Ocupaţii de primăvară

* Suntem deja cam pe la a şaptea babă a anului, înaintăm în primăvară, mâine e 8 Martie, o zi în care bărbaţii trebuie să fie atenţi cu doamnele şi domnişoarele, iar poimâine e 9 Martie, o zi în care bărbaţii trebuie să fie atenţi cu mucenicii, să nu le piardă şirul la numărătoare şi să fie nevoiţi să pornească iar de la început cu păhărelele. Până atunci, românii încă mai ţin piept, vorba aia, mărţişoarelor, care nu acţionează doar în prima zi a lui martie: conform credinţei populare, purtate la început de primăvară, ele te apără tot anul de purici şi păduchi, cele atârnate de crengile pomilor atrag păsările şi asigură rod bogat, iar cele prinse pe animalele din gospodărie le feresc de boli…

* Nu ştim câtă bază putem pune pe înţelepciunea strămoşească: câţiva gospodari care au pus mărţişoare în pomi, pe 1 Martie, s-au pomenit că acestea au atras nişte ulii, care le-au răpit curcile din ogradă, şi un deltaplanist amator. Cu acelaşi prilej, mulţi săteni au încercat să înfigă mărţişoare în animale, pentru a le feri de boli; aşa se face că, în câteva zone, stupăritul a dispărut cu desăvârşire, ca să cităm un mare clasic. Aurel Ploscă, posesor de taur, a încercat să-i înfigă în piept un mărţişor în formă de coşar, iar taurul a reuşit să-i înfigă în piept stăpânului un mărţişor în formă de corn: după trei zile, stăpânul a făcut cinste cu colivă. Pentru a rezolva problema igienei în rândul elevilor, Augustin Carapace, director al Şcolii Generale "Dănilă Prepeleac", a ordonat tuturor să poarte mărţişoare de 1 Martie; metoda a funcţionat, n-au mai fost cazuri de purici şi păduchi, insectele neavând curaj să se apropie de şcolari, să nu ia de la ei râie.

* Pe lângă chestia cu mărţişoarele, începutul primăverii reprezintă şi o chemare la renaştere, la un nou început şi, logic, la curăţenie. În oraşe, după iarnă, se strâng borcane goale de zacuscă sau murături, bidoane şi damigene etc. Problema se rezolvă ziua, prin frecare cu perii şi detergenţi, sau noaptea, prin zvârlire cu cârca în balcoanele de jos. În mediul rural, resturile se adună prin curţi şi se văd când se topeşte zăpada (sau, ca anul ăsta, dacă n-a fost zăpadă, se văd doar când te uiţi la ele; dacă stai cu spatele sau închizi ochii nu se mai observă defel!). În caz că iarna a fost grea, cu omătul mare, cam tot atunci se găsesc şi eventualii foşti consăteni ebrietaţi, care au ieşit de la bufet pe viscol şi au adormit în troiene, cu convingerea că sunt aşternuturi albe şi răcoroase. Cea mai simplă metodă de a scăpa de resturi e cu gaz şi chibrit. Primăvară fiind, oamenii au făcut focuri, iar fumul se ridică şi azi spre cer:

* Mihăiţă Vrednicu, gospodar, a greblat o oră prin curte şi a strâns o moviliţă de gunoaie. I-a dat foc. După încă o oră de dat cu aceeaşi greblă a mai strâns o moviliţă. I-a dat foc şi ei. După altă oră, Mihăiţă avea altă grămadă şi se pregătea să-i dea foc, când l-a strigat peste gard vecinul Ilie, care nu avea gunoi, fiind un om foarte curat, şi se ruşina, să nu-l vadă oamenii din sat fără nici un foc în curte. După altă oră, Ilie avea în curte un foc – din gunoaiele lui Mihăiţă, care îşi număra banii. Pe înserat, Ilie a fost amendat, fiindcă fumul de la gunoaiele lui Mihăiţă din curtea lui intra pe geam la Primărie. Mihăiţă şi-a cumpărat o drujbă nouă.

* Aurel Tescovină a dat şi el cu grebla prin curte, apoi a dat cu grebla în capul lui soacră-sa, care mormăia într-un colţ. Valerian Donose n-a dat cu grebla nicăieri, fiindcă i-a fost lene şi nici n-avea greblă. A preferat să dea de băut la bufet, când a fost ziua lui. Nici Radu Chişcariu, din aceeaşi localitate, nu a dat cu grebla prin curte, să adune gunoaiele, ci a dat cu spray, să miroasă a proaspăt.

* Maricel Pleşcariu a dat cu grebla, a strâns gunoaiele şi a făcut o grămadă mare. Mai pe seară, a făcut din ele rachiu. Remus Tenie a băut cu băieţii la bufet şi s-a încărcat cu spirit civic, s-a ridicat de la masă, a pornit spre casă, a intrat în curte şi a dat foc grămezii care aştepta acolo, tăcută. A doua zi, mahmur, a aflat că aia nu era curtea lui, iar grămada fusese căruţa vecinului. Românii fac curăţenie, iar asta e de lăudat. Bravo!