De Business

Punem punctul pe știi

Termenul de depunere a declaraţiilor la Fisc a fost prelungit

vineri, 23 august 2013, 01:50
1 MIN
 Termenul de depunere a declaraţiilor la Fisc a fost prelungit

Cei care au de depus declaraţii la Fiscul ieşean sau au de efectuat diferite plăţi vor avea luna aceasta o zi în plus la dispoziţie.

De obicei, termenul limită este 25 în fiecare lună, dar pentru că în august 25 este o zi de duminică, s-a stabilit o prelungire până pe data de 26 august inclusiv. Printre documentele ce trebuie depuse la Finanţe se numără declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul statului, notificarea privind aplicarea sau încetarea aplicării sistemului TVA la încasare, declaraţia informativă privind livrările şi/sau prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional. De asemenea, printre documentele ce mai trebuie depuse la Finanţe până luni, inclusiv se mai numără şi declaraţia privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată. Ieşenii interesaţi de depunerea lunară a declaraţiilor pot consulta site-ul www.anaf.ro, la secţiunea „Asistenţă contribuabili”.

 

Comentarii