozităţii cu care Kremlinul priveşte ameninţările occidentale, în funcţie de două elemente importante: 1. va valida Duma de stat de la Moscova referendumul din Crimeea consfinţind alipirea acesteia la Federaţia Rusă? dacă da ar fi prima oară după cel de-al doilea război mondial în care o ţară anexează cu forţa un teritoriu aparţinând altui stat suveran. 2. va extinde Rusia operaţiunile militare în estul Ucrainei, forţând eventual chiar şi instalarea unui regim marionetă la Kiev? Probabil că totul va depinde de maniera în care Occidentul va reuşi să se mobilizeze şi să acţioneze unitar în perioda imediat următoare. Putin mizează pe faptul că Statele Unite şi UE nu vor merge prea departe cu sancţiunile economice pentru a nu se confrunta cu sancţiuni în oglindă impuse de Moscova. În realitate situaţia e asimetrică: daunele pe care le-ar suferi occidentalii sunt sensibili mai mici decât cele care ar afecta Rusia, a cărei economie e doar în jur de 10 procente din cea a Statelor Unite şi e bazată copleşitor pe exporturi de energie şi de materii prime. Întrebarea e dacă Occidentul va considera că miza aflată în joc merită acest gen de sacrificii sau va semăna mai degrabă cu Vrăjitorul din Oz.
