Senatorul Fifor este propus ministru la Transporturi

luni, 22 iunie 2015, 01:50
2 MIN
 Senatorul Fifor este propus ministru la Transporturi

Premierul Victor Ponta i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de nominalizare a senatorului PSD Mihai Fifor, preşedinte al comisiei pentru transporturi şi energie, în funcţia de ministru al Transporturilor, au declarat surse guvernamentale.

Postul de ministru este vacant de aproximativ o săptămână, când Ioan Rus a demisionat în urma declaraţiilor sale referitoare la românii din străinătate. Rus a declarat, la o emisiune la Digi 24, în contextul în care vorbea despre românii din străinătate şi despre cât câştigă aceştia muncind în construcţii, de exemplu, cu un salariu de 1.500 de euro, că "de banii ăştia copiii se fac golani acasă, iar nevasta curvă". Rus a fost numit ministru al Transporturilor în iunie anul trecut. Fifor are 45 de ani, este senator de Dolj, preşedintele Comisiei pentru transporturi şi energie şi conduce PSD Craiova din 2010. În martie 2014, Fifor a fost ales preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă privind terenurile de la Nana.

Fifor face parte şi din Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la spaţiul Schengen, din iulie 2013. În februarie 2013 a fost ales membru supleant în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. El a avut 66 de iniţiative legislative, 60 de luări de cuvânt în plenul Parlamentului şi 18 declaraţii politice. În martie 2014, Fifor a fost ales preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă privind terenurile de la Nana (judeţul Călăraşi).  Un an mai târziu, respectiv în luna martie a acestui an, senatorul a fost audiat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de martor, în dosarul în care parlamentarul Gabriela Firea îl acuza pe fostul preşedinte Traian Băsescu de şantaj, urmărirea penală a acestuia din urmă fiind dispusă în aprilie 2014, de parchetul instanţei supreme, dar suspendată până la încheierea mandatului de preşedinte, în 21 decembrie.

Potrivit ultimei sale declaraţii de avere, actualizată la începutul lunii iunie, singurul bun pe care îl deţine Fifor este o casă de locuit în Işalniţa (Dolj), cu o suprafaţă de 150 metri pătraţi, pe care a cumpărat-o în anul 2005. Pe de altă parte, figurează cu un credit ipotecar din anul 2006, în valoare de 17.170 de euro, scadent în anul 2031. Fifor a obţinut anul trecut venituri de 59.628 lei din activitatea de senator şi 799 lei de la Universitatea din Craiova.

 

 

Comentarii