Şansa tehnicianului Marius Lăcătuş

vineri, 22 august 2014, 01:44
5 MIN
 Şansa tehnicianului Marius  Lăcătuş
Iaşul ar putea fi prima echipă la care fostul mare jucător ar putea demonstra că are valoare şi ca antrenor
 

“Antrenorul Marius Lăcătuş este şi va rămâne foarte departe de jucătorul Marius Lăcătuş“ este un enunţ cu valoare de axiomă în fotbalul românesc. Numai simpla enumerare a performanţelor obţinute de Lăcătuş pe cele două paliere fotbalistice diferite spune multe. “Lăcă” are rezervat un loc în panteonul fotbalului românesc cu cele zece titluri de campion al României, şase Cupe ale României, o Cupă a Campionilor Europeni, o Supercupă a Europei şi 89 de selecţii la echipa naţională, cu care a jucat la trei turnee finale, două de Mondiale şi unul de Europene. Antrenorul nu a reuşit să lege două sezoane la o echipă, singurul campionat câştigat fiind Liga a II-a, la CSMS Iaşi. În rest, a ratat toate trofeele ţintite de Steaua şi FC Vaslui, a retrogradat cu Ceahlăul Piatra Neamţ, a pus UTA pe drumul spre Liga a II-a, a avut un parcurs dezastruos în eşalonul secund, la Inter Gaz Bucureşti, şi comportări mediocre la celelalte echipe la care a lucrat.
Printre principalele motive ale lipsei de rezultate notabile ale tehnicianului Lăcătuş se numără discrepanţa majoră dintre pasiunea etalată ca fotbalist şi cea de antrenor, lipsa de dialog şi colaborarea dificilă cu colegi şi persoane din club ori conservatorismul etalat în ceea ce priveşte jucătorii.
Tarele “Fiarei” au fost probate şi la Iaşi, când s-a bazat doar pe naşul său, Ioan Nagy, şi pe un fond restrâns de jucători. Judecând doar în alb şi negru, Lăcătuş a privit de sus pe majoritatea angajaţilor clubului şi a izolat mulţi jucători. Cel mai bun exemplu este Narcis Bădic, un fotbalist tânăr, talentat, pe care Petre Grigoraş l-a adus la echipa mare la 17 ani, şi în care clubul a investit foarte mult, chiar şi atunci când acesta a fost accidentat. Faptul că Bădic, care nu a urmat exemplele lui Avrămia şi Herghelegiu, jucători ce au plecat gratuit de la CSMS, şi şi-a prelungit contractul cu Iaşul, nu a jucat niciun minut de când Lăcătuş e antrenor spune multe: expresia “fiecărui jucător îi va veni rândul” este doar o placă folosită de tehnicianul care nu i-a dat nicio şansă fiului fostului jucător de la Constructorul.
Ţinând cont de nivelul extrem de scăzut al concurenţei din eşalonul secund, de forţa superioară avută de CSMS pe toate planurile (financiară, lot de jucători, organizare) ori de randamentul foarte bun avut de preşedintele Prunea, problemele amintite nu şi-au pus amprenta asupra rezultatelor din mini-returul şi play-off-ul campionatului trecut. Iaşul a promovat fără probleme în primul eşalon, la suprafaţă rămânând astfel doar calităţile antrenorului, respectul pe care-l impune elevilor ori dragostea tribunei, care-l respectă necondiţionat pentru ce a făcut ca jucător, fiind câteva dintre acestea.
Startul sezonului în curs a demonstrat că în Liga I e nevoie de mai mult. Având unul dintre cele mai puternice loturi de după 1989, cu o stabilitate financiară cum rar se mai găseşte în România, Iaşul a pornit ezitant într-unul din cele mai modeste campionate din ultimii ani, în care la start s-au aliniat echipe măcinate de probleme financiare (Oţelul, FC Braşov, Rapid, Ceahlăul sunt doar câteva exemple) ori pretendente la titlu care pierd la Botoşani (Astra Giurgiu) sau remizează pe teren propriu cu o nou-promovată, aşa cum a făcut Petrolul cu Rapid. Două puncte obţinute în duelurile cu modestele Viitorul şi Gaz Metan Mediaş, umilinţa cu Petrolul şi eşecul cu Astra au făcut ca formaţia ieşeană să se claseze acum pe locul XV.
Meciul de luni, cu o formaţie rătăcită în Liga I, Oţelul, poate fi al doilea start al CSMS în stagiunea 2014-2015. Implicit şi al lui Marius Lăcătuş, care a fost tratat regeşte la Iaşi pe plan financiar şi a benefiicat de condiţii de pregătire de excepţie şi campanii de transfer cum nu a avut Iaşul în perioada postdecembristă. În primele şase luni ale anului, Lăcătuş a avut o medie de 10 000 de euro câştigaţi lunar în eşalonul secund, acum are, pe lângă multe facilităţi, un salariu lunar de 34 614 lei, naşul său va încasa un bonus de 7 000 de euro doar dacă echipa rămâne în Liga I, deşi obiectivul este clasarea pe locurile I-X. Aceasta în timp ce asistenţii ieşeni ai “principalului” nu au nici măcar un leu primă de obiectiv, aşa cum s-a întâmplat şi după promovare.

Foarte probabilul succes cu Oţelul trebuie să fie nu numai prima victorie a campionatului ci şi declicul unei echipe care are un culoar extrem de favorabil în acest sezon. Pentru a-l exploata la maximum, Lăcătuş trebuie să meargă pe linia pe care a început-o la pauza meciului cu Astra, când a reuşit să iasă din fixurile sale, curajul de a face două schimbări în minutul 46 fiind una dintre cheile revirimentului echipei în actul doi. Iar dacă mai aducem aminte că Vladu, un jucător pe care Lăcătuş nu-l agrează, a dat randament atât cu Petrolul cât şi cu Astra, rezultă clar că schimbarea unor concepţii, păreri, obiceiuri ale antrenorului Lăcătuş pot fi cheia succesului la Iaşi, succes pe care nu l-a avut la celelalte echipe la care a lucrat

Comentarii