De Business

Punem punctul pe știi

24 de sefi din Finante au fost retrogradati

miercuri, 23 iulie 2003, 23:00
2 MIN
 24 de sefi din Finante au fost retrogradati

Sefii finantelor iesene au fost „decimati”. Din aproape 100 de sefi si sefuleti, citi avea Directia Judeteana de Finante (DGFPJ) Iasi, 24 dintre ei au fost retrogradati. O parte dintre acestia au trecut la munca de jos, iar altii au fost pusi in functii mai putin importante decit cele detinute inainte. Motivatia schimbarilor a fost efectuarea unor economii. O functie mai mica inseamna incadrarea intr-o treapta inferioara de salarizare.
Astfel, patru directori, doi de la directia de control si doi de la directia de Administrare a Veniturilor Statului, au devenit sefi de servicii, iar unii sefi de birou au trecut in sectorul executiv.
Teoretic, si Victorel Lupu, seful finantelor iesene va ocupa o functie mai mica, acesta impreuna cu cei doi adjuncti urmind sa devina directori executivi. Practic insa friiele puterii vor fi tinute tot de Victorel Lupu, Viorica Onofrei si Ioan Grigoriu, adjunctii primului. Functia de director general, existenta pina in prezent si care era platita mai bine, va exista numai in minister.
Plus ca, impreuna cu unii sefi de birou si servicii, vor pierde o parte din sporurile si stimulentele care li se cuveneau in fostele functii. In acest sens, sefii de birou trecuti in sectoarele executive nu vor mai primi sporurile de conducere, iar cel al directorilor ajunsi in pozitia de sefi de servicii va scadea.
Schimbari au intervenit si la nivelul Administratiilor orasenesti, municipale si comunale. Directorii acestor compartimente din cadrul DGFPJ Iasi au devenit sefi de adminstratie, iar cel al trezoreriei se va numi Trezorerier sef.
Vintul schimbarilor a batut si prin Garda Financiara Iasi. Astfel, una din cele doua functii de comisar sef adjunct a fost desfiintata, fiind transformata in sef de divizie. De asemenea, Garda Financiara va trece de luna viitoare in subordinea Agentiei Nationale de Control.
Ministrul Finantelor Publice, Mihai Tanasescu a declarat la sfirsitul saptaminii trecute ca are in lucru un proiect care prevede ca Garda Financiara sa nu mai dea amenzi, aceasta urmind sa efectueze numai operatiuni de control. Tanasescu nu a precizat insa care va fi institutia care va prelua aceste sarcini. (D.C.)

Comentarii