De Business

Punem punctul pe știi

Crochiuri economice

Reglementarea unor cheltuieli bugetare privind parada militară de la 1 Decembrie

luni, 28 noiembrie 2016, 02:50
2 MIN
 Reglementarea unor cheltuieli bugetare privind parada militară de la 1 Decembrie

Desfăşurarea ceremoniilor militare cu ocazia Zilei Naţionale a României presupune, cu certitudine, şi alocarea unor fonduri speciale pentru instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională. 

Dacă avem în vedere că anul trecut, la asemenea eveniment au participat peste 2.600 de militari şi specialişti, cu 360 de mijloace tehnice, se poate spune că manifestarea în cauză este una de amploare remarcabilă. Anul acesta, alături de blocurile de paradă compuse din militarii români vor participa şi detaşamente reprezentative ale armatelor unor state membre NATO, a Republicii Moldova şi a Republicii Serbia. Cheltuielile legate de transportul, cazarea şi hrănirea militarilor armatelor străine invitate (pentru perioada 25.11- 02.12.2016) revin Ministerului Apărării Naţionale (MApN, http://dlaj.mapn.ro/). Limitele maxime ale acestora sunt în concordanţă cu sumele alocate pentru personalul militar român, doar că nefiind stabilite norme comune de alocare la drepturi de hrană sau de cazare pentru militarii străini este necesară aprobarea unor normative de cheltuieli pentru asemenea acţiuni de protocol.

Aceasta este de altfel şi explicaţia pentru care MApN a iniţiat recent un proiect de HG (privind organizarea, desfăşurarea şi finanţarea manifestărilor prilejuite de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, în anul 2016). Între timp, deja aprobat de Executiv, respectivul act normativ (Hotărârea nr. 870/2016, http://lege5.ro/MonitorOficial/mongiytimrxgq/monitorul-oficial-partea-i-nr-950-25-11-2016) prevede „invitarea în România de către Ministerul Apărării Naţionale a unui număr de cel mult 400 de persoane, care vor face parte din detaşamentele armatelor statelor membre NATO şi partenere”. Normativele redate în anexa la HG, includ (i) cheltuieli zilnice de masă – 47 lei/persoană/zi, (ii) cafea, apă minerală, sucuri şi gustări – 15 lei/persoană/zi şi (iii) sume pentru vizitarea obiectivelor turistice din municipiul Bucureşti, efectuarea de fotografii oficiale etc. – 40 lei/persoană (Total: 102 lei/persoană/zi). O estimare de efort bugetar suplimentar ne conduce către suma minimă de 326.400 lei (400 persoane x 102 lei/persoană x 8 zile).

În ce priveşte cazarea, asistenţa medicală şi transportul, acestea se asigură prin grija MApN, cu mijloacele proprii. De menţionat că intervenţia de ordin normativ se impunea stringent, de moment ce „aceste aspecte nu fac obiectul unor aranjamente tehnice, încheiate în baza unor memorandumuri sau acorduri”. Pe de altă parte, să recunoaştem, aşa cum susţine şi iniţiatorul Hotărârii, participarea detaşamentele armatelor statelor membre NATO şi partenere la parada militară naţională este menită să reflecte „aprofundarea  relaţiilor de cooperare dintre Armata României şi armatele statelor invitate în cadrul unor activităţi bilaterale, exerciţii comune de mare vizibilitate sau al misiunilor internaţionale la care au participat în teatrele de operaţii”. 

 

 

Comentarii