Pentru că l-au vârât pe Tăriceanu peste rând, angajații de la Permise au fost „mustrați”

joi, 22 septembrie 2016, 12:58
1 MIN
 Pentru că l-au vârât pe Tăriceanu peste rând, angajații de la Permise au fost „mustrați”

Direcția Permise din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a anunțat joi că doi angajați ai instituției au fost sancționați cu mustrare scrisă ca urmare a cercetărilor demarate după ce președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și-a luat permisul de conducere.

"După efectuarea verificărilor cu privire la existența sau inexistența abaterii disciplinare și a vinovăției lucrătorilor implicați, comisia de cercetare disciplinară a stabilit că faptele a doi dintre lucrători, unul cu funcție de conducere și unul cu funcție de execuție, constituie abatere disciplinară", se arată în comunicatul Direcției Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (DRPCIV).

Drept urmare, cei doi au fost sancționați cu "mustrare scrisă" pentru "intervenția pentru influențarea soluționării unor cereri privind satisfacerea intereselor oricărei persoane".

Cercetarea disciplinară a fost declanșată după ce, la începutul lunii august, presa a relatat că președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a mers la DRPCIV, evitând coada celor care așteptau să își preschimbe permisul auto.

Ulterior, mai mulți angajați ai Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor au fost cercetați administrativ de Ministerul Afacerilor Interne în legătură cu acest caz.

agerpres.ro

Comentarii