Război şi propagandă în Gaza (II)

Ajungem aici într-un punct care de cele mai multe este ignorat atunci când se discută situaţia din Orientul Mijlociu. Recent, în cursul uneia dintre nenumaratele relatări şi discuţii despre conflictul din Gaza găzduite de BBC a putut fi văzută pe viu una dintre diferenţele fundamentale dintre cele două părţi aflate în conflict. E vorba de valorile fundamentale de la care fiecare dintre ele se revendică. În progrmul cu pricina un jurnalist de la "Jerusalem Post" apăra intervenţia militară din Gaza şi sublinia faptul ca deşi inevitabil sunt victime, armata Isaraelului face eforturi enorme pentru a limita pierderile de vieţi omeneşti printre civili (deşi tactica Hamas de a amesteca armamentul şi luptătorii săi cu civilii, în scop propagandistic, complică substanţial lucrurile). Un alt israelean, membru al unui ONG, susţinea, din contra, că nu se face destul din acest punct de vedere.

Din perspectiva discuţiei de faţă detaliile acestei polemici nu sunt de fapt importante, nu analizăm aici cine are sau nu dreptate. Altceva e important: faptul că există astfel de voci critice în Israel care se şi pot exprima deschis în spaţiul public. Eu unul nu am prea auzit până acum palestinieni, în general musulmani, care să deplângă faptul că atacurile teroriste intreprinse de Hamas, Hezbolah sau ISIS omoară evrei sau creştini nevinovaţi. Din contra, am văzut, după atacul din 11 septembrie, musulmani, deloc puţini, sărind în sus de bucurie în Orientul Mijlociu, în lumea musulmană în general, chiar în spaţiul occidental. Am mai văzut recent cum în Marea Britanie, în Birmingham, o reţea islamică a reuşit să se inflitreze în sistemul şcolar. Între altele, copiii de religie musulmană erau învăţaţi că toţi creştinii sunt ticăloşi şi mincinoşi. În aceste condiţii nu e de mirare că atunci când cu ocazia sărbătorilor de Paşte premierul David Cameron a vorbit despre Marea Britanie ca despre o ţară creştină, s-au găsit imediat 50 de oameni de ştiinţă, scriitori, personalităţi din zona academică (toţi mândri exponenţi ai inteligentsia de stânga) dispuse să semneze o scrisoare deschisă de protest care critica aspru această remarcă "nepotrivită". În ciuda faptului că într-un sondaj de opinie din 2011 britanicii se declarau în proporţie de 60 de procente creştini, fizicianul Jim Al-Khalili, iniţiatorul scrisorii deschise, considera că remarcile premierului sunt parte a unui "curent îngrijorător" din societate. Probabil e inutil să precizăm faptul că o astfel de discuţie, în oglindă, în orice ţară musulmană ar fi de domeniul Science Fiction. Ba chiar şi dincolo de spaţiul islamic dacă ne aducem aminte de ameninţările cu moartea după publicarea unor caricaturi, considerate insultătoare, într-un ziar danez sau după apariţia romanului "Versetele Satanice" scris de Salman Rushdie.

Bombardaţi mediatic de un flux neîntrerup de imagini dramatice din Gaza, prinşi în constrângerile "corectitudinii politice" care impune dogme precum "terorismul nu are religie sau etnie", cu toate că peste 90 de procente din toate atentatele teroriste sunt comise de musulmani, nu doar asupra celor de alte religii, ci chiar asupra altor musulmani, am devenit prizonierii unei confuzii întreţinute în mod deliberat. Care ne face să nu realizăm că sprijinul pentru Israel este în fond sprijinul pentru singurul stat din regiune care împărtăşeşte aceleaşi valori pe care, îmi place să cred, le împărtăşesc şi cei mai mulţi dintre noi.

În fapt, Occidentul în ansamblu a ignorat până acum cu prea mare uşurinţă această bătălie informaţională globală, plecând de la iluzia că ne îndreptăm inevitabil către o lume construită după modelul democraţiei liberale. Alţii, precum ruşii, chinezii sau Qatarul (care finanţează canalul Al Jhazera, care emite şi în engleză) nu au făcut-o. Din contra, alocă enorme resurse umane şi financiare. Ruşii chletuiesc circa $1 miliard pe an pentru propaganda externă (a cărei vârf de lance este Russia Today), iar chinezii alocă sume şi mai substanţiale. Accesul este asimetric. Punctele de vedere occidentale îşi fac loc cu greu, de o manieră controlată, în Rusia sau în China, în timp ce accesul la publicul de cealaltă parte a baricadei este practic neîngrădit.  

În plus, şi în America, şi în Europa există o extinsă reţea de asociaţii şi formaţiuni politice stângiste, unele finanţate de serviciile secrete ruseşti, mari maeştri în dezinformare, pentru care simbolul răului absolut sunt America, Israelul, Vestul în general. Acestea sunt dispuse să se mobilizeze imediat atunci când izbucnesc conflicte precum cel din Gaza, dar trec cu o uşurinţă dezarmantă peste crimele, opresiunea, violările masive ale drepturilor omului din alte părţi ale lumii care nu pot fi imputate direct acestor vinovaţi de serviciu. Siria, Sudanul, Irakul, Coreea de Nord, Iranul sunt doar câteva exemple în acest sens. În acelaşi timp, obsesiile mioape privind "multiculturalismul" sau excesul de "corectitudine politică" creează frustrări în creştere la nivelul populaţiei din spaţiul occidental pe care le exploatează mişcările de extremă dreaptă, fenomen evidenţiat din plin la ultimele alegeri europarlamentare. Singurul politician proeminent pe care l-am auzit în ultima vreme vorbind despre necesitatea de a contracara toate aceste evoluţii printr-o strategie coerentă de promovare a valorilor democraţiilor liberale este Hillary Clinton, într-un interviu acordat recent lui Fareed Zakaria la CNN. Rămâne de văzut dacă în perioada următoare vom asista la o schimbare substanţială de atitudine din acest punct de vedere sau, din contra, astfel de voci vor rămâne doar unele izolate semn că Occidentul nu realizează pe deplin dimensiunea ameninţărilor cu care se confruntă din acest punct de vedere.