De Business

Punem punctul pe știi

Numărul firmelor radiate în Iaşi a urcat cu o treime

sâmbătă, 26 noiembrie 2016, 02:50
2 MIN
 Numărul firmelor radiate în Iaşi a urcat cu o treime

În primele zece luni ale acestui an, 3.983 de firme din judeţul Iaşi au fost radiate din evidenţele Registrului Comerţului, număr cu 28,24% mai mare faţă de cel consemnat în intervalul ianuarie-octombrie 2015. Iaşul este pe locul trei într-un clasament neoficial al judeţelor cu cele mai multe cazuri de firme radiate în acest an. Municipiul Bucureşti, cu 17.583 de cazuri, şi judeţul Cluj, cu 5.183 de firme radiate, ocupă primele două poziţii la nivelul întregii ţări. 

Pe de altă parte, în perioada ianuarie-octombrie 2016, în judeţul Iaşi, 489 agenţi economici şi-au suspendat activitatea, cu 14,52% mai mult faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut. Şi în privinţa numărului de firme care au fost dizolvate s-a consemnat în judeţ o accentuare a fenomenului, datele de la Registrul Comerţului indicând o creştere cu 13,74 procente.Dacă în primele zece luni din 2015 se înregistrau 597 de firme, acum sunt în evidenţe 679 de cazuri. Şi la capitolul societăţi intrate în insolvenţă, în dreptul judeţului Iaşi, datele centralizate de instituţie scot în evidenţă un trend ascendent.

Numărul dosarelor cu firme intrate în insolvenţă, deschise în acest an la Tribunalul Iaşi, a crescut cu aproape 15 procente comparativ cu situaţia din ianuarie-octombrie 2015. În plus, 409 firme din judeţ au intrat în insolvenţă în primele zece luni din 2016, „scor” care plasează judeţul în fruntea clasamentului naţional, pe locul trei. La nivelul întregii ţări, numărul de firme intrate în insolvenţă a scăzut cu mai bine de 21 de procente. Potrivit celor mai recente date statistice, se pare că ieşenii şi-au pierdut „apetitul” pentru începerea de noi afaceri. Astfel, numărul persoanelor din judeţ care au realizat demersuri pentru deschiderea de noi firme a scăzut cu 10,54% în ianuarie-octombrie 2016 faţă de situaţia din perioada similară din 2015: 3.371 ieşeni au înfiinţat firme în acest interval faţă de 3.768 anul trecut.

Mai bine de 68% din unităţile înmatriculte de ieşeni la Registrul Comerţului în acest an sunt societăţi cu răspundere limitată. Circa 415 întreprinderi individuale au fost deschise în acelaşi interval, iar 589 de ieşeni au optat pentru statutul de persoană fizică autorizată. La polul opus în preferinţe este societatea pe acţiuni, doar o singură unitate economică de acest tip fiind deschisă în judeţ în 2016.  

 

 

Comentarii